Multiplicitatea ne amețește simțurile, și prin urmare o luăm drept realitate. Acesta este vălul mayei. Ea ascunde sursa ce creează.
Ceea ce este jos este ca ceea ce este sus, iar ceea ce este sus este ca ceea ce este jos, astfel încât miracolele Unuia pot fi realizate. Așa cum toate lucrurile au devenit din ” Unul” prin mediere, se poate spune că sunt născute din acest Unu.
„Cum e sus, așa e jos, cum e jos, așa e sus.”
Această descriere ermetică a unei legi cosmice, care se regăsește în Tabula Smaragdina, provoacă contradicții. Cu siguranță că nu poate fi înțeleasă în sens literal! A pune semnul egal între divinul ceresc și pământescul uman pare a fi o parodie, mai ales când vedem cum stau lucrurile pe pământ cu noi, oamenii.
Da, există și „aici jos” un bine fără precedent: oameni care își dedică viața celorlalți și planetei până la epuizare totală. Și, de fiecare dată, se poate deschide ceva în oameni care dezvăluie o conexiune profundă cu toate celelalte ființe umane, o unitate interioară care nu este percepută în conștiința de zi cu zi. Există nenumărate exemple de oameni care oferă ajutor atunci când cineva are mare nevoie sau este în pericol de moarte. Dorința spontană de a ajuta, angajamentul care vine din inimă a existat dintotdeauna. Și totuși, nu se poate spune că acest lucru a transformat lumea într-un „loc ceresc”. O privire aruncată asupra evenimentelor mondiale actuale arată că lucrurile stau exact invers.
Procesul de apariție a manifestării
Înțelegerea axiomei hermetice „Așa cum e sus, așa e jos, precum jos, așa e și sus” poate fi abordată dacă cineva realizează ce este vălul iluziei (maya). Acesta duce la distorsionarea percepției noastre, făcându-ne să credem într-o realitate care nu există în modul în care o experimentăm. Dar ce se schimbă atunci când vălul se ridică puțin? Atunci primim impresii despre modul în care apar, vin la existență ființele vii, inclusiv noi înșine. Spiritul-mental iese „în afară”, fără încetare, și se face vizibil. Într-un proces de curgere continuă, viața își creează formele, le menține pentru o vreme și apoi le dizolvă din nou pentru a crea altele noi.
Pământul nostru și toți locuitorii săi sunt proiecții ale unor esențe și entități spirituale. Luate în ansamblu, ele exprimă potențialul tuturor voințelor, cunoștințelor și dorințelor unui singur creator, inima cea mai intimă a tot ceea ce trăiește. Conținutul și calitățile lumilor spirituale sunt atât de inconceptibil de profunde și de bogate, încât în sfera noastră de viață, cea a proiecției, ele nu pot fi găsite decât într-o varietate incalculabilă. În originea lor, ele sunt una, dar este imposibil ca la nivelul planetei noastre să le punem laolaltă, precum piesele unui puzzle. Aici, în lumea noastră, ele sunt pline de contraste și contradicții. Le trăim ca pe opusul unității, ca pe niște forțe care se află în conflict permanent între ele.
În general, considerăm că fenomenele individuale reprezintă realitatea deplină, ne revendicăm calitățile unuia sau altuia, ne identificăm cu ele și le facem să fie sensul vieții noastre. Alții fac același lucru ca și noi, dar se referă la alte calități și fenomene. Acest lucru este valabil pentru religii, culturi și chiar și pentru lucrurile simple cu care ne umplem viața. Și fiecare este convins de ale sale și are dreptate într-un anumit fel. Iată cum transformăm polaritățile care formează o unitate la nivelul originii lor, în opoziții în lumea noastră și luptă una împotriva celeilalte. Și fiecare simte ceva din justețea convingerilor sale.
Vălul iluziei (maya)
Întregul atotcuprinzător se desface în multiplicitatea aspectelor sale. Ceea ce aici este un multiplu, este unul la nivelurile de origine. Multiplicitatea ne orbește simțurile și o luăm drept realitate. Acesta este vălul mayei; acoperă cu un văl prezența creatoare. Viziunea materialistă a științelor naturale de astăzi este unul dintre cele mai dramatice efecte ale acestui văl. Dar spiritul de cercetare al oamenilor de știință pătrunde din ce în ce mai adânc în lumea fenomenelor și a ajuns în punctul în care viziunea materialistă asupra lumii se anulează de la sine. Acest lucru este evident în fizica cuantică. Dar oare nu ar trebui ca și noi, desprinși de formulele matematice și de măsurătorile aparatelor complexe, să putem dobândi noi ochi?
Sentimentul originilor spirituale se află în noi. Dacă îl urmărim cu mare perseverență, atunci când ființa noastră se întoarce spre vid, spre insondabil, spre interior, atunci EL, întregul, realitatea, își poate proiecta în noi cunoașterea, înțelepciunea, iubirea, ființa sa indivizibilă.
Ea creează ochii sufletești din noi și experimentăm cum noi înșine și tot ceea ce există în natură se naște din ființa cea mai profundă.
Atotcuprinzătorul se confruntă cu el însuși
În acest demers, marea viață atotcuprinzătoare ne oferă ceva din ea însăși. Făcând acest lucru, ea se află față în față cu ea însăși, are contact cu ea însăși, își face un companion în noi. Acesta este începutul unui drum lung, nemaivăzut până acum, pe care sinele nostru spiritual înflorește din ce în ce mai mult. Atunci când ne predăm complet, el pătrunde în conștiința noastră, o ia în posesie din ce în ce mai des și începe să lucreze prin noi, în noi și cu noi în lume.
Iar ceea ce părea ireconciliabil se apropie acum. Într-o nouă percepție, permitem lucrurilor lumii să intre în noi. Prin noi, de jos, ca să zic așa acestea intră în contact cu originea lor.
Tao-Te-King spune în primul său capitol:
Cu adevărat:
Cel care este veșnic fără dorință,
va vedea cele mai tainice lucruri;
cel care are întotdeauna dorință,
își vede doar tivul.
Acestea două sunt unul și același lucru.
După ce au apărut, doar numele lor sunt diferite.
Unirea lor o numim mistică.
Mistică și din nou mistică:
poarta de acces la orice mister.
Secretul este ființa noastră interioară, iar „tivul” este doar forma, doar înfățișarea. Ornamentul și partea cea mai intimă sunt una. Toată lumea își caută „locul” în lume. Dar locul în care suntem una cu viața nu este ușor de găsit aici. Temerile inundă omenirea pentru că nu există un teren de încredere în zona „tivului”.
Acum, în această situație, pot avea loc „minunile Aceluia”, așa cum se spune în Tabula Smaragdina. Miracolele păcii, iubirii și împlinirii, aspectele irefutabile ale ființei veșnice, ele sunt acum revelate „aici jos”.
În mijlocul unor jocuri de lumină trecătoare și orbitoare, lumina tăcută, nepieritoare, apare în conștiința ființei umane. Inima noastră, noua noastră conștiință, preia acum imaginile în oglindă, proiecțiile, iar acestea își găsesc originea în spațiile noastre interioare. Cât de perfect se potrivesc cele două, tivul și esența pe care o înconjoară! Vălul este ridicat.
Iisus exprimă acest proces în Evanghelia lui Toma prin cuvintele:
„Când veți face din cele două una, când veți face interiorul ca exteriorul, și exteriorul ca interiorul și superiorul precum inferiorul, adică atunci când veți face din masculin și feminin una, astfel încât masculinul să nu mai fie masculin și femininul să nu mai fie feminin, și când vor exista ochi noi în loc de cei vechi, o mână nouă în loc de cea veche, picioare noi în loc de cele vechi, o formă complet nouă în loc de cea veche, atunci veți intra în stăpânirea lui Dumnezeu. ” (Logion 22)
O nouă formă
„Forma complet nouă” apare acum în noi alături de cea veche. Este fructul pe care îl aducem Divinității, „fructul mult căutat, fructul de aur, căzut din trunchiul străvechi în furtuni zguduitoare”, după cum scrie Friedrich Hölderlin în narațiunea sa: „Sărbătoarea păcii” (Friedensfeier). El continuă: „este figura celestă”. Ea este formată din esența noastră originară și din esențele a tot ceea ce a reușit să își croiască drum în sus în noi.
