Inima joacă un rol decisiv pe calea care conduce la conștientizare, pentru că adevărata înțelegere nu provine niciodată din mașinațiile gândirii inteligente. O persoană care vrea să învețe să vadă prin creație, trebuie să învețe să perceapă în propria inimă și în propria măsură profunzimea universului. În această adâncime, ea contemplă unitatea, lumina, vastitatea și dezvoltarea infinită. De unde provin atunci privirea îngustă, limitată și egoismul dureros?
Apele primare
Forța creatoare plutește deasupra apelor câmpului cuantic. Creatorul apare ca o unitate care dorește să arate observatorului nelimitarea, infinitatea și gloria sa. El trimite astfel șapte impulsuri creatoare. Întregul potențial al creatorului se dezvăluie într-un câmp mamă care poate primi cele șapte impulsuri pentru a da viață Omului Noii Ere. Din câmpul cuantic acest Om ajunge la conștiință printr-un suflet observator. El dobândește capacitatea de a crea magic din câmpul cuantic, pentru a desăvârși creația. Învață să gândească creator: gândurile sale sunt imagini luminoase în Tot. Ei nu cunosc nicio limitare, dar produc viață. Omul vede apoi pentru sine că această creație este bună, plină de lumină și infinită. Creația este resimțită prin iubirea pentru viața toată. Viața este una în creator și se poate dezvolta în ea ca unitate planetară în perfecțiune. Astfel, omul poate sluji în cele din urmă sfânta mamă-pământ și toată viața care este pe drum spre desăvârșire. Iar creatorul vede observatorul și îi conferă o independență unică. Și observatorul își trimite toată iubirea în câmpul cuantic.
Proiecția
Trăind conform celor șapte impulsuri este la fel cu a fi omniprezent comparativ cu conștiința umană actuală. Nu înseamnă limitare în spațiu și timp, așa cum simțurile noastre o percep. Când încercăm să ne imaginăm dacă există ceva în afara spațiului și timpului, nucleul conștiinței noastre se apropie de un văl. O deschidere în ea ne arată infinitul din centrul ființei noastre. Este o impresie a tot ceea ce există și nu există și, prin urmare, este nelimitată pentru observator. Unitatea se exprimă în om și în același timp este însuși Totul în infinitatea sa. Observatorul însuși este cel care limitează revelația la ceea ce îi permite conștiința.
Pentru a aborda unitatea, prin urmare, este necesară scuturarea de toate limitările, detașarea de spațiu și timp. Apropierea de unitate este de fapt un proces de adâncire a percepției. Ca rezultat al acestei schimbări, conștiința crește, astfel încât unitatea să se poată dezvălui.
Văzută din această unitate, realitatea noastră curentă este o limitare crescândă a conștiinței. Cu alte cuvinte: prin conștiința noastră, unitatea se împarte în părți care împreună reprezintă propria lor realitate limitată. În lumina unității, aceasta este o creație în afara unității însăși. Omul este, așa cum era, jucându-se cu umbrele aruncate de lumina unității în lumea sensibilă. În acest fel, este proiectat un univers în umbră, având un început și un sfârșit. Ca ființe umane, suntem un punct în timp, fiecare cu propria dorință de a deține anumite fragmente ale unității. Astfel proiecția din unitate arată o fragmentare a conștiinței care durează milioane de ani. Deci, ce a fost sugerat „odată”, urmăm cu slavă până la cea mai mare fragmentare posibilă a spectacolului. Fiecare persoană este prinsă în propria reprezentare fizică cuantică a proiecției inițiale din unitate.
Acum s-a construit ceva în proiecție care face posibil ca limitarea să poată fi observată din nou. Prin urmare, putem intui din nou unitatea, și apoi să începem să o căutăm. Proiecția nu este anulată, ci plasată tot mai mult în lumina unității. În acest fel, conștiința umană obține senzația de a vedea printr-o mare iluzie. După toate acestea, se produce o proiecție din unitate și fiecare persoană are propriul său mod de a conștientiza acest lucru. Schimbarea cosmică actuală a atmosferei colective a proiecțiilor ajută la acest lucru. Din ce în ce mai mulți oameni devin cumva conștienți de ceea ce se întâmplă în conștiința colectivă.
Diferite conștiințe
Reconectarea cu mama-pământ – cu conștiința sa septuplă – echivalează cu a fi născut din nou. Pentru a vă pregăti pentru această renaștere, este nevoie de o stare de conștientizare de sine profundă. A coborî în spațiul inimii este o condiție pentru creștere, pentru că acolo se află potențialul gata să se nască într-o conștiință a unității. Acest potențial uman înalt energetic este nucleul din care persoana unificată se poate naște și crește. Trăiește din cele șapte câmpuri ale Pământului care, el însuși, este o entitate în unitatea corpului solar. Ce vedem și experimentăm pe pământ fără o conștiință a unității este proiecția variantei timp-spațiu în realitate fragmentată. Omul se exprimă firesc cu facultățile sale senzoriale limitate. Toate creațiile sale sunt, prin urmare, temporare și inexistente în raport cu unitatea.
Cauza limitării conștiinței se află la rădăcina coloanei vertebrale. Este un centru energetic care este împărțit în douăsprezece spații care se referă la un câmp de influență îndouăsprezecit din cosmosul din jur. Cu acest centru energetic o persoană se raportează la legile ființelor umane, ale pământului, sistemului solar și universului. Atâta timp cât acest câmp de energie conduce, omul gândește în fereastra lumii limitate. Căci mintea este și ea organizată îndouăsprezecit ca o oglindă a rădăcinii karmice a existenței umane. Astfel, mulți oameni au rămas blocați în idei solidificate din cauza gândirii lor critice. Ei consideră iluzia proiecției realitatea actuală.
Pregătirea pentru a fi născut din nou – hai să-l numim un salt cuantic al conștiinței – este de a accepta pe deplin activitatea de reflecție, karma, și a învața să observi acest lucru în comparație cu unitatea. Acest lucru este posibil prin faptul că avem lumina soarelui spiritual care iluminează spațiile părții inconștiente a psihicului. Luna spirituală este realizarea acestei activități de-a lungul timpului. Dacă lăsați viața să treacă în acest fel, fără să vrei să schimbi nimic, atunci totul se arată în lumina acestui soare spiritual. Se ameliorează astfel toate rezultatele focului rădăcină: nevrozele umane. A observa și a fi recunoscător pentru privirea pe care o obținem astfel poate duce la finalizarea magică a nașterii conștiinței unității. Potențialul septuplu de iubire din inimă își ocupă atunci locul. Într-o bruscă revelație mama-pământ septuplă poate fi atunci zărită. Această creație rezultă din noua percepție a creației din apele câmpului cuantic. Din acel moment, o persoană poate lucra din nou în câmpul septuplu al pământului.
Cresterea spirituală
Inima este un centru încărcat magnetic care polarizează sistemul uman, într-un mod personal specific. Din cauza acestei polarizări, oamenii au senzația unei percepții coerente a mediului lor în fiecare zi. Este propria percepție personală limitată a unei părți a câmpului energetic cuantic. Este ca un ecran de proiecție al psihicului pentru ceea ce va fi proiectat. Rădăcina focului plexului sacral proiectează în psihic tot ce rezultă din energia karmică. În acest fel, o persoană participă la o proiecție într-o realitate limitată, care este menținută de mulți co-creatori polarizați identic. Experiența nașterii și a morții face parte din proiecția colectivă. În cadrul acestei legi ciclice, există întotdeauna noi polarizări și realități noi. O persoană care va percepe acest lucru din inima sa magnetică poate conștientiza mecanismul de limitare al polarizării inimii. Este concentrat pe sine. Vrea să păstreze o particulă de unitate pentru sine, din iubirea de sine. Conștiința de sine schimbă această polarizare permițând privirea propriei viați cu toate rezultatele sale într-o manieră liberă, plină de uimire, niciodată acuzatoare. Conștiința unității se dezvoltă apoi pe deplin și stinge în cele din urmă focul rădăcinii karmice.
Înainte de această stare de conștiență, karma se tot proiectează prin gânduri și sentimente, dintre care cele mai multe sunt inconștiente. Astfel creează un rezervor de atacatori inconștienți polarizați ai unității conștiinței. Întotdeauna găsesc deficiențe suficiente în psihic. Ele sunt sursa suferinței. Distrugerea acestei surse este marea sarcină a fiecărei persoane care dorește să lucreze în câmpul sfânt al mamei-pământ. Aceasta este marea lucrare căreia tot mai multe suflete își dedică viața. În legătură între ele, traversează nevrozele colective care controlează psihicul. Marea provocare este de a deveni neeligibil pentru motivațiile care apar din aceste nevroze. Apoi se poate transcende proiecția și să începem să trăim din sursa spirituală care curge continuu din unitate, care este re-crearea vieții reale.
