Luke Skywalker și Yoda: Întâlnirea cu Maestrul Interior

Putem considera întâlnirea dintre Luke și Yoda ca fiind un proces ce are loc în noi înșine?

Luke Skywalker și Yoda: Întâlnirea cu Maestrul Interior

De-a lungul vremurilor și culturilor lumii, tema călătoriei inițiatice a eroului este o parte importantă a povestirilor umanității. Într-un mod fabulos și dramatic, aceasta ne povestește procesul interior de eliberare, transformare și reconstituire a ființei umane. Personificările aspectelor conștiente și subconștiente, împreună cu alte principii interioare alcătuiesc dramatis personae (personajul)  acestui motiv universal.

Luke Skywalker este eroul original al trilogiei Star Wars. În timpul celei de-a doua părți, The Empire Strikes Back (Imperiul contraatacă) din 1980, el este însărcinat de mentorul său, Obi-Wan, să-l caute pe maestrul Jedi, Yoda, pe o planetă îndepărtată,  Dagobah.  Aici, Luke trebuie să fie instruit în tainele Jedi-ului.

Să aruncăm o privire asupra acestui episod. Îl putem recunoaște ca pe o descriere a unui proces psihic care se petrece în noi înșine?

După câteva aventuri, Luke ajunge pe planeta căutată. Vehiculul său este o navă spațială de luptă – mică, agilă, discretă, dar bine armată. Luke este însoțit de droidul său de încredere R2-D2 care personifică inteligența practică. Planeta Dagobah se dovedește a fi o mlaștină învăluită în ceață. Când Luke încearcă să aterizeze (adagobaheze), își prăbușește nava în mâl. R2-D2 este devorat de o creatură ce locuiește în apă, dar rapid scuipat din nou, datorită faptului că este, totuși, indigest.                                                                                                               

Luke salvează ce mai poate salva  din ambarcațiunea de luptă ce se scufundă și își organizează o tabără. Iar pe când o deznădejde covârșitoare părea gata să-l cuprindă, dintr-o dată, s-a ivit o făptură himerică: înaltă doar până la înălțimea genunchilor, cu pielea verde, fața ridată dar blajină și cu niște urechi lungi și ascuțite. Era  îmbrăcată într-o haină grosolană și învechită, cu fire aparent la fel de străvechi asemeni purtătorului ei, iar greutatea și-o sprijinea pe un ciot mic și noduros. A  fost peste puterile lui Luke să decidă ce să facă din mica creatură – care în curând se va dovedi a fi chiar Yoda.                                                                                              

Programul de pregătire oferit de Yoda este dificil și frustrant pentru Luke. Mintea lui neliniștită nu primește răspunsuri satisfăcătoare. Ba mai mult, Luke continuă să eșueze testele lui Yoda – cu excepția celui decisiv: în ciuda momentelor constante de disperare, el nu renunță.                                                                                                

Între timp, nava sa a fost înghițită aproape complet de mlaștină. Yoda îi spune lui Luke să folosească Forța și să o ridice, dar acest lucru pare imposibil pentru Luke. În cele din urmă, el spune: „Voi încerca”. Dar cu un aer plin de nerăbdare, Yoda răspunde: „Nu! Nu încerca! Fă-o – sau n-o face. Nu există  încercare!”.

Luke eșuează. „Vrei imposibilul!”, îi zice, amărât, lui Yoda. Dar Yoda ridică mâna spre navă, o ridică din mlaștină fără efort și o așază pe un teren ferm. Luke este uimit. E un moment crucial. „Nu pot să cred!” – „De aceea eșuezi”.

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: iunie 15, 2019
Autor: Thomas Schmidt (Germany)
Fotografie: Pixabay CCO

Imagem em destaque: