Înțelepciunea este un copac al vieții … (Proverbe ale lui Salomon, Proverbe 3:18)
A sta lângă un copac străvechi trezește sentimente de reverență și siguranță în noi. Arborele dezvăluie ceva din frumusețea, liniștea și sacralitatea sa. El reflectă vastitatea ființei noastre cele mai interioare.
Copacii și oamenii sunt spirite înrudite. Copacul, stând înalt între cer și pământ, oglindește ființa umană, o reflectare a noii ființe umane.
Devenim conștienți de modul în care copacii și oamenii sunt legați. Reflectând profund la esența copacilor, recunoaștem asemănările și, astfel, primim înțelepciunea interioară a legilor vieții, precum și dinamica conștiinței dintre cer și pământ.
Stând înalt între cer și pământ
A sta în picioare, drept și pasul drept care urmează a reprezentat un pas enorm de evoluție pentru umanitate. Din milioanele de specii de pe Pământ, doar oamenii și predecesorii lor imediați au reușit această ispravă. În calitate de bebeluși, revenim încă o dată la acest pas evolutiv. Începem ca patrupede și învățăm treptat să ne ridicăm în picioare. În regnul vegetal, doar copacii (împreună cu „predecesorii”, ierburi și tulpini) se ridică, ieșind literalmente din vegetație.
„Copacul este ființa umană printre plante”, după cum a afirmat cercetătorul în domeniul sunetului și muzicianul Joachim-Ernst Berendt.[1]
Există o cale, un „drum” între cer și pământ. Un flux de energie curge în sus și în jos. Rădăcinile aduc hrană și putere în călătoria ascendentă, frunzele absorb dioxidul de carbon și energia solară din aer, produc apă și zahăr (glucoză) prin fotosinteză și o seva vâscoasă de glucoză este trimisă la rădăcini. La rândul său, oxigenul este eliberat prin frunze în aer. [2]
La oameni, de asemenea, un „drum” energetic există în stânga și în dreapta coloanei vertebrale, prin două cordoane nervoase. Acest lucru produce un flux de energie, care se dezvăluie creativ, care se reînnoiește mereu și creează un câmp energetic și o conștiință cu vibrații înalte în jurul nostru. [3]
Yggdrasil – Copacul Lumii
Mitologia germanică ne vorbește despre Yggdrasil, Copacul lumii. Copacul se află în centrul lumii și, ca axă a lumii, leagă cele trei niveluri: cerul, lumea de mijloc și lumea de jos. În mod similar, o axă a lumii trece și prin noi. Suntem legătura dintre cer și pământ. Din punct de vedere spiritual, un flux de energie care se reînnoiește constant circulă între polii: logosul pământului (nucleul divin pământesc) și logosul Soarelui.
Yggdrasil, Copacul lumii, este o imagine a creației ca întreg. Este, de asemenea, simbolul vieții – decăderea și creșterea, ciclul de reînnoire constantă. Animalele iau parte din forța sa de viață; cele trei Norne (femeile destinului) îl stropesc cu apa sfințită din fântâna Urd, reînnoindu-și astfel forța vitală. Yggdrasil este veșnic verde pentru că viața sa este reînnoită continuu și misterios. Copacul Lumii este un simbol al nemuririi.
Pentru oameni, acesta este o oglindă. Suntem chemați să devenim ființe umane cosmice printr-un proces de transformare. Dezvoltăm o conștiință care ajunge dincolo de spațiu-timp. Mitul lui Yggdrasil ne oferă indicii despre cum se poate întâmpla acest lucru:
Timp de nouă zile Odin s-a spânzurat de acest copac al lumii. Împreună cu lancea sa, se leagă cu frânghii și se predă. Odin se sacrifică, deoarece bănuiește că va primi cunoștințele secrete care se află la rădăcinile cenușii lumii.
Pentru Odin, copacul lumii este un copac de sacrificiu și un copac al cunoașterii. Nouă zile și nopți Odin stă cu capul în jos în copacul de jertfă, fără hrană sau lichide, rănit de propria sa suliță. După nouă zile, el cade la rădăcinile copacului – și acolo obține acces la înțelepciunea secretă. În mitologia germanică, numărul nouă este semnificativ, deoarece reprezintă cele nouă niveluri ale existenței, cele nouă dimensiuni ale conștiinței.
Care este semnificația rădăcinilor? În mitul lui Yggdrasil, cele trei femei, destinul Urd (soarta), Verdandi (devenirea) și Skuld (ceea ce urmează să fie) locuiesc la baza copacului. Această trinitate a femininului păstrează secretul vieții pentru sine și nu-l transmite decât celui care s-a dovedit a fi potrivit și statornic prin absolutul său sacrificiu de sine.
Ce legătură are acest vechi mit germanic al copacului cu viața noastră?
Vătămare și conștiință
Fiecare copac are un loc vulnerabil. Știm acum că stratul conducător de apă nu trebuie distrus, altfel copacul ar muri. Fluxul său de energie ar fi întrerupt. În mod similar, este, de asemenea, esențial pentru noi, oamenii, să menținem fluxul interior de energie în mișcare, a-l elibera de răni, blocaje, convingeri false.
„De fiecare dată când te simți rău, întreabă-te sincer dacă nu ești tentat să te strecori în exterior, să treci peste, pe lângă – în loc să cobori în jos. Fiecare lașitate care ne conduce la asta, ne pedepsește făcând viața mai insuportabilă și mai dificilă în fiecare zi. Dar a coborî până jos nu înseamnă să fii distrus, să spargi, să mergi în jos, ci să te scufunzi. Ar trebui să mergi până la capăt în viață și apoi să vezi cum viața este dintr-o dată atât de simplă.” [4]
Într-un mod minunat, copacul ne arată tensiunea dintre a respira lumină și a fi împământat în pământ. Principala sa hrană vine de sus, din lumină. Lumina Soarelui este îndreptată adânc în pământ. Noi, ca ființe umane, suntem, de asemenea, într-o interacțiune constantă între respirația în lumină și coborârea în adâncurile subconștientului („sistemul rădăcină”).
Ambii poli au ceva în comun: nu putem nici pătrunde, nici interveni cu „sus” sau „jos” folosindu-ne de voința.
Lumina ne este oferită de „sus” în dar; nu putem decât să ne deschidem către ea. Orice efort, orice acțiune deliberată ar împiedica acest fascicul de lumină. Este similar la celălalt pol. Imaginile, răni vechi și nevindecate apar din subconștient. Aici sunt stocate toate straturile de conștiință din încarnările anterioare, toate rănile vechi, de la „rana primară” până la răni și cruste individuale experimentate în mod specific. Aceste cruste și răni vor să fie dizolvate, răscumpărate, percepute. Cu toate acestea, acest lucru nu se poate întâmpla în mod intenționat și strategic. Dacă am dori să proiectăm un „plan” pentru a dizolva aceste răni – și printre ele, rana primordială colectivă și individuală –, ne-am pierde fără speranță. Durerea imensă, provocată de numeroasele răni, ne-ar copleși complet și nu am putea să o procesăm.
Prin urmare, trebuie să ne sacrificăm propria voință, printr-un „proces de moarte” – similar cu Odin. „Sângele” și „apa” trebuie să picure din rana primară, ca semn al purificării noastre interioare.
[1] Joachim-Ernst Berendt, Es gibt keinen Weg. Nur Gehen (Nu există altă cale. Doar a merge), Frankfurt/M. 1999
[2] Rainer Kiedrowski, Bäume dieser Welt (Copacii acestei lumi), Augsburg 2000
[3] Jan van Rijckenborgh, Noul Om care vine, Haarlem (ediția a 5-a) 2006
[4] Wilhelm Engelhardt (profesor și cantor, 1857-1935), Aphorismensammlung (Colecție de aforisme), https://www.aphorismen.de
