Sunetul – Întruchiparea recunoașterii spirituale – Partea 2

Sistemul auditiv și de echilibru este deja perfecționat în stadiile incipiente ale dezvoltării umane. Vocea mamei are o funcție foarte importantă în acest sens. Ea transmite sunetul vieții în stadiul cel mai timpuriu al existenței. Și poate că acest lucru ne permite să concluzionam că se poate răspunde la o parte esențială a întrebării semnificației: unul dintre lucrurile la care se referă evoluția este finalizarea ascultării. Cel care este capabil să audă se învrednicește să înțeleagă din nou cuvântul începutului...

Sunetul – Întruchiparea recunoașterii spirituale – Partea 2

(Întoarcere la partea 1)

Izvoarele simțului auzului

Simțul muzical își are, potrivit învățătorilor spirituali, rădăcinile sale probabil în Atlantida antică. Ei folosesc surse care pot fi atribuite Cronicii Akashice, ceea ce ilustrează vag că limbajul nu era capabil să descrie dorinţele, dorința de ceva mai înalt, şi cu atât mai puţin capabil să le proiecteze asupra unei entităţi religioase. Sunetele rudimentare (muzica) poate să fi alimentat ideea că o comunicare spirituală era de conceput la omul timpuriu…: Rugăciunea, invocarea religioasă a Marii Mame.

În India antică, s-a dezvoltat o scară și o formă ritmică, care pentru urechile occidentale este încă greu de urmărit astăzi. Abia la sfârșitul secolului al XX-lea muzica occidentală a încercat să facă posibile aproximări și combinații. Trebuie să ne referim la George Harrison, Ravi Shankar și Yehudi Menuhin. De mii de ani, muzica indiană a fost asociată cu meditația, mantrele și procesele de contemplare, astfel încât indienii au format naturi contemplative de-a lungul unei perioade lungi de timp.

Dacă ne uităm în Egiptul antic, muzica era în şcoala spirituală, „de Mistere“, unul dintre mijloacele de a iniția candidații în transă în templu. În această stare, persoana devenea conștientă că ființa emoțională (corpul astral) se poate separa de corpul fizic și poate ajunge la experiența că este nemuritoare. Spații paradisiace și satanice pot fi traversate astfel, iar ascensiunea în regiunile cerești corespunde experienței învierii. Aceste procese au fost adoptate fără ceremonie în liturghia creștină și astfel doctrina creștină se bazează și pe magia egipteană: Din Egipt mi-am chemat fiul.”

În timp ce misticul indian este preocupat de beatitudine și extaz, egipteanul intenţionează să dobândească cunoştinţele în condiţiile în care muzica poate fi aplicată experimental. Așa-numitul Occident creștin îi datorează culturii egiptene folosirea intenționată a ceremoniilor și acțiunilor rituale. În Egipt, adepții și inițiații au fost cei care au folosit aceste mijloace magice, în timp ce poporul egiptean a rămas în ignoranță.

În Grecia a apărut muzica europeană, bazată pe semitonuri. Platon și Aristotel au atribuit stări diferențiate de a fi celor trei chei originale (Dorian, Lidian și Frigian) care se dezvoltaseră deja. Astfel, cheia dorică ar trebui să provoace respect de sine și respect pentru stat, cheia lidiană promovează senzualitatea și cheia frigiană provoacă autocontrol și demnitate.

Ulterior, poate că oamenii din cele trei regiuni de origine muzicală pot fi distinși aproximativ pe baza diferitelor semnificații și efecte sonore:

Hindusul a căutat o contemplare visătoare.

Egipteanul dorea să dezvolte magia și să depășească științific limitele imaginației.

Omul elen a preferat calitatea fizicului, care este subliniată și de arta idealizantă a grecilor.

În timp ce pe de o parte se observă o înaltă puritate, artă și înțelepciune, pe de altă parte s-au dezvoltat ipocrizia, dogmele și superstiția, astfel încât spiritualitatea și frumusețea s-au despărțit într-o anumită măsură, iar sentimentul de unitate, de armonie a fost distrus. Acest proces continuă și în zilele noastre.

