O singură religie, religia iubirii, Dumnezeu este iubire

Oamenii tind să-și ridice propria viziune la gradul de adevăr. Astfel, o viziune poate deveni o opinie, o convingere, chiar un principiu sacru. Oamenii par să fie dispuși să lupte pentru adevărul lor, să-i condamne pe alții, chiar să ucidă. O poziție fixă este ca o monedă aruncată în sus și, odată aruncată, rămâne pe o parte. Oamenii se agață de acea parte care le este vizibilă. Dacă ar privi în spațiu, ar vedea dintr-o privire moneda care plutește liber și cele două fețe ale sale. Societatea noastră este pătrunsă de „a avea dreptate”, „de a cunoaște” cultura. Polarizăm.

O singură religie, religia iubirii, Dumnezeu este iubire

Dacă aprofundezi sufismul, vei face cunoștință cu poetul persan Rumi. Învățătura inimii lui Rumi este în concordanță cu gnoza – așa cum a devenit cunoscută din scripturile de la Nag Hammadi. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece gnoza, în linii mari, este sursa din care s-a tras toată mistica Orientului Mijlociu. Iar sufismul, acest misticism își are originea în islam.

Mevlana Jalaluddin Rumi s-a nascut pe 30 septembrie 1207 în Afghanistanul de azi, atunci parte a imperiului Persan. Ca și acum, vremurile erau agitate, pentru că puterea lui Genghis Khan a lăsat o urmă distructivă prin acest imperiu. În acele vremuri întunecate, poezia persană a înflorit.

Rumi s-a mișcat ca un spirit liber în lumea științei și a poeziei. Și-a ales imagistica apropiată de cotidian. De aceea cuvintele sale sunt încă recunoscute, chiar și în timpul nostru. În formă și înțeles, poezia sa reprezintă rotirea omului în jurul său, în jurul axei pe care se învârte totul în univers, ca un dans învolburat, care este în armonie cu universul, în jurul iubitului său, unicul Dumnezeu, care este iubire. În Orientul Mijlociu, opera Masnavi a lui [1]a fost denumită „micul Coran.” Pentru mulți a fost un ghid important pe lângă dificilul Coran. Rumi vorbește despre om, despre dorințele sale și despre relația lui cu creația și creatorul. Privit din punctul de vedere al creatorului, el scrie:

Am fost o Comoasă ascunsă; Mi-a plăcut să fiu cunoscut, așa că am creat creația pentru a fi cunoscut. [2]

În faimoasa Tânguire a Trestiei, el înfățișează durerea despărțirii:

Aminte ia cum sună a jale-un flaut ce-i meșterit din trestii,

Și-și unduiește viersul blând, cântând despre durerea despărțirii. [3]

La fel ca flautul din trestie, desprins din patul de trestie, omul este despărțit de originea sa. Există un profund dor de casă în om. Precum Vasalis [4]aproape la fel de frumos:

Nu tăierea, ci separarea doare.

Viziunea despre lume a lui Rumi vorbește despre cel Atotputernic, care se caută pe sine în și prin creaturile sale. Ei se raportează unul la altul ca iubită și iubit. Și fiecare făptură merge și își cunoaște propriul drum către cel iubit. Fiecare experimentează divinul în felul său în funcție de predispoziția și dezvoltarea sa. Prin urmare, niciun om nu poate fi condamnat sau respins. Fiecare mișcare religioasă dezvăluie ceva din adevărul absolut. Acest gând foarte important, mai ales pentru timpul nostru, duce la toleranță, toleranță și respect față de opiniile celorlalți. Pentru Rumi, diferitele religii sunt fațete ale unuia și aceluiași diamant și nu există nicio religie în afara religiei iubirii. Exprimat în special în timpul nostru în broșura Un jihad al iubirii[5]:

Când întâlnesc un adept al unei alte credințe care este ghidat de iubire, am senzația că profesăm aceeași religie. Iubirea, temelia, piedestalul pe care trebuie să se sprijine orice credință.

Este ilustrat în Masnavi al lui Rumi prin povestea:

Moise și Păstorul

Moise a întâlnit un fermier care era adânc în rugăciune:

O, Doamne, arată-mi unde ești,

ca eu să pot deveni robul Tău!

Îți voi curăța încălțările, îți voi pieptăna părul,

îți voi coase hainele și îți voi aduce lapte.

O, Doamne, oile mele și caprele mele sunt ale Tale.

În suspinele mele, în aahurile și oohurile mele îmi voi aminti de Tine.

Moise nu a putut să mai suporte:

Cu cine crezi că vorbești?

Vorbesc cu Cel care ne-a făcut pământul și cerurile,

a fost răspunsul păstorului.

La care Moise a spus:

Despre ce haine și ce încălțări vorbești!

Și cum îndrăznești să vorbești despre mâini și picioare!

Ce limbaj hulitor!

Păstrează-l pentru familia ta, dar ține-l departe de lume.

Are Dumnezeu picioare cu care să meargă?

Păstrează-ți încălțările pentru tine.

Laptele este pentru un prunc în creștere, nu pentru Dumnezeu,

care stă ca un Soare în mijlocul nostru.

Măsoară-ți limbajul, nu așa îi vorbești lui Dumnezeu,

ori tu nu ești un om al Fatimei.

Acest tip de vorbărie se potrivește lumii, dar nu sursei tuturor,

nu Celui în care totul este Unul.

După care păstorul s-a pocăit și și-a sfâșiat hainele și, fără un cuvânt, a mers în pustie.

Vocea Domnului îi grăi astfel lui Moise:

De ce l-ai alungat pe servitorul meu?

Eu te-am trimis ca oameni să-Mi aduci?

Iar nu ca să-i alungi departe de la sânul Meu.

Pe cât se poate, zâzanie nu face între ei;

În ochii mei, cel mai scârbavnic lucru e divorțul.

Fiecărui om i-am hărăzit anume forme.

Fiecăruia i-am dat anume obiceiuri.

Ce este la tine merit, la el e vrednic de dispreț,

Ce-nseamnă otavă pentru tine, lui miere i se pare.

Ce-i bun la el, la tine pare lucru rău.

Ce n-are cusur la el, în tine e respingător.

De puritate și impuritate, Eu sunt mai presus.

Lenea ori râvna poporului nu-mi fac trebuință.

Căci nu l-am creat pe om spre propriul meu folos,

Ci ca binefacerea să mi-o revărs asupra lui.

La omul din Hind sunt prețuite datinile din Hind,

Iar la omul din Sind, ale Sindului vechi obiceiuri.

Laudele lor nu pe Mine mă purifică,

Ci tot pe ei mai puri și mai strălucitori îi fac.

Nu iau aminte la-nfățișare, nici la vorbe,

Ci înlăuntrul lor privesc, ca inima s-o văd.

Și vreau să văd dacă inima-i smerită,

Chiar dacă vorba lor nu o arată astfel.

Spre Kaaba nu te-ntorci, când deja te afli într-însa!

Religia iubirii nu are legi sau porunci, doar Dumnezeu. [6]

Citate:

Religia mea este să trăiesc din iubire – a trăi din acest suflet de animal și acest cap este o rușine.

Sabia iubirii șterge praful din inima iubitului, căci această sabie șterge păcatele.

Când praful trupesc dispare, luna mea va străluci, luna minții mele va găsi un cer senin.

Iubitul meu, am cântat despre Tine dintotdeauna pe toba iubirii, pe tonul: „Viața mea depinde de moartea mea”.

 

Rumi


Sources:

[1] Rumi, Jalaluddin, Masnavi i Ma’navi (thesufi.com)

[2] Ibd, Book IV

[3] Ibid, Book I, Prologue

[4] Vasalis, M., Sotto voce [Whisper] uit Vergezichten en gezichten [Views and faces], Van Oorschot, 1954

[5] El Bachiri, Mohamed en Reybrouck, David Van, Een jihad van liefde [A Jihad of Love], Amsterdam 2017

[6] Rumi, Jalaluddin, De Masnavi, Book 2, Story VII

[7] Zwan, W. van der, Rumi gedichten [Rumi poems], AnkhHermes, Deventer 2008

[8] Seyed-Gohrab, Asghar, Soefisme een levende traditie [Sufism a living tradition], Prometheus, Amsterdam 2015

[9] Brakell Buys, R. van, Gestalten uit de Perzische Mystiek [Figures from Persian Mysticism], East West Publications, Den Haag 1982

[10] den Boer, Sipko A. en Swierenga, Aleid C., Roemi juwelen [Rumi jewels], Milinda Uitgevers, Den Haag 2006

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: noiembrie 11, 2021
Autor: Ankie Hettema-Pieterse (Netherlands)

Imagem em destaque: