Transformarea înseamnă schimbarea formei. Cu alte cuvinte: este un proces de metamorfoză. În natură vedem multe feluri de metamorfoză. Schimbările de stare prin care trece apa în funcție de temperatură pot fi considerate transformări. Există, totuși, exemple de impact mult mai mare, precum cel al omizii care se transformă într-un fluture, citat de diverse şcoli spirituale pentru a simboliza trecerea de la o fiinţă pământească la o fiinţă cerească, complet diferită de prima. Este o adevărată transmutare: omida se sprijină pe pământ pentru a încerca să întrezărească înălțimile. Fluturele se deschide spre înalt și percepe un spațiu nou și amplu pentru o nouă viață.
Trei faze pot fi luate în considerare în acest proces de transformare spiritual. Stadiul conștiinței naturale – omida; embrionul unei conștiințe concentrate pe autocunoașterea interioară- coconul; și, în sfârșit, nu mai există nicio omidă sau cocon – fluturele este liber să zboare.
Prima fază – cea a omizii – simbolizează viața de zi cu zi, cu preocupările ei pentru supraviețuire, în mijlocul unui tumult de gânduri și voințe, sentimente și dorințe, acțiuni și reacții, aflate în totală dizarmonie.
A doua fază – cea a coconului – este o perioadă de demascare a sinelui și de aprofundare a cunoașterii de sine a ființei reale. Este certitudinea intuitivă că există ceva care depășește viața de zi cu zi lipsită de sens interior: un principiu spiritual care transcende conștiința naturală. Recunoașterea acestei posibilități este ca și cum ai aprinde o lumânare mică într-o cameră întunecată – și astfel începi să ai câteva scăpări pentru a-ți observa punctele oarbe și începi să vezi că ești mult mai mult decât un simplu „eu”: ești o lume mică conectată la univers. Din această lumină începi să te observi obiectiv, fără judecată și realizezi cum îți creezi și îți menții atașamentele într-un cerc repetitiv de obiceiuri subconștiente și automatisme. Ajungi la limita posibilităților conștiinței tale: așa îți începi căutarea.
În curând începi să simți începuturile unui nou spirit, embrionul unui nou suflet. Așa te pregătești pentru a „deveni fluture”. Aceasta este faza despre care vom vorbi mai detaliat.
La început, crisalida sau coconul nu prea știe ce este și nici nu are putere să zboare. Pentru ea, începe o transformare profundă: nu se mai târăște în căutarea hranei pentru a supraviețui, dar încă nu știe ce înseamnă să fii fluture. Se întoarce spre interior și se întreabă:
Care este funcția mea în această lume? Ce instrumente am pentru a trăi în ea? Cum voi interacționa cu celelalte ființe care trăiesc aici?
Deodată, își dă seama că a murit ca omidă, se întoarse înăuntru în coconul ei care, la rândul său, a încetat să mai existe pentru a face loc unei noi vieți: fluturele. S-a transformat, transmutat, transfigurat și a renăscut! Aceasta este calea pe care o deschidem pe măsură ce o parcurgem.
În primul rând, ne depășim conștiința naturală, bazată pe valori pur culturale, asimilate în educația noastră sau credințe moștenite din familie. Sufletul nostru este încă muritor, dar am încetat să ne târâm după supraviețuire și am devenit căutători. Suntem încă omizi, dar acum ne târăm după hrana spirituală, după transcendență. Punem întrebări, căutăm răspunsuri în diferitele şcoli ale conştiinţei. Învățăm să ne întoarcem spre interior, în coconul nostru. Putem rămâne ani de zile în această neliniște, între trecutul cunoscut și necunoscutul care urmează să vină.
Această neliniște este cea care mișcă crisalida să înțeleagă că fluturele zboară pentru că s-a aruncat în necunoscut, deja cu un suflet nou. Iar necunoscutul este nespusul, inefabilul și eternul – care nu are început sau sfârșit. De fapt, necunoscutul este revenirea la Unitate. Unitatea corp-Suflet-Spirit. Unitatea cu lumea în întregime. Unitatea cu toate ființele. Unitatea cu Cel originar.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie să aștepți acest proces de transfigurare, ca și cum renașterea vieții tale interioare s-ar putea întâmpla doar într-o zi, sau printr-o experiență sau imagini mistice. Dimpotrivă, această transformare necesită un efort zilnic care generează noi perspective din scânteia Spiritului.
Transformarea este o consecință a nașterii unei conștiințe complet noi, care se percepe ca parte și întreg – ca o picătură care se dizolvă în ocean și este oceanul însuși. Nu mai există vechea conștiință de separare a ta în relație cu tot ceea ce te înconjoară. Ființa umană, în calitate de copil al Pământului (cosmosul), este o lume mică sau microcosmos. În această transformare, microcosmosul se unește cu lumea și umanitatea, cosmosul și macrocosmosul (Universul). Și în centrul tuturor, microcosmosul, cosmosul și macrocosmosul, se află scânteia Spiritului, care este omniprezent.
Această nouă ființă umană gândește, simte și acționează în unitate cu alte ființe umane care, ca și ea, au deja un suflet nou, conectat la Spirit. Și tocmai în unitatea de grup va forma comunități menite să-și dezvolte caracteristica principală: Să slujești cu Iubire, în libertate totală. Pentru a servi la toate nivelurile: personalitățile, sufletele cu conștiință naturală, sufletele noi, Spiritul-Suflet.
Așa cum citim în cartea Transfigurare și Transmutare [1]:
Viața divină vrea să se răspândească, vrea să împărtășească, vrea să se dăruiască, pentru că viața divină este iubire, iar iubirea este cheia libertății. Iubirea este cea care dăruiește, fără a aștepta nimic în schimb, iar în această dăruire se ascunde realitatea transfigurării. Căci ce altceva este transfigurarea decât a da vechiul pentru ca noul să se poată naște?
Referințe
[1] FREIJO, Francisco Casanueva. Transfiguração e Transmutação [Transfigurare și Transmutare]. 1. ed. Jarinu, SP: Pentagrama Publicações, 2017.
[2] DE PETRI, Catharose. O Verbo Vivente [Cuvântul Viu]. 1. ed. Jarinu, SP: Editura Rosacruz, 2006.
