Textele atribuite savantului Hermes Trismegistus au fost scrise cu aproximativ 2000 de ani în urmă în Alexandria. Timp de aproape 1000 de ani, aceste texte au fost necunoscute lumii occidentale, dar au fost parțial recuperate în timpul Renașterii, datorită lucrărilor lui Cosimo de Medici și ale lui Marsilio Ficino.
De fapt, aceste texte sunt o mărturie a unei tradiții esoterice mult mai vechi, legate de vechile mistere grecești și egiptene. Chiar numele de Hermes Trismegistus este adesea asociat cu zeul egiptean Thoth.
Ideea contemporană despre înțelepciunea hermetică este că aceasta are ceva ciudat și exotic. Cu toate acestea, o astfel de învățătură are multe de spus despre om în toată complexitatea sa. Obiectivul său principal este de a stimula în noi conștiința superioară latentă, aceeași conștiință care ne va îndruma pașii spre o cale spirituală eliberatoare.
Pentru a aborda această învățătură, am dori să stabilim o legătură între învățăturile textelor hermetice și învățăturile budismului Zen pentru a arăta că pilonul principal al vieții și înțelepciunii nu cunoaște limite geografice.
Budismul Zen a apărut în China și a câștigat forța și forma în Japonia, răspândind cultura întregului Orient Extrem și trecând treptat în Occident de la începutul secolului al XX-lea. Scopul central al adepților Zen este de a atinge Satori, care ar fi fost experiența prin care a trecut Gautama Buddha la iluminarea sa. Tot ceea ce a fost scris despre Satori întărește starea sa de a fi inexplicabilă, de nedescris, de neînțeles, ceea ce este aceeași lucru cu a spune că nu poate fi definită.
De aceea, cei care sunt interesați de a afla mai multe despre Satori prin practica discursului se pot baza doar pe relatările maeștrilor Zen care au fost dispuși să vorbească despre propriile experiențe. O astfel de relatare poate fi găsită în cartea lui Alan Watts, Spiritul Zenului:
Când m-am uitat în jur, în sus și în jos, întregul univers, cu numeroasele sale obiecte senzoriale, părea complet diferit; tot ceea ce odată era respingător, împreună cu ignoranța și patimile, a fost văzut ca un flux simplu al naturii mele celei mai adânci, care în sine a rămas luminos, adevărat și transparent.
Această relatare ne spune că Satori este experiența responsabilă de a prezenta căutătorului „natura mai profundă”, pe care unele tradiții budiste sunt de acord să o numească natura lui Buddha: ceea ce rămâne în mijlocul fluxului constant al existenței.
Hermes, peisajul și demolarea peisajului
În ceea ce-l privește pe Hermes Trismegistus, cunoscut și sub numele de „cel de trei ori mare”, nu este important să știm dacă a fost unul dintre mulții mesageri, sau pur și simplu un prototip etern al „Ființei care este”, care suntem pe cale de a deveni. De fapt Corpus Hermeticum, Tabla de Smarald și Discursul Sufletului, lucrări ce-i sunt atribuite, au supraviețuit timpului și spațiului și au trecut prin nenumărate interpretări, până când ne-au atins cu adevărat capul și inima, trezind reminiscența Sinelui nostru adevărat.
Precum sus, așa și jos.
Precum în interior, așa și în exterior.
Precum în mare, așa și în mic.
Limbajul este folosit pentru a exprima, dar, de asemenea, sfârșește prin limitarea conceptelor. Este o sabie cu două tăișuri, care poate elibera idei profunde dar, de asemenea, le poate închide, cristalizându-le pentru totdeauna.
Cu privire la textele sacre ale tuturor timpurilor, putem spune că interpretările noastre seamănă cu experiența unui tânăr călugăr în ucenicia sa. Conform unei învățături Zen, pentru tânărul călugăr care își începe studiile, munții sunt munți, copacii sunt copaci și oamenii sunt oameni. Munții încetează să mai fie munți, copacii încetează să mai fie copaci și oamenii nu mai sunt oameni. Când acesta atinge Satori, munții redevin munți din nou, copacii devin din nou copaci, iar oamenii devin din nou oameni. Aceasta ne luminează cu privire la așa-numita conștiință spirituală, care, în esență, arată realitatea lucrurilor așa cum sunt.
Mulți dintre cei care au intrat în contact cu textele hermetice au considerat, fără îndoială, că acestea ar putea fi utile pentru stăpânirea și colectarea cunoștințelor spațio-temporale cu privire la cosmos, macrocosmos și microcosmos. Totuși, acest lucru nu a fost niciodată adevăratul său scop care, de fapt, este eliberarea conștiinței umane de iluziile sale. Acumularea de cunoștințe nu ne va conduce la o astfel de eliberare.
De exemplu, Tabla de Smarald pune în legătură ceea ce este „sus” cu ceea ce este „jos”, arătând astfel unitatea tuturor manifestărilor. Cu toate acestea, în urma unei interpretări mistice misterioase a acestor texte, continuăm să privim ca fiind opuse sus și jos, interior și exterior, mare și mic. Într-o lectură grandioasă, s-ar putea chiar să ne pierdem într-o supraestimare a egoului nostru. Prin „a ne conecta” într-un mod negativ cu divinul, ne putem simți minunați și astfel să trăim o viață înălțată și interioară, „acolo sus” și „în interior”, și astfel suntem tentați să lăsăm lumea exterioară să fie „mică” și „acolo jos”. Sau putem să ne aplecăm spre o mistică masochistă, plină de prejudecăți moștenite din tradițiile religioase dezechilibrate, din devalorizarea condiției noastre umane (noi suntem „cei mici”, suntem „aici jos” și mereu „în afară”). Nimic nu poate fi mai greșit
Dacă ne permitem să fim atinși de învățăturile hermetice, fără gânduri, sentimente sau alte reacții bazate pe cultura țării sau a timpului nostru, vom realiza că avertismentul lui Hermes este foarte clar, fără comparații, devieri sau metafore. Ceea ce el subliniază sunt următoarele:
Nu contează dacă este deasupra, dedesubt, înăuntru, mare sau mic. Ceea ce contează este Întregul și esența noastră.
Ceea ce ne arată textul este că divinul, Ființa Absolută, demolează complet granițele care ne cristalizează și ne întemnițează, creând lentile care distorsionează Adevărul Absolut. Ne îndepărtează de peisaj! Astfel, în lipsa unui context, a unei culturi anterioare sau a cunoștințelor dobândite, vom înceta să mai fim căutători, și pur și simplu vom începe să fim.
Prin urmare, suntem capabili să vedem că înțelegerea profundă a învățăturilor lui Hermes ne conduce (precum Satori Zen) să ne „accesăm” natura noastră reală, care rămâne „luminoasă, adevărată și transparentă”, chiar și în fața schimbării aparente a tuturor lucrurilor. Genial, pentru că umple viziunea noastră interioară și se evidențiază invincibil în toate obiectele gândurilor noastre. Adevărat pentru că nu ajunge la noi prin punți create de cuvinte sau insinuări, ci mai degrabă demolează toate punțile care au legat ființa noastră fragmentată, conducându-ne să vedem că unitatea existenței este una cu Adevărul. Transparent, deoarece prin fixarea viziunii noastre în ea, putem vedea tot ce există, căci realitatea ei nu estompează realitatea niciunei alte ființe.
Când ne vom da seama că locul nostru spațio-temporal este doar aparență, vom înțelege că nu poate exista decât egalitate sau proporționalitate care decurge din veșnicie, esență și unitatea cu Întregul.
Nu ne vom mai îngrijora să conceptualizăm cât de departe merge divinul și cât de departe mergem noi. La urma urmei, când ajungem la acest punct, noi devenim din nou Unul cu divinul!