Niciodată solicitat pentru această căutare:
Moarte și renaștere!
Rămâi un oaspete mohorât
pe pământul nostru sumbru.
Goethe
Inima – este o pompă de aspirație înlocuibilă?
Cardiologia modernă a dezvoltat o serie de tehnici de diagnosticare uimitoare, care ne informează despre calitatea sistemului cardiovascular și funcționalitatea acestuia. În ciuda acestei dezvoltări gigantice, prima cauză de deces este boala cardiovasculară, în special în civilizația noastră occidentală.
Tehnicile reparative, operative, au fost, de asemenea, perfecționate într-un mod admirabil, astfel încât valvele cardiace defecte pot fi schimbate, blocajul vaselor poate fi reparat prin intermediul by-pass-ului, inimi artificiale temporare pot fi implantate în corp dacă mușchiul cardiac a devenit nefuncțional, pacemaker-uri artificiale pot controla pulsul și, în sfârșit, transplantul unei inimi străine este posibil dacă organul a devenit complet nefuncțional și nu mai este capabil să bată singur.
La baza acestei dezvoltări enorme se află viziunea mecanic-fiziologică a organului inimii ca o pompă de aspirație cu impulsuri ritmice, așa cum era deja teoria lui William Harvey în 1628.
În această abordare simptomatică și pur mecanicistă a inimii umane, totuși, înțelegerea reală a semnificației inimii umane și a cauzelor bolilor de inimă rămâne în ceață.
Inteligența inimii
În ultimii ani au fost descoperiri complet noi în cercetarea energetică a ființei noastre, care, însă, nu sunt încă luate în seamă de medicina cardiacă clasică.
Am aflat mult mai multe despre acest organ special și funcțiile sale vitale multiple din măsurătorile frecvenței inimii și variabilitatea sa fină.
Acest lucru ne arată clar că inima noastră îndeplinește mult mai multe decât simpla pompare a sângelui prin vasele din corp. Acest organ din centrul nostru este un al doilea creier, așa cum este. Sistemul său nervos este format din aproximativ 40.000 de neuroni și este conectat cu creierul nostru la diferite niveluri, schimbând informații vitale cu creierul. Controlează informațiile cognitive și emoționale, la fel cum o fac zonele creierului superior. Este în strânsă comunicare cu amigdala, centrul nostru cerebral, în care toate emoțiile, temerile și instinctele noastre sunt judecate și procesate. Astfel putem spune că inima noastră este capabilă să “gândească”.
Această cercetare cu privire la “inteligența inimii” ne poate arăta și că sentimentele de bucurie, dragoste și recunoștință au ca efect măsurabil alinierea inimii și ritmurilor de respirație, în timp ce furia, stresul și frica tulbură acest echilibru. Această cercetare ne arată clar că o consonanță sau o disonanță în aceste ritmuri psihosomatice, o sincronizare sau haosul joacă un rol în sănătatea noastră și în special în procesul nostru de îmbătrânire biologică, aspecte ce nu au fost luate prea mult în considerare până acum.
Comportamentul de rezonanță al celulelor musculare fusiforme într-o inimă sănătoasă, care toate se contractă în același timp după un impuls al nodului sinusal, este un exemplu de bază pentru o cooperare economică și de promovare a sănătății. Acest comportament ne amintește de mișcările sincrone ale unei școli de pești.
Inima noastră ne arată comportamentul său plin de iubire în fiecare celulă. O celulă este acolo pentru celelalte fără nicio excepție și toate primesc impulsuri de la un centru. Acest fapt este înnăscut, în celulele sănătoase ale inimii. Într-o cultură, putem vedea cum două celule cardiace cu bătăi ale inimii diferite intră într-o sincronizare bruscă atunci când sunt apropiate una de cealaltă, chiar înainte de a se atinge. Astfel devine clar, chiar și la nivel celular, indiferent dacă suntem cu jumătate de inimă sau dacă există o inimă ambivalentă care bate în pieptul nostru.
Inima originară – poarta creatoare a vieții noastre individuale
Dacă aruncăm o privire mai profundă asupra misterului inimii noastre, vom întâlni câteva procese fascinante în dezvoltarea embrionară, care ne vor tăia răsuflarea. Inima se dezvoltă în a treia săptămână de sarcină deasupra viitorului cap. Este inima originară. Este umplută cu celule sanguine care se formează de timpuriu și se comportă ciudat. Lichidul din inima embrionară devine brusc complet nemișcat timp de aproximativ 48 de ore. Este o liniște dinamică. Este ca și cum o sămânță spirituală de iubire și înțelepciune ar fi fost semănată în inimă în timpul acestei tăceri. Această inimă originară constă doar dintr-o cameră, ea este încă în unitate. După 48 de ore inima originară se deplasează din locul de deasupra capului spre mijlocul corpului embrionului în curs de dezvoltare. (a se vedea Michael Shea și Erik Sliepen: „Embryonale Entwicklung. Forschungen zur Biodynamischen Wahrnehmung“).
Inima cu o singură cameră rămâne în unitatea sa până la naștere. În timpul perioadei embrionare există o singură cameră a inimii și un singur sistem circulator. La naștere, când respirăm pentru prima dată, inima se deschide în sistemul său cu două camere și abia atunci se produce circulația mare a corpului, care duce sângele în organele interioare și în întregul corp și, de asemenea, circulația pulmonară mică își începe activitatea. Prin urmare, ne scufundăm în lumea dublă la naștere, atunci când, plângând, respirăm.
Dacă ne extindem perspectiva din acest unghi, ne va fi clar că inima este centrul de determinare a vieții organismului nostru. Este poarta pentru încarnarea noastră precum și pentru extruparea noastră. Vom respira cu adevărat ultima noastră suflare doar atunci când inima nu va mai bate, independent determinării instrumentale a morții clinice.
Inima – un vas extrem de sensibil pentru sentimentele noastre
Inima noastră materială este centrul de control fiziologic în echilibrul curgător al organismului nostru. Ea este, în același timp, vasul, prin care sentimentele noastre sunt percepute și pot fi exprimate.
Cu toții știm din experiență că inima noastră bate mai repede când vedem o persoană iubită. Știm, de asemenea, că inima noastră se oprește și începe să se poticnească atunci când un șoc brusc ne tulbură.
Când simțim o pierdere bruscă și dureroasă, inima noastră se simte ca și cum ar fi „sfâșiată”. Iar insultele sau frustrările repetate duc la îngreunarea inimii dintr-o autoapărare a egoului.
Astfel, înțelegem de ce cauza problemelor cardiace este reprezentată întotdeauna de problemele inimii.
Inima în calitate de templu al sufletului nostru
Semnificația inimii este chiar mai mare decât cea a legăturii cu emoțiile noastre, căci ea este templul sufletului nostru, al adevăratului nostru sine.
În inimă, în mijlocul sistemului nostru de viață, scânteia divină înnăscută atinge ființa noastră biologică. Aici, eternitatea se sparge în temporalitate. Întâlnirile cu identitatea noastră spirituală au loc în liniștea inimii noastre. Aici se află pântecele nașterii intuiției pure al sufletului. Și tot aici se află poarta pentru o eventuală trezie într-un spațiu transpersonal al conștiinței, dincolo de timp și spațiu.
Logica noastră egoistă rațională își colectează cunoștințele din experiențele lumii senzoriale, care sunt, însă, înșelătoare. Inima, care se angajează cu o prezență tăcută, cunoaște și înțelege. Inima are propria sa înțelepciune, care transcende de departe cunoașterea minții raționale.
Sri Aurobindo scrie în broșura sa „Ora lui Dumnezeu”: „Ține-ți sufletul departe de zgomotul egoului, chiar dacă este doar pentru o perioadă, atunci poți întâlni neașteptatul, imprevizibilul, care este dincolo de toată istețimea lumească.”
În astfel de momente de liniște, putem auzi pulsul cosmic din inima noastră.
(va continua)
