Către partea 1
În prima parte a articolului ‘Golemul’ am văzut că temele identitatea și imitația au un rol major în călătoria umană epică printre planurile diferite ale vieții.
Să luăm un alt exemplu din mitologia greacă, care ilustrează frumos aceste teme. De data aceasta aflăm despre Phaethon, fiul zeului soarelui Helios. Acest tânăr se îndoia că Helios era cu adevărat tatăl său, așa că s-a dus la palatul său. A reușit să-l convingă pe tatăl său să depună un jurământ. Helios a promis că îi va permite fiului tot ce va cere de la el.
Phaethon și-a dorit, mai mult spre disperarea tatălui său, să călătorească în carul zeului soare pentru o zi. Helios a încercat să-l convingă pe fiul său că planul lui este prostesc, subliniind pericolele. Dar Phaethon a insistat și, în final, Helios, legat de jurământul făcut, a trebuit să-i respecte cererea fiului. Și tânărul a coborât și a condus carul afară prin porțile palatului solar de est. Dar curând frica tatălui său s-a dovedit a fi adevărată, pentru că Phaethon nu a putut controla cei patru cai care respirau foc, iar carul s-a abătut de la orbita necesară.
Acest lucru a dus la mari devastări pe pământ: s-au iscat incendii enorme și râurile s-au evaporat. Întâmplându-se astfel, zeița Pământului și-a ridicat vocea către zeul suprem Zeus. El a luat măsuri și a pus capăt nechibzuinței lui Phaethon cu unul dintre fulgerele sale. Tânărul a căzut din cer și nu a supraviețuit accidentului.
Primul lucru care ne doare, este că Phaethon se îndoiește de originea sa. El se află într-un fel de criză de identitate, care declanșează o serie de evenimente și conduce la un sfârșit catastrofal. Trebuie să știm cine suntem, pentru a găsi calea cea bună pentru noi.Trebuie să ne cunoaștem originea, să ne luăm destinul în mâini. De aceea, axioma „Cunoaște-te pe tine însuți” a fost înscrisă pe frontispiciul templului din Delphi. Căci tocmai această lipsă de cunoaștere de sine ne conduce în brațele puternice ale unei lumi pline de iluzii.
Ne cunoaștem părinții, dar nu pe Tatăl nostru ceresc. Știm care ne sunt drepturile civile, dar nu drepturile noastre divine. Ce știm despre moștenirea divină care este ascunsă în centrul ființei noastre? Ce știm despre microcosmosul în care trăim?
Aceste două mituri grecești descriu o parte din istoria omenirii. Ființa omului ceresc a ales o cale care l-a pus în cătușele materiei. El nu a mai putut să se dezvăluie, a fost condamnat la inactivitate și somnul morții a venit peste el. El și-a vândut dreptul de întâietate cerească elementelor în continuă schimbare. Poate spuneți: „Este această istorie antică utilă pentru noi? Nu ar trebui să trăim în prezent?” Da, ar trebui într-adevăr. Continentul lemurian a fost înghițit de valuri cu mult timp în urmă; a fost urmat de epoca atlanteană și apoi de epoca ariană în care trăim acum.
Au trecut sute de mii de ani. Personalitățile lemuriene grosiere s-au dezvoltat prin epoci în oamenii care suntem astăzi. Personalitatea fizică a evoluat și este acum echipată cu inteligență și conștiință proprie. Omul mândru al prezentului – care suntem noi – se numește pe sine ‘coroana creației’. Dar este o coroană de tinichea, cu marginile ascuțite și diamantele din sticlă. Inteligența noastră? Conștiința noastră? Nu sunt ele tridimensionale, centrate pe eu, îndreptate spre câștigurile și plăcerile noastre, și nu lăsă în urma lor o urmă de devastări, precum a făcut Phaethon?
Poate că nu sunteți de acord cu aceste concluzii. Poate că le găsiți extreme și insultătoare. Deja în Lemuria, a existat o diviziune între grupul care a înțeles pericolul dezvoltării descendente: erau numiți „Fiii Luminii”. Celălalt grup, „Fiii întunericului”, au continuat cu acțiunile lor experimentale în lumea materială, au crezut în această cale de involuție.
Fiii întunericului și-au continuat mereu eforturile de a dezvolta o personalitate materială perfectă. Să nu credeți că acești „fii ai întunericului” sunt oameni răi sau criminali: o parte a lor este inspirată de cele mai înalte idealuri. Ei încearcă, de exemplu, să elimine toate bolile care îngrădesc corpul uman. Singura problemă este că vor să obțină imposibilul. Ei vor să creeze un cer pe Pământ. În loc să urmărească o renaștere spirituală, ei sapă mai adânc în mlaștina lumii materiale.
Din cauza acestei căutări continue, acum, în epoca noastră, se adaugă un nou capitol la vechea carte a ‘golemului’. Pentru a obține o perspectivă mai profundă asupra acestui subiect, trebuie să știm ceva despre cele douăsprezece forțe care guvernează lumea în care trăim. Acestea sunt cele douăsprezece idei conducătoare ale planului material al vieții. Aceste forțe sunt numite cei doisprezece eoni: ele reprezintă douăsprezece idei, douăsprezece iluzii, douăsprezece încercări de a transforma lumea materială într-un paradis.
În a treia parte a articolului ‘Golemul’ vom încerca să analizăm mai profund obiectivele forțelor eonice și aspirațiile lor în lumea materială.
(va continua în partea 3)