„Fructul de aur” este o naștere spirituală nesfârșită, o transfigurare nesfârșită, care are loc în centrul dintre sus și jos. Locul centrului oscilează, la fel cum viața oscilează între sus și jos.
„Cel Străvechi” iese din interior, de sus. El ne caută pe noi, noi îl căutăm pe el. Noi ne schimbăm, așa că locul de întâlnire se schimbă. În unirea cu Cel Străvechi, cu sinele nostru spiritual, centrul sferei este întotdeauna nou, este noua formă. „Tivul”, forma în care se exprimă Spiritul, forma în care lucrează în lumile sufletului (lumile de deasupra noastră), este într-o continuă schimbare. Revelațiile Spiritului în sufletul eteric nu-și găsesc sfârșitul.
Locurile din centru sunt locuri de foc. Sufletul își mărește vibrația, Spiritul o reduce pe a sa. Sufletul se transformă din „apă” în „vin”. Intră într-o „beție” mereu nouă și trebuie să se dezmeticească iar și iar, pentru a putea să-și ocupe locul în „Casa Domnului”.
Pe această cale, ne deschidem vibrațiilor sufletești mai intense cât de des putem, vibrații mai înalte în care Spiritul se exprimă mai deplin. Comunitățile spirituale ne pot ajuta aici. Cu cât ne abandonăm mai mult acestor forțe noi, cu atât mai mult ele ard în noi; au un efect purificator, dureros, deschid abisuri interioare și eliberează temerile. Ele ne arată starea noastră actuală, înțelepciunea noastră aparentă. Dar și forțele superioare ne poartă dacă ne încredințăm complet lor: Experimentăm înălțarea, bucuria, certitudinea unei specii despre care nu știam că există.
Realitatea – fundamentul infinit
Maya apare la toate nivelurile de dezvoltare. Pentru că Spiritul are întotdeauna nevoie de o structură, de o „formă” pentru a putea lucra, chiar dacă este foarte spiritualizat.
Înțelepciunea indiană numește realitatea cuprinzătoare Para Brahman. Para Brahman este singura realitate, fundamentul infinit. Cu toate acestea, deși tot restul, tot ceea ce este dedesubt, este maya, această maya este totuși universul în care există constituția noastră, la fel cum noi suntem conectați la Para Brahman prin ființa noastră cea mai profundă. Și pentru că Para Brahman este esența universului, maya este, de asemenea, învelișul sau manifestarea sa.
Para Brahman este Realitatea. Noi, ca ființe, suntem iluzorii, dar inima inimii noastre este Para Brahman și, prin urmare, fiecare atom din aceste învelișuri iluzorii pe care le purtăm conține același fundament, aceeași esență la bază, care este Para Brahman. (Gottfried von Purucker)
În toate etapele de dezvoltare, vălul de maya persistă atâta timp cât îl menținem, până când ne întoarcem privirea și ne străduim să reînnoim uniunea cu spiritul originar.
Datorită acțiunilor noastre, suntem întotdeauna purtători ai unui destin. Prin legătura noastră cu Dumnezeul interior, Acesta ne împărtășește destinul, trăiește El însuși destinul nostru, într-un anumit fel și, prin acesta „înstrăinarea” de El însuși.
Ce miracol! Cel de sus se experimentează pe sine cu ajutorul celui de jos, iar cel de jos cu ajutorul celui de sus. Miracolele iubirii divine au loc.
________________________________________________
Jan van Rijckenborgh, Gnoza străveche egipteană, Volumul 1, Rozenkruis pers, Haarlem, Olanda.
Das Kybalion – Die sieben hermetischen Gesetze (Cele șapte legi hermetice), (Carte electronică), Capitolele IX și XI, 2022
George Lagrange, Gottfried von Purucker, Quelle des Okkultismus (Sursa ocultismului) Armin Risi, Gott und die Götter (Dumnezeu și zeii )