Degenerarea auzului în modernitate

Filozoful Theodor W. Adorno a studiat intens declinul gustului muzical în secolul al XX-lea și regresia auzului. Procedând astfel, a luat în considerare aspectele sociologice, muzicale și estetice și le-a conectat între ele. Aici, se va evidenția doar tendința de regres. După vremuri de depresie și fixare pe megalomanie, crimă și moarte și perioade insuportabile de suferință, așa cum a fost cazul în prima jumătate a secolului trecut, omul are nevoie de o ieșire pentru a se scutura de frustrare și pietrificare, pentru a dansa și a sărbători fără pretenții muzicale mari. Acest lucru pare să fie observabil și în situația actuală. Cu dor de petrecere și plăcere, omul vrea să renunțe la înrădăcinarea omniprezentă și controlul perceput. Aplatizarea rapidă a gustului muzical și obiceiurile de ascultare ale multor contemporani duc, potrivit lui Adorno, la o pierdere a capacității de a auzi. Consecința este o fixare a conștiinței la nivel infantil cu pierderea capacității de a extrage perspective din limbajul muzicii. El o descrie ca fiind o boală cu efect conservator. Omniprezența muzicii jazz și a melodiilor pop promovează deconcentrarea. Ascultarea degenerează la un nivel scăzut și o evoluție de la tootlingul cotidian la recepția unei opere Wagner pare foarte puțin probabilă pe termen lung.

Imprimarea auzului în pântece

Alfred A. Tomatis, medic și lector universitar, a petrecut decenii lucrând științific și medical asupra auzului uman. El a postulat că amprenta mentală începe foarte devreme în uter. In uter, ființa mentală și emoțională, precum și capacitatea de a vorbi sunt dezvoltate și promovate în mod decisiv. Sistemul auditiv și de echilibru este deja perfecționat în stadiile incipiente ale dezvoltării umane. Vocea mamei are o funcție foarte importantă în acest sens. Ea transmite sunetul vieții în stadiul cel mai timpuriu al existenței. Și poate că acest lucru ne permite să concluzionam că o parte esențială a întrebării semnificației poate primi răspuns. Cel care este capabil să audă se învrednicește să înțeleagă din nou cuvântul începutului…

 

Vederea prejudecă ceea ce este auzit

Cred doar ceea ce văd! Trebuie să văd înainte de a accepta aceasta ca adevăr … O avalanșă de imagini ne lovește: televiziunea, internetul, smartphone-ul și ușurința de a surprinde totul prin fotografie și selfie domină percepția cu o intensitate de nedescris.

Într-un teatru, trei actori stau pe scaune și își citesc cu voce tare textele. Ei nu joacă Othello sau Romeo și Julieta. Un proces creativ este pus în mișcare în imaginația ascultătorului. Ceea ce se aude se transformă în imagini, într-un film al său. Până la urmă, fiecare a simțit propria experiență; în cel mai rău caz, ei percep doar calitatea performanței cititorului. Avantajul în stimularea creierului, ascultând spectacole de radio față de vizionarea acțiunilor din filme, pare a fi izbitor. În fața potopului de imagini, poate conștiința noastră încă să determine liber dacă primește informații de primă mână sau este manipulată? Sunt mai aproape de realitate ascultând? Prefer să aud ceea ce știu deja – un alt filtru care distorsionează percepția.

Neauzită: Sonata Kreutzer a lui Beethoven

Între oratoriul “Christos pe Muntele Măslinilor” și “Eroica”, Ludwig van Beethoven scrie o sonată pentru vioară și pian op. 47, așa-numita Sonată Kreutzer. Toate convențiile anterioare sunt depășite în ea și instrumentul de însoțire, vioara, este în cele din urmă smuls din existența sa din umbră preluând inițiativa de a declanșa sentimente necunoscute anterior: o întorsătură pentru a târî în lumina zilei neînțelesul, reprimatul, ascunsul. Nicio muzică „house”, doar violoniști de top pot interpreta această sonată. Muzicienii și ascultătorii rămân neputincioși. Gândirea și emoția sunt rupte de cotidian; patriarhatul este aruncat la coș; femininul își desfășoară puterea ademenitoare și armonizatoare. Tolstoi descrie în povestea sa „Sonata Kreutzer” pericolul pe care îl reprezintă muzica ce poate evoca sentimente erotice, un atac care contestă imaginea de sine a Rusiei despre dominația masculină. O revoluție rusească! Cu această sonată de un radicalism nemaiauzit, Beethoven dărâmă oare granițele expresiei, formează o nouă dialectică sau, putem spune, chiar un model al unei noi umanități, o cale umană de cooperare și solidaritate? Muzicienii și ascultătorii devin conectați direct la lumea emoțională a creatorului. Vechile forțe rezistă până astăzi – dar pe termen lung?

(va continua în partea 3)

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: ianuarie 10, 2023
Autor: Hermann Achenbach (Germany)
Fotografie: Kotaro-Studio auf Pixabay CCO

Imagem em destaque: