A percepe un om înseamnă, prin urmare, a-i percepe întregul ca persoană definită de spirit. Este posibil doar atunci când intru spontan într-o relație cu celălalt, deci atunci când el devine o prezență pentru mine. (Martin Buber)
Comunicarea este un proces care influențează cine suntem. Există o relație între calitatea comunicării și calitatea vieții, între modul în care vorbești și asculți și cine ești. (John Stewart)
În prezent, fenomenele care sunt denumite pe scurt globalizare devin din ce în ce mai dominante în lume. Ele afectează puternic atât starea mediului natural, cât și relațiile umane. Impactul este în general considerat a fi nefavorabil. De aceea se spune adesea că ar trebui să începem să percepem altfel lumea din jurul nostru și alți oameni, și să nu tratăm totul doar ca pe o sursă de satisfacere a nevoilor noastre. De aici, conceptul de menținere a unui grad ridicat de mindfulness în relațiile cu lumea exterioară. În cazul relațiilor cu oamenii, aceasta este legată de o atenție sporită la nevoile acestora. Pare aproape evident că acest mod de a vedea necesită creșterea conștientizării la un nivel puțin mai înalt, nivelul atenției depline.
Această nevoie de a fi mai atenți la comportamentul nostru – atât față de mediu, cât și față de oameni – pare să devină din ce în ce mai urgentă în ultima vreme. Se poate observa că în zilele noastre există o tendință tot mai mare de a-i percepe pe ceilalți doar ca obiecte, aproape „roboți”, pentru a-și satisface propriile așteptări și imaginații. Un astfel de „tratament” al altor persoane se manifestă în primul rând în comunicarea interpersonală directă și provoacă degradarea internă atât a indivizilor, cât și a grupurilor sociale întregi.
La rândul său, mindfulness și atenția menționată mai sus la nevoile celorlalți, determină maturizarea unui anumit aspect în noi, numit adesea suflet, datorită căruia atât starea noastră internă, cât și relațiile sociale devin mai pline.
Conceptul de suflet este înțeles în multe moduri diferite, dar este aproape întotdeauna înțeles cu oarecare seriozitate chiar și de către oamenii care sunt descriși ca „necredincioși”. S-ar putea să crezi sau nu în existența sau nemurirea sufletului, dar este dificil să eviți referirile la acest concept în limbajul de zi cu zi, mai ales când începem să vorbim despre nevoia unui mod diferit, mai bun de a ne percepe mediul cotidian. În multe culturi, se crede în mod tradițional că sufletul este un loc în care este posibil un contact mai deplin între oameni.
Jan van Rijckenborgh în cartea sa „Manifestarea prezentă a Gnozei” declară: Sufletul (conștiința) guvernează personalitatea, o construiește și o întreține, și deci și corpul. Sufletul are cinci fluide (aspecte): sângele, fluidul hormonal, lichidul nervos, focul șarpelui și conștiința. Deci, sufletul și corpul sunt strâns legate între ele, de parcă s-ar întrepătrunde.”
În plus, Max Heindel menționează în „Cosmologia Rozacruciană” (Ch. XVI, subsecțiunea: Alchimia și creșterea sufletului): „Sufletul conștient crește prin acțiune, impact extern și experiență. Sufletul emoțional crește prin sentimentele și emoțiile generate de acțiuni și experiențe. Sufletul intelectual, ca mediator între celelalte două, crește prin exercițiul memoriei, prin care leagă împreună experiențele trecute și prezente și sentimentele generate de acestea, creând astfel „simpatie” și „antipatie”, care nu ar putea exista în afara memoriei, deoarece sentimentele rezultate numai din experiență dispar treptat.
În timpul involuției, spiritul a progresat prin creșterea corpurilor, dar evoluția depinde de creșterea sufletului – transmutarea corpurilor în suflet. Sufletul este, ca să spunem așa, chintesența, puterea sau forța corpului, iar atunci când un corp a fost complet construit și adus la perfecțiune prin etapele și perioadele descrise mai sus, sufletul este extras pe deplin din acesta și este absorbit de cel din cele trei aspecte ale spiritului (…).”
