Putem privi universul ca pe o expresie a gândurilor divine, ca pe o revelație prin „Cuvântul” divin creator.
Atunci devine clar că înțelepciunea perfectă și iubirea atotcuprinzătoare creează și animă universul.
Noi, oamenii, ca imagini ale lui Dumnezeu la nivelul nostru de existență, subestimăm în general faptul că gândurile și cuvintele noastre au, de asemenea, putere magică, deși redusă la un nivel vibrațional semnificativ mai scăzut. În inconștiența noastră generalizată și în capacitatea noastră redusă de a iubi, nu putem provoca decât daune limitate. Suntem protejați de noi înșine și de mediul înconjurător. Ca imagini ale lui Dumnezeu, însă, purtăm adânc în noi potențialul de a deveni co-creatori ai universului și ai realității vieții noastre.
Limbajul – sursa tuturor neînțelegerilor?
Vocabularul nostru se extinde constant cu informații noi care ne parvin în fiecare zi. În era supraîncărcării cu informații digitale, suntem practic copleșiți de un val de sunete și cuvinte. Se pare că schimbul verbal devine din ce în ce mai dificil, deoarece fiecare a acumulat atât de multe cunoștințe despre fiecare subiect, încât dorește să le împărtășească atunci când interacționează cu ceilalți.
Adesea, a spune „Știu… și eu…” devine mai important decât a comunica, a asculta și a încerca să înțelegem mai bine cealaltă persoană. Ținem monologuri pornind de la propria noastră viziune îngustă. Putem observa că schimburile cu ceilalți au adesea un ton tensionat sau agresiv, deoarece ne comparăm constant cu ei, încercând să ținem pasul sau să-i depășim, și astfel ne regăsim într-o stare permanentă de competiție care ne face nervoși. Acest lucru se manifestă verbal în mod agresiv sau exagerat.
Un cuvânt poate încuraja, răni, confirma, minți, lăuda, mângâia, ridica moralul, etc. Cuvintele noastre sunt magice; ele pot atât să ridice moralul, cât și să distrugă, să călătorească în jurul globului într-o fracțiune de secundă, să declanșeze războaie, să le pună capăt sau să lanseze tendințe în modă. Așa ne modelăm lumea prin puterea magică a cuvintelor noastre.
În Cartea lui Mirdad, Mikhaïl Naimy ne avertizează împotriva vorbirii necontrolate și impulsive.
Pentru a fi un purtător de cuvânt al adevărului, limba nu trebuie să fie niciodată un bici, un colț, o giruetă, un acrobat sau un măturător de străzi. Vorbește pentru a-i liniști pe cei care nu au glas. Rămâi fără cuvinte pentru a te liniști pe tine însuți. Cuvintele sunt corăbii care navighează pe mările spațiului și acostează în multe porturi. Ai grijă ce încarci în ele, căci atunci când călătoria lor se va sfârși, își vor descărca în cele din urmă încărcătura la ușa ta.1
Înaintea cuvântului vine gândul
Oare gândul nu este „tatăl” cuvântului? Cantitatea uriașă de informații care se acumulează în mințile noastre și care adesea provoacă stres sau dizarmonie în interacțiunile noastre cu ceilalți ne poate, de asemenea, priva de somn și crea nevoia de a ne controla gândurile. Avem nevoie de o pauză de la „pălăvrăgeala” constantă din mințile noastre și căutăm o cale de a o reduce la tăcere.
Dar pot fi gândurile pur și simplu oprite? Ce ne declanșează gândurile? Mai întâi, apare o impresie senzorială: aud, simt sau văd ceva, sau îmi amintesc o impresie pe care am avut-o odată. Aceste impresii sunt apoi filtrate prin gândurile mele. Le clasific astfel: m-a interesat, nu m-a interesat, mi se pare frumos, urât, nu-mi pasă. Apoi le urmăresc sau le las să treacă.
Cercetătorii din domeniul neurologiei au descoperit că un gând există deja înainte de a ajunge la creierul fizic. Subiecților de test li s-a cerut să indice momentul în care a apărut un gând, iar cercetătorii au măsurat un impuls electric în creier cu puțin timp înainte ca subiectul de test să experimenteze conștient gândul respectiv.
Dar cum ne putem controla gândurile? Un gând este o vibrație mentală sau energetică căreia i se dă formă, un limbaj, atunci când ajunge la creierul nostru fizic.
Limbajul universal al lui Dumnezeu
Cu ajutorul limbajului nostru, putem face schimb de gânduri cu anumite persoane. Dar numai cu cei care vorbesc aceeași limbă ca noi. Limbajul lui Dumnezeu este o vibrație, un limbaj universal și tăcut care se adresează fiecărei creaturi – fie ea plantă, animal, om sau înger. Nu este vorba de a nu avea deloc gânduri – ceea ce nici măcar nu este posibil –, ci de a ne deschide către „cuvântul divin”, către vibrația „limbajului divin”. Înțelepciunea gândește în tăcere; ea este vocea tăcerii. Omraam Mikhaël Aïvanhov scrie:
Tăcerea este tărâmul cel mai înalt al sufletului nostru. Când ajungem în acest tărâm, pătrundem în lumina cosmică. Lumina este chintesența universului. Scopul tăcerii este de a fuziona cu lumina vie și puternică care pătrunde întreaga creație.
Când Spiritul divin vorbește, cerul și pământul tac pentru a-I asculta cuvântul, căci acest cuvânt este o sămânță care fertilizează.
Cuvântul rostit nu poate deveni viu și puternic decât dacă este impregnat de cuvântul divin; numai atunci poate da expresie experienței sufletului. Într-o zi, oamenii nu vor mai comunica prin cuvinte, ci prin lumina, culorile și sunetele care emană din ei, iar totul va fi imediat clar între ei.
Dacă cineva suferă lângă tine, îi simți durerea, adesea fără ca acea persoană să vorbească despre ea, iar când este plină de bucurie, simți și tu asta. Suferința și bucuria sunt un limbaj care poate fi înțeles fără cuvinte; iar acest limbaj nu înșală.2
A te liniști în fața vocii sufletului
Voința umană este, de asemenea, în esență, un atribut divin. Pe ce ne concentrăm? Ascultăm oare vocea liniștită a sufletului dinlăuntrul nostru? Numeroasele activități, necesități și obligații ale vieții noastre de zi cu zi ne țin gândurile și sentimentele într-o mișcare constantă. Nu putem împiedica acest lucru, dar atitudinea noastră față de ele este liberă, se află în puterea noastră și poate fi supusă voinței noastre. Prin atenție conștientă, putem deveni observatori care percep totul cu bunăvoință, fără interferențe personale sub forma afecțiunii sau aversiunii. Mintea noastră este atunci ca un lac neted ca o oglindă, care poate absorbi impresiile din suflet și le poate înțelege.
Ceea ce se află [atunci] de fapt în repaus sunt mișcările naturii umane inferioare. Natura superioară, pe de altă parte, începe să vibreze și să radieze. Dar mișcarea vibratorie este de o asemenea intensitate încât dă impresia de imobilitate.2
La început, instinctele și dorințele sale [ale pelerinului] devin mai intense și mai vii decât înainte, dar el nu-și va pierde curajul; va continua și va permite ca sentimente, instincte și gânduri noi, pure și sfinte să-i curgă în minte, iar treptat vechii săi atomi, care nu mai pot rezona, se vor stinge și vor fi eliminați, lăsând locul lor unor atomi noi, armonioși și binefăcători. […] Această stare nou creată nu numai că va constitui un teren nefavorabil pentru nașterea impulsurilor dăunătoare, ci va proteja, de asemenea, mintea împotriva pătrunderii curenților negativi proveniți de la spirite străine și va pregăti un teren propice pentru afluxul puterii vindecătoare a Spiritului superior.3
Orientarea noastră este ghidul care determină ce vibrații spirituale și sufletești rezonează în noi. A învăța să fim în armonie cu vocea liniștită a sufletului și a persevera în acest sens înseamnă o purificare, o vindecare a întregii noastre ființe. Cuvântul rostit de ființa sfințită capătă o putere magică din ce în ce mai mare, deoarece este folosit pentru vindecarea tuturor.
Sunt ca un trombon. Eu sun, dar altcineva suflă în mine.
Hildegard von Bingen
Surse
1 Mikhaïl Naimy, Cartea lui Mirdad, Editura LECTORIUM
2 Omraam Mikhaël Aïvanhov, Der Weg der Stille (Calea tăcerii), Editura Prosveta, Dietingen 2017, pag. 166, 142, 117 și 97
3 H. Kazemzadeh-Iranschähr, Die Heilkraft des Schweigens (Puterea tăcerii de a vindeca), Editura Irene Huber, Graz 2016, pag. 83/84
