Cel care a devenit atent îşi predă umbrele inconștientului către lumina Athanorului, acest cuptor al alchimiștilor – inima arzândă.
Alchimia – Poarta spre infinit
Ea nu poate fi cuprinsă cu mintea,
trebuie arsă înlăuntrul inimii,
astfel se va naște o nouă rațiune.
Inima, cântată de nenumărați gânditori, poeți, filosofi, cinstită, lăudată ca organ al minții, al bucuriei, al iubirii, al prieteniei și al bunăvoinței; şi da, percepută și ca templul Celui Preaînalt.
De pildă, există un tablou vechi, într-o biserică din Bad Teinach, Germania, cunoscut în cercurile interesate de spiritualitate sub numele:„Tabla de învățătură a prințesei Antonia””. Acest tablou arată o femeie stând în fața unui sanctuar de lumină, cu o inimă aprinsă în mâna dreaptă.
2. Durerea inimii.
Fiecare dintre noi cunoaștem durerea inimii, ca fiind o senzație de arsură în piept, resimțită de obicei în legătură cu un eveniment mental major: pierderi, supărări, despărțiri. De asemenea, temerile, fundalul tuturor situațiilor stresante, pot provoca o durere înghețată, arzătoare, în inima noastră.
Și ce facem atunci? De regulă, oamenii reacționează defensiv, cu rezistență, cu furie, cu foc. Dacă ne lipsește discernământul şi reflectarea interioară, nu putem înțelege ceea ce percepem despre noi înșine, şi ce se întâmplă cu noi. Iar cei profund inconștienți, adică cea mai mare parte a umanității, se sperie și încearcă să lupte împotriva durerii, împotriva simptomelor, să calmeze durerea cu tot felul de pastile, prafuri și tratamente. Și astfel, mesajul inimii rămâne neauzit, neînțeles.
2. Umbrele
Cine dintre noi poate pretinde că este liber de furie, de frică, de durere, de ambiție, de grabă, de toate acele tipare comune ale umanității care se reflectă în ființa noastră? Aceste emoții apasă asupra minții noastre, pe suflet și pe corp, mai ales pe inima noastră. Adesea este nevoie de unul sau de altul dintre evenimentele care intervin în viața noastră pentru ca noi să începem să punem sub semnul întrebării procesele obișnuite ale vieții. Ceea ce am experimentat în ultimii ani ca fiind pandemia globală numită corona virus, este o boală colectivă gravă.
Bolile, crizele individuale sau colective, nu sunt altceva decât ocazii de a ne întreba și de a găsi răspunsuri despre demascare, de ieșirea din iluzie și de a merge mai departe.
Prin urmare, un salt intensiv în conștiință a fost și este încă posibil la nivel mondial. Socialul şi dogmele acestuia sunt puse sub semnul întrebării în toate domeniile în zilele noastre și sunt, de asemenea, dizolvate de mulți dintre noi, toate acestea arătȃnd reuşita unui salt cuantic, care are loc în anii și în deceniile noastre, un salt cuantic spre o nouă dezvoltare spirituală. Vă întâlniți din întâmplare, vă priviți unul în ochii celuilalt, vă înțelegeți mai mult sau mai puțin imediat, în baza unor legi secrete, cosmice. Relațiile şi prieteniile vechi se destramă, şi se formează altele noi; apar alte grupuri şi oamenii care își spun mai des decât oricând: Trebuie să-ți asculți inima; ascultă în interior, ce simți, ce ți se pare corect sau greșit etc., gândește-te la aceasta sau la aia pentru tine înainte de a decide...
Cu ani în urmă, autorul acestor rânduri, în calitatea sa de părinte spiritual, ne-a făcut un cadou o carte intitulată: „Urmează-ți inima, atâta timp cât trăiești”.
Atunci când devenim conștienți de acest lucru, un posibil salt cuantic are loc în fiecare dintre noi şi începem să înțelegem și să trăim din inimă.
3.
Limbajul inimii – intuiția.
Intuiția este un dar divin,
mintea gânditoare un servitor credincios;
nu este paradoxal că am început
să ne închinăm servitorului
și să subestimăm prezentul divin?
(Albert Einstein)
În limba engleză, cuvântul ”present” are un dublu sens. Acesta poate însemna cadou, dar și prezență. Ce cadou ar putea fi mai frumos decât atenția, decât prezența, respectiv prezența inimii!
4.
Prin propria convingere unii spun că poate, dacă urmăm cunoașterea interioară începem să fim interesați de procesele dintre inimă și minte.
La început poate apărea în noi o mare oroare, o durere arzătoare în piept; ceea ce am crezut și am urmat până acum se dovedește a fi o greșeală, o iluzie și o inducere în eroare de către forțe născute şi care subzistă din nevoile existențiale şi din inconștiența maselor.
Dar, în același timp există și bucuria scânteii divine, care își poate exercita oricând puterea, dacă noi o înțelegem şi dacă o urmăm, lăsȃnd umbrele, pe care am învățat deja să le recunoaștem, să moară din ce în ce mai des, în focul inimii.
Schemele erorii care ne populează mediul intim, câmpul nostru de respirație, le simțim, poate chiar le şi vedem. Dacă noi înțelegem originea acestora în vremurile întunecate ale dramei de altădată, ale războiului și ale conflictului interior, putem să le acceptăm și să nu luptăm împotriva lor. Orice împotrivire este zadarnică. De câte ori a trebuit să recunoaștem acest lucru! Niciodată nu se repetă această greşeală, de către cel atent, care şi-a predat umbrele în lumina Athanorului- cuptorul alchimiștilor; astfel lăsăm focul să ardă „cărbunele întunecat”, bălegarul din adâncurile ființei noastre, nimic altceva decȃt obiceiuri, gânduri și emoții.
5. Cântecul din inimă
Toate vechile certitudini se sting, iar inima arzândă vorbește sufletului care poate încă mai ezită: Mergi mai departe, nu te mai gândi la supraviețuire, nu te mai gândi la falsa siguranță a zilei de mâine, nu stinge scânteia care strălucește, îndreaptă-ți gândurile spre lumină și recunoaște-o.
Ați auzit de cuibul Phoenixului, vulturul de foc al misterelor?
Ce ar trebui să fie inima ta, care vrea să ardă, decât „Eu Însumi”? Puterea „Mea”, flacăra „Mea” se înalță, luminȃnd labirintul minții tale, ca un far care dezvăluie stânci și povârnișuri în întuneric. În acest mod, poarta spre infinit, închisă ermetic, până acum, se deschide în fața ființei umane conștiente; poarta către „Bine, Bine și încă o dată Bine”. Este nașterea Phoenixului, ivindu-se din focul inimii, şi înălțȃndu-se pe înălțimile azurii ale pământurilor, mărilor și timpurilor…
Și, într-adevăr, dacă ne gândim un pic mai mult la aceste lucruri, în orice clipă şi situație, găsim oportunitatea de a aduce lumină şi bucurie în lume, arătȃnd că nimic nu este mai contagios printre oameni decât bucuria cuvântului cu adevărat câștigat şi trăit, înțelegerea conexiunilor de sus și de jos, din inimă și din minte.
În sanctuarul inimii omului, chiar și în cazul celui cel mai adȃnc căzut, se ascunde o putere atotcuprinzătoare, și anume puterea și tăria iubirii, puterea despre care se spune că este Dumnezeu însuși; puterea despre care al treisprezecelea capitol din Corinteni este o explozie de laudă, un imn de mărturie glorioasă. Această forță, într-adevăr, trebuie considerată miezul stării Dumnezeu-om. Această forță este numită în Învățătura Universală esența spirituală a microcosmosului uman, scânteia lui Dumnezeu zidită în natură. Rozacrucienii vorbesc despre trandafirul inimii în „Nunta Alchimică” fiind vorba despre Venus.
(Jan van Rickenborgh, Nunta Alchimică a lui Christian Rozacruce, Vol.2, Cap. 19)
Apoi, pe măsură ce discipolul perseverează, în dorința și strădania sa, trecȃnd prin toate obstacolele inevitabilele, această forță luminoasă concentrată în centrul ființei sale, îi va atinge sanctuarul inimii, îl va pătrunde și se va amesteca cu sângele său. Sângele astfel încărcat va hrăni creierului, influențȃnd diverși centri, inclusiv cei latenți, din „sanctuarul capului”. În funcție de abilitatea sistemul cerebral de a reacționa la influențele gnostice care îl pătrund o nouă gândire intelectuală apare în minte. Această gândire reînnoită afectează la rândul ei corpul astral, purificȃndu-l.
(Jan van Rijckenborgh, The Egyptian Arch-Gnosis, volumul 3, capitolul 16)
Un nou sentiment devine posibil, o nouă percepție, o nouă viață, o viață născută din puterile spirituale ale inimii.