Nu vom explica aici termenii folosiți în aceste citate iar cititorii interesați sunt rugați să caute explicații adecvate în cărțile citate. Fără aceasta, însă, putem spune că sufletul este considerat a fi ceva ce ne însoțește constant în relațiile noastre cu mediul și este un fel de intermediar în contactele cu dimensiunea mai subtilă a lumii, care se numește spirituală. Corectitudinea acestor relații determină dezvoltarea corespunzătoare a sufletului și, astfel, ne îmbunătățește contactul cu sfera spirituală.
Prin urmare, calitatea corectă a contactelor noastre cu alte persoane este foarte importantă. Deja în Biblie poți găsi îndemnuri să-i tratezi pe ceilalți ca pe tine însuți și anume, cu mare atenție. Aceasta înseamnă că nu ar trebui să-i vezi pe ceilalți doar ca obiecte – ca o imagine bidimensională. Ar trebui să stabiliți relații mai profunde cu ei, în funcție de posibilități; chiar dacă sunt unilaterale, când nu există reciprocitate.
Conversația este unul dintre cele mai importante instrumente în relația cu alte persoane; ne permite să le cunoaștem mai bine și, prin urmare, este, de asemenea, un instrument care ne permite să le percepem pe deplin. Cu toate acestea, alți oameni ar trebui priviți nu numai ca furnizori de informații, ci și ca creatori ai acesteia. Uneori, a vorbi cu ceilalți se poate reduce la un schimb de câteva fraze comune sau modele conversaționale, dar ar trebui să acordați întotdeauna atenție unui nivel diferit, mai înalt și mai subtil al fiecărui astfel de contact, chiar dacă nu este exprimat verbal. Acest aspect este menționat în binecunoscutul citat biblic: „Căci acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, Eu sunt acolo în mijlocul lor”. (Matei 18:20)
Atenția acordată celorlalte persoane poate deveni cheia pentru stabilirea cooperării cu ei la acest nivel important de a fi împreună, și, prin urmare, de asemenea, o modalitate de a crea noi oportunități pentru tine. Deci, trebuie reținut că cealaltă persoană este subiectul, o ființă deosebită, nu doar un obiect. Merită să încerci să fii conștient de faptul că fiecare persoană este o parte unică, nemăsurabilă a situației de comunicare; și nu contează dacă el/ea pare bun sau rău. Pentru că fiecare este mai mult decât o combinație de caracteristici și elemente observabile, măsurabile. Cât de mult îi putem percepe pe oameni în acest fel este cel mai important pentru noi.
Deci, atunci când vorbim, să fim conștienți nu numai de ceea ce ne înconjoară sau de starea interlocutorului, ci şi de a propriei noastre conştiinţe, a sufletului, pentru că în fiecare situație, în fiecare moment al vieții, avem timp să gândim și să ne alegem comportamentul, atitudinea emoțională, intenția și cuvintele potrivite. Putem apoi să luăm în considerare în mod conștient percepțiile, sentimentele și dorințele noastre și ale altora. Să nu reacționăm imediat și instinctiv. Cuvintele noastre nu trebuie să fie rezultatul unor reacții obișnuite, automate; putem încerca oricând să formulăm un răspuns creat cu grijă și intenționat.
Totul sună atât de frumos, dar de multe ori persoana pe care o întâlnim se comportă într-un mod care ne încrucișează intențiile, împiedicându-ne să ne ducem la îndeplinire foarte „importantul plan”. Pentru că are și ea/el un „plan” și se ciocnește uneori cu al nostru. Atunci este ușor să intri într-o situație conflictuală în care uităm de subiectivitatea acestei persoane. Pentru că, intenționat sau nu, urmărirea ei/lui îngreunează atingerea obiectivelor noastre. Înțelegem bine că oamenii nu trebuie să facă tot ce se așteaptă de la ei. Dar de ce această persoană strică ceea ce am realizat cu atâta dificultate? De ce ne împiedică ea/el să avem grijă de ceea ce este atât de important?
Dar poate că nu este atât de important? Poate că nu este deloc important? Sau poate că este chiar dureros, pentru că ne îngreunează nouă sau altora să facem o schimbare, pentru care a sosit deja momentul?
Tindem să credem că persoana pe care o întâlnim poate învăța unele lucruri de la noi. Dar poate că nu este nevoie să învețe aceste lucruri? Poate că întâlnim această persoană pentru a afla că lucrurile pe care le considerăm atât de importante de fapt nu mai sunt deloc necesare. Pentru că celălalt se descurcă bine fără ele.
Deci, după cum putem vedea, flexibilitatea în căutarea unui acord și în acordarea atenției celorlalți este extrem de importantă. Trebuie amintit că, în mod natural, avem tendința de a cere înțelegere în principal pentru noi înșine și respect pentru subiectivitatea noastră.
Putem, totuși, să ne asigurăm această înțelegere și subiectivitate pentru noi înșine; nu trebuie să le căutăm la alții. Și dacă respectăm și avem încredere în noi înșine, vom oferi aceste sentimente și partenerului de conversație. În acest fel, contribuim la „creșterea” celeilalte persoane, deoarece contactul armonios oferă o șansă de dezvoltare conștientă atât a noastră, cât și a interlocutorilor noștri.
Dezvoltarea astfel înțeleasă trebuie să privească, pe de o parte, diverse abilități, aptitudini și atitudini față de lumea înconjurătoare, construite pe baza informațiilor primite din exterior. Pe de altă parte, înseamnă a învăța că „eul” nostru autentic sau „interiorul” nostru poate fi exprimat în diferite simboluri lingvistice și non-lingvistice. Dacă îi acceptăm pe ceilalți și ne simțim acceptați, atunci sentimentul nostru de securitate este întărit și se formează sentimentele de valoare și demnitate personală. Sunt precondiții esențiale pentru eficacitatea oricărei activități.
Vorbind, putem experimenta în mod conștient CONTACTUL și PERSOANELE atât în corpul material, cât și pe diferite niveluri non-materiale. Putem simți că „ceva” se întâmplă între noi și interlocutorii noștri și că ne schimbă în interior. Rețineți că suntem diferiți după fiecare conversație. Să ne bucurăm de această oportunitate de a construi CONTACTUL cu alți oameni, împărtășind ceea ce avem cu ei – descriind lumea, transmițând gânduri, exprimând tristețea, bucuria, durerea și acest dor intangibil pentru o altă dimensiune, mai subtilă a lumii.
Să fim deschiși către alteritate, să încercăm să ascultăm cu mai multă atenție și să nu percepem oamenii doar prin propriile așteptări. Să căutăm Lumina în inimile noastre și în inimile altor ființe umane. Și lăsați conversația să fie unul dintre instrumentele noastre de căutare. Căci termenii: „comunicare” și „a comunica” provin din adjectivul latin „communis”, care înseamnă „comun”. „Communicare” (a comunica) derivă din „communis”, care înseamnă, la rândul său, „a face din ceva o problemă comună” și „a transfera ceva”. Deci, comunicarea cu alți oameni duce la crearea a ceva împreună ca rezultat al cooperării și înțelegerii.
În cele din urmă, să adăugăm că putem comunica nu numai cu alte persoane. De asemenea, ne putem contacta propria noastră ființă interioară și astfel să începem să o percepem mai profund. De aceea, uneori, merită să ne desprindem de lupta lumii exterioare – asupra căreia oricum avem puțină influență – și să ne îndreptăm privirea interioară în sus, acolo unde este așteptată în mod constant pentru a răspunde acesteia și, astfel, să putem stabili o conversație interioară cu noi.
