(Înapoi la partea 1)
Tolkien are o viziune nuanțată, mai degrabă neortodoxă, asupra răului. Acesta nu există în sine în cărțile sale, ci a apărut din ceva inițial bun prin denaturare sau generare. Astfel, Ringwraiths (Purtătorii de Inele) au fost cândva oameni puternici, Saruman (un servitor al lui Sauron) a fost unul dintre vrăjitorii șefi, iar Gollum a fost cândva un hobbit. Răul din operele lui Tolkien este mai mult ca un parazit invizibil care caută o gazdă pentru a avea un impact asupra lumii. Numai prin decizia de a lăsa abisalul să intre înăuntru poate deveni puternic.
Scriitorul nu este preocupat nici de condamnarea răului. Fără cooperarea pământenilor în căutarea puterii, simbolizată de Gollum, Inelul nu ar fi putut fi distrus. Atâta timp cât inelul există, există și dorința de a controla. Numai după ce Gollum cade în abis împreună cu inelul, aceasta ia sfârșit. Abisul se distruge în cele din urmă pe sine și este astfel răscumpărat.
Sarcina pe care Frodo și-o asumă îl determină să învingă rezistența și să dobândească claritate și putere interioară. Răul devine sursa a ceva bun. Ajungând la destinația călătoriei, tovarășii reușesc să distrugă Inelul, iar armata lui Sauron se prăbușește în praf. Inelul se întoarce în focul de pe Muntele Doom, din care a fost făurit de Sauron. În acest moment se creează un nou spațiu al conștiinței – un spațiu în care omul poate fi pentru prima dată cu adevărat liber.
Transformarea interioară
Frodo, eroul poveștii, nu posedă virtuțile necesare de la început. Trebuie să le lase să se dezvolte și să se maturizeze în el pe parcursul intrigii. Călătoria lui Frodo poate fi înțeleasă ca un prototip al unui proces interior de transformare și realizare.
Putem și noi să urmăm această cale?
Putem porni într-o călătorie plină de aventuri în interiorul nostru, părăsindu-ne zona de confort și explorându-ne tot mai adânc propria noastră lume interioară (Mordor-ul nostru). Din adâncurile ființei noastre, semnele libertății ies la suprafața conștiinței. Până în prezent, am tradus aceste impulsuri în cea mai mare parte în voință proprie. Ne-am făurit propriul inel și, în acest fel, i-am suprimat uneori pe alții. Numai după o călătorie lungă și plină de riscuri și lipsuri prin încurcăturile karmice se maturizează un concept mai înalt de libertate.
Momentul de pe Muntele Doom este un moment special de decizie și de acțiune eliberatoare. Ni se oferă posibilitatea de a renunța la voința noastră de putere, la voința noastră proprie în favoarea necesității superioare și de a obține libertatea pentru totdeauna. Este vorba despre distincția dintre două concepte ale libertății: fie libertatea pentru mine și ai mei, fie libertatea pentru toți, cu renunțarea la propria voință în fața puterii. Adevărata libertate nu tolerează opresiunea. Ea ne scoate din izolare și ne conduce la întregire, însemnând o renunțare permanentă în favoarea unui ideal superior al libertății.
Ne dăm seama, de asemenea, că o schimbare reală poate începe doar în interiorul nostru. Atunci descoperim posibilitățile eliberatoare și nu mai lăsăm obstacolele să ne oprească. Dezvoltarea încrederii și a optimismului necesită să nu dăm drumul mâinii pe care ne-o întinde Lumina, oricât de anevoioasă și sumbră ar fi uneori calea spre muntele interior al destinului. Lumina care ne însoțește întărește și înalță tot ceea ce rezonează cu ea – la fel ca efectul de întărire al flaconului lui Galadriel. Forțele care acționează în ascuns – în inconștient – pot fi astfel recunoscute și răscumpărate.
Calea de transformare duce de la modul de adaptare la modul de predare până la depășire.
Când Frodo părăsește Muntele Doom, el s-a schimbat în interior. Libertatea a fost cucerită: o întregire la un nivel superior. Noi urmăm căi lungi de dezvoltare. În tranziția de la un stadiu de dezvoltare la următorul, forțele obstructive se pun adesea în cale, ca atunci când puiul de pasăre trebuie să străpungă coaja protectoare a oului. Forțele rigide și de retenție pot fi protectoare și hrănitoare pentru o lungă perioadă de timp; ele devin însă „rele” atunci când își depășesc măsura. Cercul (sau inelul) este de fapt un simbol divin al unității și perfecțiunii. Inelul Puterii a fost făurit de Sauron în Focul Originii. El a folosit puterile divine pentru a le aplica pe o spirală inferioară de dezvoltare.
Prin depășirea individuală și colectivă a forțelor de rezistență pe calea evoluției, noi facem din nou din acest inel un simbol sublim și divin al totalității.
Împlinirea
La sfârșitul narațiunii, lui Frodo i se permite să călătorească în Valinor, căminul Valarilor, zeii elfilor, și lumea în care elfii trăiesc veșnic, ca o recunoaștere a faptelor sale. Valaris se referă la Valhalla, Sala zeilor din mitologia nordică. Valinor simbolizează lumea spirituală pură, unde nu există întuneric. Acest loc este destinația călătoriei vieții sale.
