Calea spre interior

Dacă nu vezi Calea - atunci chiar dacă o parcurgi, nu o vei înțelege.

Calea spre interior

Adevărul principal despre Adevăr este că dacă nu-l atingi pe cont propriu, nu va fi niciodată adevărul tău.

Dacă analizăm obiectiv convingerile și opiniile oamenilor, vom întâlni întregul spectru de „adevăruri” reciproce. Unii oameni sunt siguri că există viață veșnică după moarte, unii cred că au un suflet, în timp ce alții pretind că există doar materie.

Pentru a evita dogmatismul, ar trebui să luăm în considerare posibilitatea ca toate întrebările existențiale să izvorască din teama de moarte, din anxietatea față de necunoscut. Poate că nu iubirea, ci frica este forța motrice care ne face să pornim pe drumul cel mare spre Marea Realitate, spre eliberarea de iluzie și frică.

Un lucru diferențiază omul de toate celelalte ființe vii de pe Pământ. Numai omul poate descoperi Ființa care îl înviorează și se poate reuni conștient cu Cel care a umblat mereu alături de el. Doar omul Îl poate recunoaște și se poate conecta cu El.

Calea se ascunde în fiecare dintre noi, indiferent de viziunea asupra lumii și de cunoștințele pe care le avem. S-ar putea spune: Adevărul este atât de aproape, în timp ce îl căutăm în cele mai îndepărtate locuri. Suntem precum cineva care moare de sete în timp ce se află în apă.

Dacă porniți în cea mai importantă călătorie a vieții voastre, pentru a vă găsi adevărata ființă, atunci mai întâi de toate trebuie să lăsați în urmă tot ce este personal, tot ceea ce știți, tot ceea ce cunoașteți, tot ceea ce credeți, tot ceea ce sunteți! În acest fel, „gol”, neajutorat, de parcă am fi exilați din cerul vieții noastre personale, trebuie să porniți într-o călătorie necunoscută.

Totuși, vocea interioară încă mai vorbește:

Începe să cauți Adevărul fără o singură concluzie, fără nicio ipoteză a priori. Numai în acest fel vei deveni un căutător adevărat. Un ochi părtinitor este orb, o inimă plină de concluzii este moartă.

Dacă atingeți condiția de libertate față de convingerile voastre, numai atunci veți ajunge la miezul problemei, cu care trebuie să se confrunte fiecare om care dorește eliberarea. Veți întâlni atunci trei porți. Trecerea prin ele deschide calea către libertatea veșnică.

Prima dintre porți poartă inscripția: „Robia, dorințele și poftele înrudite”. Pe a doua este scris: „Iluzia existenței personale”, iar pe a treia poartă, care asigură accesul către libertatea eternă, citim: „Dorința de viață, dorința de existență”.

Calea către eliberare trebuie să aibă un singur scop: a face căutătorii conștienți că trebuie să treacă prin aceste trei porți, și să le furnizeze cheile, astfel încât aceștia să le poată deschide și să treacă.

Când începem cu adevărat să ne gândim la natura vieții și dorim să înțelegem motivele și acțiunile noastre, atunci ne apropiem de prima poartă. Începem să vedem clar că toate faptele noastre sunt motivate de robie, de legături. Mintea este legată aproape de toate lucrurile. Poate fi o legătură pozitivă, atunci când există beneficii sau o legătură negativă, atunci când există o dorință de a scăpa de un anumit lucru. În ambele cazuri, există o chestiune legată de legăturile mentale existente cu respectivul lucru, respectiva ființă sau situație.

Mintea umană este de tip conservator. În orice moment, încearcă să păstreze ceea ce a obținut cândva. Nu este dornică să se schimbe. Fiecare schimbare provoacă mișcare, la care mintea rezistă. Și, astfel, egoul sfârșește luptând împotriva realității schimbării.

Cu toate acestea, universul este un mare proces de transformare, unde este imposibil să oprim mișcarea.

Singura soluție de a trece prin această poartă este consimțământul total și acceptarea energiei care se mișcă în univers precum și un acord total cu toate schimbările.

Cea de-a doua poartă face omul conștient că lucrul care susține suferința noastră este iluzia separării, iluzia de a fi o ființă separată. Când ne gândim la noi înșine ca la un întreg autonom, dotat cu propria voință, putem doar trece de la o greșeală la alta, luptând cu întregul univers înconjurător.

Învățați cum să vă vedeți ca o unitate cu tot ce există în Cosmos. Găsiți o cale de ieșire din visurile vieții în Viața însăși. Doar fiți prezenți, întotdeauna, oriunde vă aflați. Nu creați nimic: reveniți la punctul „zero”. Acest punct zero este conștiința pură, originară, absolută, perfectă, este Adevărul deasupra existenței și inexistenței.

Există soarele spiritual, care strălucește mereu. Există și nori – iluzia existenței noastre personale. Acești nori sunt dotați cu inteligență și individualism. Uneori pot fi foarte denși, niște nori răi, malițioși, cu tunete, care declanșează inundații, grindină sau ceață. Cu toate acestea, ei pot lua forma unor nori ușori și plăcuți, prin care strălucesc razele Soarelui. Personalitatea este atunci blândă și prietenoasă. Dar norul nu este o ființă autonomă!

Norii atmosferici sunt făcuți din miliarde de picături mici de apă și cristale de gheață. Picăturile, inițial cele mici, sunt grupate în jurul unor urme de praf și alte particule microscopice. Pentru a forma un nor, trebuie să existe un punct de condensare în jurul căruia să se adune picăturile de apă. Aceste puncte sunt gândurile, conceptele, imaginația noastră. Dacă curățați acest „praf”, norii iluziei nu se mai pot forma.

Trecerea prin cea de-a treia poartă este cea mai dificilă, deoarece atinge instinctul de bază al oricărei creaturi vii și cu sentimente. Dorința de a exista poate fi comparată cu o flacără. Singura modalitate de a găsi Realitatea și de a ne elibera de roata nașterii și a morții este de a stinge forțele propulsive ale vieții – poftele și tot felul de polarizări.

Se vorbește mult despre abandonarea egoului. Totuşi, aceasta nu se poate întâmpla cât ai bate din palme. Este ca și cum ai sta în întuneric – nu poți abandona întunericul când ești într-o cameră întunecată. Nu poți decât să aduci lumină în ea. Întunericul ca atare este inexistent, în schimb poate exista o lipsă de lumină.

Nu puteți influența întunericul. Puteți doar utiliza lumina. Intrarea în sine și o adevărată meditație spirituală acționează ca lumina care împrăștie întunericul.

Când devii lumină, egoul dispare.

Meditația adevărată este viața și experiența vieții fără cuvinte, dincolo de cuvinte. Intrarea într-o astfel de meditație este o legătură spirituală extraordinară cu tot ce ne înconjoară – obiecte, plante, animale, oameni. Complet fără cuvinte. Înseamnă a sesiza ființa lor profundă, fără niciun cuvânt. Apoi veți observa că există un loc care nu poate fi numit. Există un spațiu în care viața și moartea nu se urmează reciproc. Există un loc în care nu există naștere și nici moarte. Locul acesta este în fiecare dintre noi. Este un loc dincolo de viață și de moarte.

Trezirea la această realitate, în acest spațiu, este marea iluminare, marea eliberare.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: octombrie 9, 2017
Autor: Albert Górnicki (Poland)
Fotografie: Alfred Bast

Imagem em destaque: