Pe calea noastră spirituală descoperim tărâmuri radiante. Începem să recunoaștem Ancora interioară în Lumină, Înțelepciune și Iubire. S-ar putea chiar să avem senzația despre creație că aceasta continuă. Dar unde își are originea? Unde se află cauza originară a toate și a nimicului? Unde este necreatul care precede creația? Îl putem găsi în „lumină”? Răspunsul este o bănuială tăcută, care transcende orice rațiune, chiar și pe cea superioară. Chiar și așa este o bănuială atât de puternică. Se pare că ar fi fost energia inexistenței. Așteaptarea constant a ceva. Punctul zero.
Totuși un punct. El, ce este și în același timp nu este.
Lumina și plinătatea mărturisesc despre creație. Dar această stare, ideea, este înaintea creației. Când ne uităm la imaginile despre creație ale lui Robert Fludd [i], există unul care arată doar un pătrat cu cruce neagră, acesta este punctul zero, acel întuneric mai înalt. Este materie fără formă, fără cantitate și măsură. Este materia prima. Pentru Paracelsus acesta era Marele Mister, care nu este creat. Este nerecunoscutul, nenumitul. Este încă și poate în mod constant, sau din nou dincolo de formă. Depășește tot ceea ce este dezvăluit. Este în inexistență. Și tocmai acest „gol”, este libertatea Spiritului. Acesta ar putea fi un semn al Spiritului. Aceasta este libertatea dinainte de formă, libertatea de a alege orice formă, orice imagine. Aceasta este libertatea autentică.
Giovanni Pico della Mirandola probabil a considerat în mod similar, când l-a plasat pe Adam – deşi deja creat – în afara ierarhiei creaţiei. Și prin cuvintele creatorului i-a cerut să aleagă cum să trăiască. Ca animal sau plantă, sau dacă acceptă o imagine a unui înger, sau dacă decide să fie om sau zeu. În Discurs despre demnitatea omului [ii] el spune:
„Cel care se reîntoarce la centru în propria sa unitate, nemulțumit de multe pentru orice ființă creată, spiritul său va deveni una cu Dumnezeu. În întunericul singuratic al Tatălui care este deasupra tuturor. El va depăși toate făpturile.”
Întunericul divin mai înalt, cum este? Există o tensiune a întregii creații în acesta. O tensiune a existenței și a inexistenței. Este un întuneric sublim. Cel originar și „însărcinat” cu procrearea. Există toate posibilitățile în el, în timp ce, în același timp, nu ar exista, neapărat. Acesta este Dumnezeul fără nume. Dumnezeul a tot.
Numele este o vibrație și aparține Spiritului care plutește deasupra apelor. Ca Spirit Sfânt, cele șapte raze ale sale se apleacă spre Pământ și către om. Dar fără nume este o stare și mai înaltă, înainte de creație. Este imensa seninătate a începutului, nemanifestat, adormit în pântecele Mamei. Și, în același timp, este potența tuturor posibilităților și formelor Tatălui. De aceea nu este nimic.
Este cauza originară.
Omul în calitate de microcosmos include germenii a tot, deci chiar și germenii începutului nemanifestat. Elementul prima materia doarme nerecunoscut adânc înăuntru. Simțim doar o atracție nesigură, dar evidentă. Atracția este dată de afinitate sau de un magnetism de același fel. Nu este magnific că fiecare ființă umană are înăuntru Marele Mister?
Textul este inspirat de: Catharose de Petri, Pecetea Reînnoirii, capitolele II și III, Rosycross Press 1986; Karl von Eckartshausen, Über die Zauberkräfte der Natur
[i] Utrisque cosmi… historia 1617, în: Înțelepciunea divină – Natura divină, Mesajul manifestelor rozacruciene în limbajul vizual al secolului al XVII-lea, In de Pelikaan, Amsterdam 2014.
[ii] Oratio de dignitate homini, 1486/87
