Am dori să luăm în considerare un gând care ar putea contraveni concepțiilor noastre obișnuite cu privire la relația dintre bărbat și femeie. Dacă afirmăm că nu mai este vorba despre dominație sau emancipare, nici nu este o încercare de a stabili ca scop, o relație armonioasă între bărbat și femeie, atunci am stabilit baza unei noi paradigme.
Acest lucru înseamnă în mod concret că, în tot ceea ce privește relațiile lor personale, bărbatul și femeia vor trebui să se predea, și am pus momentan cuvântul predare în paranteze, astfel încât aceștia să se unească ulterior într-un tip de relație pe care niciodată nu şi l-ar fi putut imagina. Pentru a fi și mai concret: ei vor putea, în cele din urmă, să coopereze în mod armonios în realizarea unei adevărate unități.
Vorbim aici despre realizarea unui proces al cărui început se află în momentul prezent și al cărui scop se estompează într-un viitor complet transformat. Predarea pe care tocmai am menționat-o rezultă dintr-un proces dificil de înțeles.
Ce trebuie oare să predăm? Cu siguranță nu este partenerul nostru, ci mai degrabă tendința noastră de a-l sau a o domina.
Acest proces traversează calea cunoașterii de sine, conștientizarea tehnicilor subtile pe care egoul le utilizează pentru a-și atinge obiectivele și, mai presus de toate, înțelegerea egoul însuși ca pe o expresie temporală a adevăratului Sine.
Continuând astfel, de la periferie până la interior, vom ajunge în cele din urmă la o confruntare cu egoul însuși, în toată realitatea sa vibrantă; sau cu alte cuvinte, vom deveni conștienți de natura energiei sale vitale, devenind astfel capabil de secarea sursei sale.
Nu este un proces experimental care ar fi pur și simplu o nouă încercare a voinței noastre de a câștiga din nou controlul. Calea cunoașterii de sine își găsește sursa în inimă, într-un loc din inimă care nu este chiar al nostru, dar la care suntem asociați ca purtători de imagine ai Sinelui nostru adevărat.
Această prezență divină a Spiritului în noi se va revela și își va afirma existența, cu condiția ca dorința noastră de realizare să fie suficient de intensă.
În acest fel, are loc un proces dublu în psihicul bărbatului și al femeii. Acest mecanism dublu se formează prin predarea voinței către un principiu superior al vieții, pe de o parte, și prin renașterea aceluiași principiu susținut de o dorință total purificată, de cealaltă parte.
Dar cooperarea dintre principiile feminine și masculine și, în consecință, a bărbatului și a femeii, are nevoie de un al treilea element care îi va propulsa într-o mișcare ascendentă. Această relație triunghiulară va obliga bărbatul și femeia să-și găsească locul potrivit. Nu va mai fi o chestiune de emancipare sau dominație.
Diferența de polaritate dintre bărbat și femeie îi va pune pe aceștia într-o situație specială.
Polarizarea inversă
Iubirea, în calitatea de curent feminin al Spiritului, este cea mai importantă, pentru că, în lipsa ei, puterea, în calitatea de curent masculin, nu se va putea dezvolta. Datorită polarității sale negative, inima femeii este capabilă și trebuie să devină un recipient al Spiritului.
În mod similar, bărbatul, datorită polarizării negative a corpului său mental, este capabil să primească Spiritul în capul său.
Ceea ce urmează este o schimbare completă a dinamicii generate de obicei de bărbat și de femeie, unde gândirea pozitivă a femeii și dorința pozitivă a bărbatului sunt factorii dominanți. Această schimbare va fi posibilă numai dacă bărbatul și femeia stabilesc ca centru al vieții lor, căutarea fundamentală a valorilor Spiritului.
În acest fel, mișcările obișnuite de la inimă la cap în cazul bărbatului (cu dorința ca cel mai dinamic element) și de la cap la inimă în cazul femeii (având gândirea ca principalul factor), se vor inversa.
Femeia va fi apoi reintrodusă în poziția ei maiestuoasă ca preoteasă prin actul rugăciunii 1. Prin inima purificată ea va deveni din nou pământul fertilizat de forța Spiritului.
Și bărbatul, la rândul său, își recuperează poziția maiestuoasă ca mare preot prin practica profeției 2. Facultatea sa mintală purificată îi va permite din nou să primească impulsurile Spiritului și să însămânțeze femeia.
Odată ce capul bărbatului, datorită polarizării corpului său mental, se deschide spre Spirit, atât sensibilitatea, cât și voința sa devin active pentru a atinge ceea ce a fost perceput. Ca rezultat, acest nou impuls al voinței va exercita o mare influență asupra corpului de dorință al femeii, care este, prin natura sa, receptiv. Aceasta o va impulsiona și pe ea la o nouă activitate a voinței.
Astfel putem înțelege că Spiritul, prin propria sa putere, conduce bărbatul și femeia pe calea unei cooperări armonioase. Din această nouă perspectivă, bărbatul și femeia sunt din nou liberi.
Probabil putem fi conștienți de cât de remarcabilă este situația pe care o descriem aici. Pentru bărbat și femeie nu mai este o chestiune de a crea o relație armonioasă, ca scop în sine.
Pe măsură ce călătoresc pe calea inițierii, ei integrează în viețile lor valorile spirituale care vor genera o relație armonioasă printr-o abandonare progresivă a fiecărui obstacol care ar putea încetini sau împiedica o astfel de realizare. În acest fel, ei devin suflete vii, locuiesc temporar în planul nostru de existență, în timp ce viziunea lor spirituală interioară contemplă în mod senin un nou orizont către care se îndreaptă. Faptul că aceste ființe vor reuși, după ce au trecut printr-un număr mare de experiențe și încercări, în a-și pune voința personală în serviciul Marii Opere, va genera în ele o forță de iubire pe care natura umană nu o poate explica, ceea ce îi împinge către a servi.
Toți cei care trăiesc și lucrează cu aceşti curenți ai Spiritului, practică cooperarea justă datorită polarizării lor echivalente, dar inverse. Forța divină, curentul masculin, se manifestă în iubirea divină, curentul feminin. Ambii curenți ai Spiritului se contopesc mereu într-unul. Datorită acestei unități, trinitatea, fiul, filiația divină devine o realitate majoră. Este principiul universal al creației, manifestat la nivelul Spiritului ca androginul originar.
Acest principiu a rămas precum ar fi fost sculptat în noi, dând astfel bărbatului și femeii, prizonieri în lumea dualității, posibilitatea de a-și recupera starea inițială. Nu ca ei înșiși, cum putem înțelege bine, ci în calitatea lor de instrumente în serviciul Spiritului.
Deci, atunci când încercăm să înțelegem dificultatea aproape insuportabilă implicată în realizarea unei relații armonioase între bărbat și femeie, dacă încercăm acest lucru pe plan orizontal, ajungem la concluzia, extinzând punctul nostru de vedere, că bărbatul și femeia poartă în sine principiul pentru o asemenea realizare. Esența acestui principiu este iubirea în sensul cel mai înalt. Iubirea pe care un bărbat sau o femeie o pot simți unul pentru celălalt este doar o transpunere, doar o rezonanță slabă a iubirii adevărate, o simplă reflectare a acelei iubiri divine care radiază peste tot și pentru toată lumea.
Această iubire pământească conține un secret pe care trebuie să-l elucidăm. Prin urmare, este destul de legitim pentru fiecare ființă umană, singură sau căsătorită, încercând să realizeze în sine – fie singur, fie cu un partener, fie chiar în mijlocul semenilor săi – obiectul destinației sale. Atunci când un bărbat sau o femeie oferă vieții lor o astfel de orientare, fiecare dificultate întâlnită pe calea, care este întotdeauna o expresie a limitărilor eului, sfârșește prin a păli și a dispărea, în virtutea alchimiei spirituale produsă de forța radiațiilor care emană din nucleul Spirit.
Ei au pus piciorul pe o cale care traversează o junglă, deasă uneori și plină de capcane imprevizibile, dar deschizându-se către o plajă de nisip fin, unde un schif așteaptă să-i ducă spre țărmuri până acum necunoscute.
( Adaptat dintr-un extras din cartea – Bărbatul și femeia o nouă viziune a unității – Publicat de « Librăria Pentagrama » 2 ch de l’impératrice 1824 Caux Elveția )
Note
*1 – aceasta trebuie considerată o orientare interioară
*2 – fiind rezultatul unei conștiințe mai înalte
