Alegoria Absolutului
Era în Absolut repaos și sens nedesluşit prezent:
sieşi egală absenţă, haos sieși suficient.
Dar o clipă răsări, ţâşnind din eternitate!
Singularitatea, astfel, se crezu singurătate,iară sensu-i rătăci.
Eternul Gând nelămurit, căutând să aibă rost precum fructul dăruit,
aşeză bun-început primei idei despre viaţă,
egal Gândului Ideea apărându-i drept în faţă.
Iată, Gândul intangibil în sine se concentrează.
Spațiul gol lăsat în urmă-i ca o rană ce pulsează,
ca după reflux lăsând o idee părăsită,
amprentată (in-formal) şi de dor însufleţită.
Vidul gândului-esenţă în substanţa-i se frământă,
amintiri neşterse-n minte şi-n idee cuantic sfântă.
Mumă-i blândă şi fecundă, germinând gânduri de Gând,
ochi prin care El contemplă lumea Ei,
acum văzândchipuri dragi, prin care Ea îl absoarbe-n al său gând.
Ci Gândul se-afirmă-n lume, rostind riguros Cuvânt,
Iar Cuvântul spune Gândul izvodit din Muma-Minte,
Cuvânt roditor de germeni ai Gândului celui Părinte.
Lumea Lui cuvântătoare-i va păstra neștearsă urma și Ideea gânditoare, întru împlere de-acuma.
Gânduri-fii vor umple lumea, reflectând egalul Gând cunoscându-Se pe Sine
şi trecând în orice gând.
Gând la Gând va creşte lumea, rămânând din Ea,
vezi bine, nimic alta, ci doar El: Fiu-Cuvânt-Idee-n Sine.
Gând nedesluşit, dând viaţă în Ideea lui pitit, de-acum – în lumea desluşirii –
întocmai fi-va desluşit,
prin Conștiința despre Sine ce-i Ideii imanentă,
în idei rodind, în Minte, prin iubirea transcendentă.
Desenele sunt realizate de Ramona Orban.
