Conceptul de iluminare vine din ideea de a putea vedea sau înțelege ceva care nu a fost încă suficient de clar, ceva care a rămas totuși ascuns, în întuneric, dar apoi obținem o imagine clară și înțelegem.
Este ca lumina soarelui care luminează totul în timpul zilei, pentru a oferi susținere și pentru ne face atenți la pericol.
Lumina este fundamentul aprecierii și iubirii față de Soare ca stea care este sursa vieții.
Și la fel cum a fost întotdeauna în centrul tuturor ciclurilor din natură, prin urmare, este, de asemenea, un aspect fundamental în multe sisteme filozofice și mistice. În același mod în care a stat la baza științei și dezvoltării umanității, dincolo de o simplă închinare la Soare.
Din punct de vedere științific și filozofic, există un acord cu privire la originea universului, cel puțin în ceea ce privește faptul că universul provine din unitate.
Așa cum teoreticienii big-bangului văd expansiunea dintr-un singur punct, creația se naște cu lumina ca bază și sursă comună pentru tot ceea ce există în acest univers în care locuim și care ne locuiește.
Lumina, văzută ca sursa puterii absolute care energizează totul, care constituie totul, este atunci originea și scopul a tot.
Particulele corpului nostru fizic sunt practic statice, cristalizate și cu o vibrație energetică densă, și ne țin astfel prinși în timp și spațiu.
Scopul nostru astăzi este să explorăm cum să devenim parte din cea mai înaltă stare de vibrație. Aceasta este ceea ce numim nașterea unei noi conștiințe spirituale; făcând posibilă unirea a ceea ce este sus cu ceea ce este dedesubt, simbolic vorbind, densul și materialul cu spiritualul, care se află într-o vibrație energetică de o frecvență mult mai mare. De fapt, lumina este cea care radiază și iese din interiorul inimii noastre.
Și când începem să vorbim despre atingerea iluminării, aceasta implică să devenim conștienți de natura noastră spirituală. Nu ca un scop în sine care poate fi atins prin pocnitul degetelor, ci ca un proces continuu care se dezvoltă progresiv, încetul cu încetul.
Îți amintești când Siddhartha, Buddha, se referă la acest proces? Și cum începe să spună că, deși putea vedea o splendoare a luminii universale emanând din lumea spirituală, nu era în stare să distingă nimic – nici forme, nici imagini, nimic, pentru că iluminarea lui nu era încă suficient de pură?
Apoi, mai târziu, putea deja să perceapă nu numai lumina, ci și diferitele imagini și forme din interiorul luminii, fără să le recunoască sensul, deoarece iluminarea lui nu era încă suficient de pură.
Pe măsură ce a progresat pe calea sa prin iluminare, el a început treptat să recunoască acele forme ca expresie a entităților spirituale, fără să le înțeleagă însă originea. Mai târziu, el a înțeles nu numai originea lor, ci și acțiunile acelor entități spirituale, precum și starea lor de conștiință. Și apoi, în cele din urmă, a înțeles că el însuși locuise acele tărâmuri în trecut și că împreună, ele făcuseră parte unul din celălalt ca un întreg, și tocmai în acel moment el concepe pe deplin și atinge puritatea iluminării sale.
Trebuie să înțelegem că anumite metode și sisteme ideologice tradiționale, oricât de vechi sau stabilite ar fi în societatea în care locuim, nu mai pot fi aplicate la starea actuală de a fi.
Trebuie să înțelegem că propriile noastre creații mentale sunt cele care ne stabilesc de fapt limitele percepțiilor noastre. Am creat o încâlceală intelectuală artificială care acoperă, strat după start, simplitatea frumuseții universale.
Einstein obișnuia să spună că, dacă nu poți explica ceva simplu, este pentru că nu îl înțelegi suficient de bine.
Doar atunci când putem vedea totul clar, experimentăm iluminarea.
Acum, conștientizarea are loc extern și intern. În exterior, când realizăm că ceva a fost stricat și trebuie reparat sau reînnoit. Ne punem întrebări și ne examinăm propriile răspunsuri; nu doar înghițim tot ceea ce se spune fără să punem la îndoială. În cele din urmă, conștiința noastră transcende a treia dimensiune și vibrează sincronizat cu lumina care se trezește în miezul nostru, în centrul microcosmosului nostru. Acesta este aspectul intern.
De aceea acest proces se numește iluminare. Pentru că acea lumină din noi, Dumnezeul din noi, este esența noastră aici și acum. Acea natură divină este aspectul etern din noi.
Ideea este că trebuie să depășim cel mai mare obstacol al nostru: propriile noastre creații, percepția lumii care se bazează pe ființa noastră egocentrică, propriile convingeri și condiționări, așteptările noastre și amintirile vieții pe care o trăim acum, dar și ale vieților trecute, de asemenea.
Depășirea acestui obstacol este o muncă de autoinițiere. Mintea noastră trebuie să înțeleagă și să recunoască acest obstacol, trebuie să lucreze cu el. Această autoinițiere nu este un proces simplu precum a învăța și a înțelege ceva. Este o luptă interioară, o luptă între noua ființă umană care se naște și se formează sub radiația cunoașterii divine, sub infinitele condiționări și automatisme ale comportamentului nostru, care desigur încearcă să prevină pierderea controlului gravitației vitale.
Imaginați-vă că pilotați un avion… știați că un avion este în afara cursului în 95% din timp, dar pilotul continuă să corecteze cursul, iar și iar, până ajunge la destinație?
Este un efort continuu, care are ciclurile lui. Continuăm să corectăm direcția când deviem, pregătindu-ne pentru următorul ocol.
Lumina inimii noastre are nevoie de sprijinul continuu al ființei noastre conștiente, astfel încât să poată transforma acele componente dense și să le ridice la frecvențe mai înalte, care ne pot hrăni cu adevărat ființa, ca parte integrantă a universului.
Adevărul este o stare atât de unică, încât odată ce îl dobândești, odată ce îl accepți ca parte a propriei tale ființe, nu poți să te mai întorci – deoarece te schimbă, te transformă; te transformă într-o ființă diferită de cea care ai fost înainte de a îl accepta. Deveniți una cu adevărul însuși.
Când un căutător începe căutarea ADEVĂRULUI, el începe să se lumineze. El a primit o strălucire de lumină, dar așa cum a spus Buddha despre aceasta, nu poate fi văzută încă foarte clar, deoarece purificarea candidatului nu este încă completă.
Pe măsură ce candidatul trece prin acest proces de transformare și purificare a ființei sale, iluminarea devine un fapt real, crescând în putere și lumină. Procesul funcționează treptat și simultan. Pe măsură ce ființa umană ajunge treptat la iluminare, el sau ea dobândește capacitatea de a percepe obstacolele pe care însăși ființa lui le-a oferit sau le-a prezentat în timpul acestui proces de căutare și transformare. Discernământul lui devine din ce în ce mai clar, mai luminos și îi permite să identifice ființele, energiile ce îi blochează calea, în afară de el însuși.
Iluminarea este un proces fără sfârșit, care trece de la existent la devenire și de la devenire la „ființă”. Nu este aceasta o chestiune de conștiință? Se pare că da. Dacă acest proces ar ajunge la un sfârșit dat, la o finalitate, unde ar fi atunci iluminarea? S-ar fi schimbat înapoi sau, din nou, în vedere parțială, în „spațiu și timp”. Aceasta este o provocare enormă pe care fiecare locuitor de pe această planetă este invitat să o vadă, să o întâlnească și să îi facă față. Aici prezentul și viitorul se contopesc în unitate.
