Ceea ce vedem și simțim nu este totul, este ceva în spate sau deasupra.
Un călugăr Zen i-a spus unui derviș:
Sunt atât de liber și detașat, încât nu mă mai gândesc niciodată la mine, ci doar la ceilalți.
Dervișul i-a răspuns:Și eu sunt atât de obiectiv, încât mă pot privi ca și cum aș fi o altă persoană; de aceea îmi pot permite să mă gândesc și la mine. [i]
Puteți râde de acest lucru și să vă întrebați dacă cei doi sunt încă în toate mințile sau dacă iluminarea lor i-a îndepărtat de situațiile cotidiene – sau dacă încearcă doar să ascundă limitele stării lor de conștiință în spatele unor fraze inteligente. În orice caz, cuvintele lor sunt o sursă de amuzament.
Dar nu au amândoi dreptate? Amândoi spun adevărul. Povestea apare în multe variante, cu actori diferiți, într-o serie de contexte culturale.
Așadar, trebuie să existe altceva, ceva mai profund în spatele ei. Fie că este vorba de sfântul Buddha gras și zâmbitor care învață koan-urile Zen oamenilor de rând în puburile din China antică, fie de rabinul care servește drept proiecție pentru umorul evreiesc, fie de sfântul indian care, întrebat de ce are doar doi discipoli – că nu ar merita efortul – a răspuns calm: „Într-o bună zi, într-o bună zi, toată lumea va veni.” – toții au privit lumea din perspectiva străinului care clipește, care este simultan în lume și care nu este în lume; cu toții au întâmpinat întrebările contemporanilor lor cu indulgență, bucurie – și chiar umor. Și este firesc ca oamenii deștepți să fi găsit și un nume pentru koanul poveștii descrise la început. Ei o numesc Tetralemma, cu referire la dilema în care ne aflăm atunci când nu știm ce este de fapt corect și care dintre cele două opțiuni ar trebui să alegem.
Celebrul sfânt indian Nagarjuna, care a trăit în secolul al II-lea ca unul dintre pionierii budismului Mahayana, a pătruns de asemenea în el. În contextul său, fenomenul este numit Catuskoti, este un „pătrat de decizie”. Acesta spune: 1) nici nu este așa, 2) nici nu este altfel, 3) nici nu este atât așa, cât și altfel și, în cele din urmă, 4) nici nu este așa, nici nu este altfel.
Puteți considera că este vorba de o împărțire a firului în patru sau de un simplu joc de cuvinte. Dar faptul că astfel de figuri de gândire apar în medii culturale atât de diferite nu indică oare un adevăr în relația cu lumea și cu noi înșine, care scapă vieții noastre cotidiene laborioase?
Esența pare să se regăsească în viziunea mondială conform căreia ceea ce vedem și simțim nu este totul, că există ceva în spatele sau deasupra, sau că este pur și simplu un nivel care se sustrage abordării noastre raționaliste a vieții – care, după cum știm cu toții, este oricum o iluzie.
Este ceva complet diferit în seninătatea veselă față de un „și ce dacă…” resemnat sau față de cinismul cuiva care încă mai poate face glume despre alții (sau despre el însuși) chiar și în cele mai rele situații. Veselia senină include întotdeauna propria persoană și este binevoitoare. O astfel de atitudine, la rândul ei, presupune o distanță față de propriul sine. La urma urmei, cum ar putea un ego să gândească calm despre lume dacă nu privește dincolo de marginea propriei plăci și de conținutul acesteia? Aici se află puterea de spargere a situațiilor a veseliei, cu efectul ei infecțios și eliberator. Goethe a spus-o pe scurt:
Iubesc omul vesel
cel mai mult dintre oaspeții mei:Cel care nu se poate avea pe sine, în cea mai bună formă a sa,
cu siguranță nu este printre cei mai buni.[ii]
Veselia nu poate fi învățată, dar nici nu este înnăscută. Este o experiență de viață coagulată și se bazează pe un aspect al ființei noastre care devine vizibil doar atunci când ne mutăm cunoașterea de sine puțin într-o parte – ai putea chiar asocia acest aspect cu o dimensiune spirituală. Deci este vorba despre mai mult decât pur și simplu să nu ne luăm atât de în serios.
Pentru a o spune mai ambițios: este vorba despre imaginea de ansamblu sau, așa cum o voce din Est o spune mult mai simplu:
De ce ești nefericit? Pentru că 99,9 % din tot ceea ce gândești și din tot ceea ce faci este pentru tine și nu altcineva.[iii]
[i] Aldinger, Marco (1992): Bewusstseinserheiterung. Freiburg: Marco Aldinger publishinghouse. P. 76. house. P. 76.
[ii] Goethe, Johann Wolfgang von (1982): Sprüche – Hamburger Ausgabe Band 1.Munich: dtv. P. 318. English translation by the author. Rhymed in original: »Ich liebe mirden heitern Mann / am meisten unter meinen Gästen: / Wer sich nicht selbst zum bestenhaben kann, / der ist gewiss nicht von den Besten.
[iii] Wei, Wei Wu (2002): Ask the Awakened: The Negative Way. Boulder: SentientPublications. P. 7. Wei Wu Wei was the pseudonym of Terence James Stannus Gray(1895-1986).
