În evoluția naturală, disponibilitatea de a face sacrificii pentru conservarea speciei este de la sine înțeleasă și are mult sens. În organismul nostru, celule de asemenea “se sacrifică” pentru a face loc celor tinere, pentru a putea menține reînnoirea continuă a vieții.
Din acest punct de vedere natural, este o decizie curajoasă și altruistă să fii dispus să donezi un organ.
Ființa umană este, totuși, nu doar un corp fizic, ci este o ființă multidimensională. Este un cetățean al două lumi, așa cum a fost. „Fiul etern al cerurilor” se unește cu copilul efemer al pământului.
Legătura dintre un principiu spiritual imaterial și o ființă biologică este amprenta unei ființe umane. Acest lucru îi oferă un sentiment special de sens și o sarcină. În fiecare creatură umană nou-născută, ființa spirituală se conectează cu forma corporală biologică în pântece, iar în timpul fiecărui proces al morții se separă de ea din nou și poartă cu sine recolta de experiențe ca o creștere a conștiinței. După o fază de digestie în lumile subtile, se conectează din nou cu o ființă pământească. Când se pregătește pentru o altă imersiune în lumea fizică, ființa umană spirituală supraveghează și acceptă condițiile esențiale ale vieții viitoare, care în cele din urmă îi servesc conștiinței spirituale pentru a se trezi în lumea materiei. Acesta este obiectivul real al existenței noastre. Voința noastră liberă este stocată în identitatea noastră spirituală. Cu alte cuvinte, înaintea nașterii noastre, noi spunem ‘da’ viitoarei noastre vieți cu toate suișurile și coborâșurile, pentru că am vrut să-i acceptăm lecțiile, și, prin urmare, suntem gata să compensăm eșecurile vechi pe calea noastră de dezvoltare în întruparea actuală.
Deci, sufletul nostru ceresc este cel care determină momentul întrupării noastre. Tot el este cel care care stabilește momentul potrivit pentru ca inima noastră să nu mai bată și astfel să punem capăt vieții noastre fizice. Factorii tulburători pot, totuși, să interfereze cu acest plan și ei pot încheia o viață prematur sau o pot prelungi artificial.
În procesul morții este esențial pentru propria noastră identitate reală, pentru ființa noastră spirituală, de a fi în măsură să efectueze o revizuire netulburată a momentelor esențiale ale experienței vieții tocmai trecute ca o recoltă a conștiinței. Acest lucru se întâmplă atunci când conștiința pământească se estompează. Această recoltă a conștiinței poate fi folosită în lumea de dincolo pentru o creștere viitoare în conștiința spirituală, și cu acest potențial poate pregăti o nouă încarnare cu cele mai favorabile condiții.
Această revizuire retrospectivă a ‘filmului’ vieții care tocmai s-a încheiat este descrisă în toate învățăturile înțelepciunii. Din acest motiv, anumite ‘cărți ale morților’ au fost scrise în culturile asiatice și, de asemenea, în Egipt. Aceste cărți erau citite în mod repetat de către cei aflați în procesul morții în ultima oră, și ceva timp după moartea lor, pentru a facilita trecerea lor din lumea fizică la cea de dincolo. Chiar și atunci, știau foarte clar că organul auditiv este organul care moare ultimul – iar acest lucru este acum confirmat de știința modernă. Din aceasta, putem afla cât de important este să nu ne însoțim prietenii morți cu cuvinte inutile sau distructive în ultimele lor clipe de viață. Organul auditiv este și primul care se trezește în făt. Aude vocea iubitoare a mamei sale, percepe muzica. Un comportament util și conștient va ajuta de asemenea noua ființă să tranziteze în lumea fizică într-un mod blând și iubitor.
Experiențele din apropierea morții
Putem găsi confirmarea acestor procese ale morții în miile de experiențe aproape de moarte, care au fost făcute cunoscute și despre care s-a scris până acum.
Este interesant și util pentru noi să știm că toți cei care au trăit o experiență aproape de moarte și-au pierdut orice frică de moarte. Ei au experimentat că ceea ce este invizibil pentru organele noastre senzoriale materiale este propria noastră ființă adevărată, și că în lumea aceasta nu este nimic nenatural sau de neînțeles – “dincolo” înseamnă doar dincolo de experiența noastră senzorială. Prin urmare, moartea este înfricoșătoare doar atâta timp cât nu înțelegem că, în realitate, suntem nemuritori.
Experiențele de dincolo de acest gen oferă conștiinței o nouă calitate de recunoaștere, care permit o înțelegere a corelațiilor interioare într-o viziune holistică, iar acest lucru ne ajută să înțelegem limitele cunoștințelor noastre intelectuale acumulate. Devenim conștienți de linia de separare dintre spiritul (nemuritor) și mintea (muritoare).
Ceea ce învățăm teoretic în această lume este util pentru mintea noastră, este înregistrat în creierul nostru, și rămâne în sfera pământească. Doar ceea ce experimentăm și simțim la un nivel mai profund, esențial, va fi stocat și ne va însoți în cele de dincolo.
De obicei nu lăsăm Spiritul să ne călăuzească viața. Avem tendința de a prelua controlul noi înșine, pentru că ființa divin-spirituală care stă în spatele nostru, nu poate ajunge la conștiința noastră. Prin urmare, deseori interferăm cu întâmplările naturale fără a putea vedea consecințele; adevărata cunoaștere a țesăturii cibernetice a creației lipsește de obicei.
Experiențele din apropierea morții, în care conștiința părăsește limitarea minții materiale, oferă ființei umane perspective complet noi și transformă complet viața materială a acestei persoane care continuă, deoarece simțul existenței sale pământești devine brusc clar.
Unii afirmă că experiențele din apropierea morții sunt cauzate de lipsa oxigenului din creier, astfel încât apare o lume halucinantă. În orice caz, cum este posibil să existe atunci astfel de perspective luminoase și care schimbă viața?
Americanul Eben Alexander, un neurochirurg, care a fost educat în știința materialistă, a adus impresii intense dintr-o experiență aproape de moarte care i-a transformat viața complet. El scrie: „Numai atunci când lăsăm în urmă limitările corpului nostru fizic și ale creierului său, putem înțelege spațiul infinit al comunității cu întreaga creație și putem experimenta iubirea nelimitată a creatorului.”
O experiență aproape de moarte se întâmplă în faza tranzitorie, în timpul căreia conștiința creierului, firul vieții dintre spirit, suflet și corpurile subtile pe de o parte, și corpul material pe de altă parte, este întrerupt, dar încă nu s-au separat definitiv. Acesta este momentul în care are loc marea recenzie a vieții trăite până în acel moment. Este interesant că nu este o autoritate externă ca o ființă judecător care vede derulându-se panorama vieții subiectului, ci mai degrabă, este persoana însăși cea care observă și integrează esența biografiei vieții sale în conștiința sa. Prin urmare, această esență poate fi continuată într-o călătorie evolutivă către multe obiective preconizate; o călătorie în care va lăsa în cele din urmă totul în urmă într-o conștiință cosmică atotcuprinzătoare.
După experiențele din apropierea morții, oamenii se întorc la această viață. Acest lucru este posibil, deoarece cordonul de argint dintre ceea ce trece dincolo și corpul material, nu a fost încă tăiat și separat definitiv.
Ființa umană este o ființă compusă din spirit imaterial, pe de o parte, pe de altă parte, aflându-se sufletul, care este o parte din spiritual precum și din material. Sufletul ființei umane este muritor într-un fel și nemuritor în alt fel.
Când murim, are loc o separare a acestei compoziții. Moartea este un fel de renaștere în lumea de dincolo.
În somn, care este fratele mai mic al morții, se produce o slăbire a ființei compozite, dar nu o separare. În visele noastre putem vedea fără aparatul optic al ochilor noștri.
Precum în experiențele din apropierea morții, în care slăbirea ființei compozite este mult mai pronunțată, în visele noastre experimentăm niveluri de percepție amplificate. Timpul este, de asemenea, perceput într-un mod accelerat.
Spirit, suflet și corp sunt ținute împreună prin radiații electromagnetice. Sufletul leagă muritorul cu nemuritorul. Când murim, forma subtilă se ridică în sus în afara corpului material; îl părăsește și nu-i mai dă energie de viață. Se îndepărtează ca un balon care nu mai este ținut jos. Corpul fizic rămâne fără suflet.
Pentru a înțelege mai bine aceste conexiuni, am dori să aruncăm o privire mai atentă asupra ființei umane în multidimensionalitatea ei.
(va continua)
