Calea spirituală nu înseamnă simpla cultivare a idealurilor noastre religioase, ci mai degrabă calea trece prin întuneric cu ajutorul luminii din inimile noastre.
[…] trebuie să te eliberezi de „nu”. Cineva se întreabă: ce arde în iad. Toți maeștrii răspund: voința proprie. Dar eu spun cu sinceritate că „nu” arde în iad. Ascultați o parabolă:
Ia un cărbune aprins și pune-l în mâna mea. Dacă aș spune acum că acest cărbune îmi arde mâna, aș face o mare nedreptate. Ar trebui să spun exact ce mă arde? Este vorba de „nu”, deoarece cărbunele are ceva în el pe care mâna mea nu îl are. Vedeți, tocmai acest „nu” este cel care mă arde. Dacă mâna mea ar avea în ea tot ceea ce este și poate face cărbunele, atunci ar avea însăși natura focului. Dacă cineva ar lua atunci tot focul care a ars vreodată și l-ar turna pe mâna mea, nu m-ar putea răni. La fel spun și eu: pentru că Dumnezeu și toți cei care Îl privesc pe Dumnezeu au ceva în ei înșiși, în starea binecuvântată pe care cei care sunt despărțiți de Dumnezeu nu îl au, de aceea acest „nu” chinuie sufletul în iad mai mult decât voința proprie sau orice foc. Spun cu sinceritate: pe cât de mult „nu” se agață de tine, pe atât ești de imperfect. De aceea spun: dacă vrei să fii perfect, atunci trebuie să te eliberezi de „nu”.¹
Aceste cuvinte le-a scris Meister Eckhart² într-o predică pe care a compus-o în jurul anului 1311. În spatele acestora se află o realizare profundă. Căci nu suntem imperfecți doar în ceea ce privește percepția noastră despre divin, ci și în noi înșine. În copilărie și în tinerețe, datorită educației noastre și influențelor sociale și culturale, abilitățile noastre subiective și lumea noastră de idei se formează împreună cu credințele noastre, care ne modelează conștiința de sine. Este, totuși, o lume subiectivă a imaginației care exclude întotdeauna o parte a realității și a vieții care ne este necunoscută, pe care nu o cunoaștem. Acest lucru ne determină adesea să judecăm sau să respingem necunoscutul, ceea ce este diferit, pentru că ne sperie. Chiar și în fața lucrurilor neplăcute și dureroase care ne fac să suferim, de obicei fugim. Acest lucru înseamnă că „nu”, tot ceea ce nu suntem, ceea ce nu cunoaștem, devine o capcană pentru noi. Deoarece, cu cât ne marginalizăm mai mult, cu atât se întărește în interiorul nostru. Cu cât fugim mai mult, cu atât mai mult necunoscutul are putere asupra noastră.
Numai atunci când ne deschidem față de ceea ce este ciudat și amenințător, când ne confruntăm cu el, când învățăm să-l înțelegem, chiar și când simțim o parte din el în noi, putem accepta aceste forțe și le putem permite să curgă prin noi. Dar cum ar trebui să realizăm acest lucru? Nu vom reuși de unii singuri. Cu toate acestea, în legătură cu inima și cu sufletul nostru, putem simți un ajutor care ne sprijină și ne dă putere. Acest lucru ne poate transforma inima într-un vas larg, în care toate sentimentele își au locul, în care sunt integrate toate bucuriile, dar și toate suferințele, frumosul și teribilul. Pe această bază, poate apărea în noi liniștea interioară. Numai devenind liniștiți în plinătatea tuturor posibilităților poate intra divinul, să ne umple cu splendoarea sa și să se transforme într-un spațiu de conștiință în interiorul nostru.
„Nu-ul”, care înainte ocupase un loc important în noi, este acum umplut cu radiația divină. Ca urmare, nu mai trebuie să fugim de partea întunecată a lumii, căci lumina pământească și întunericul pământesc se contopesc în lumina divină. Elementul amenințător este astfel integrat și își pierde puterea asupra noastră. Din acest motiv, calea spirituală nu înseamnă simpla cultivare a idealurilor noastre religioase, ci mai degrabă calea trece prin întuneric cu ajutorul luminii din inimile noastre. Tocmai prin observarea și acceptarea ciudatului, a neplăcutului și a teribilului ne putem apropia de Dumnezeu, dacă înțelegem să ne lăsăm în voia experiențelor, să ne liniștim și astfel să ne deschidem spre spiritualitate.
- Din: Mieth, Dietmar (ed.): Meister Eckhart – Vom Atmen der Seele, Stuttgart 2014, p. 72
- Meister Eckhart s-a născut în Hochheim în jurul anului 1260. La vârsta de 17 ani s-a alăturat ordinului Dominican. I-a studiat în special pe Augustin, Toma de Aquino, Scotus Erigena și pe neoplatonicieni. În 1314, Meister Eckhart a fost numit profesor de teologie la Strasbourg, mai târziu la Köln și Frankfurt. Prin numeroasele sale scrieri și predici, el se numără printre misticii germani. Spre sfârșitul vieții sale, a fost acuzat de erezie. A murit în 1328 la Avignon, înainte de a fi condamnat.
