Ce este absolut esențial pentru noi?
Atâtea lucruri sau valori par fundamentale și indispensabile în viața noastră. Iubire, Dreptate, Fericire… pentru alții sănătate, confort material, pace interioară și împlinire.
Din martie 2020, ceea ce a fost cu adevărat experimentat ca o valoare esențială de către o mare parte a umanității a fost Libertatea. Poetul francez Paul Eluard probabil nu și-a imaginat în 1942 cum strigătul său sincer pentru libertate ar trece granițele, deceniile și continuă să fie scris sau șoptit peste tot, optzeci de ani mai târziu:
Și prin puterea unui cuvânt
Îmi încep viața din nou.
M-am născut să te cunosc,
Să te numesc
Libertate.
Cât de mare este libertatea! Libertatea de a iubi toate ființele; nu numai pe cele pe care mi le impun gusturile sau educația mea. Libertatea de a acționa; nu ca un automat ghidat de dorinţele mele de moment. Libertatea de a gândi; un gând care nu este legat de cultura sau memoria mea. Libertatea de a fi; de a fi, indiferent de limita caracterului meu. De a fi toate personajele. Să fiu liber de propriile mele limite. Să fiu eu. Să fiu celălalt. Să fiu toți ceilalți. Să fiu toate posibilitățile. Să fiu toate universurile. Să fiu peste tot deodată.
Această căutare a libertății, această căutare ne împinge pe toți înainte, în fiecare moment al vieții noastre. Cu toate acestea, știm că libertatea de a face ceea ce ne dorim, de a merge unde vrem, nu va răspunde acestei căutări. Chiar dacă reușim să facem tot ce ne dorim cel mai mult, vom rămâne mereu dependenți de ceva, care este opusul la a fi liberi. Dependenți de bogăția pe care vrem să o posedăm, dependenți de himere și de speranța unei lumi mai bune care nu se va naște niciodată. Iluziile și visurile sunt, de asemenea, legături care împiedică libertatea. Dar fără toate aceste legături, îndrăznim oare să înfruntăm vidul?
Vidul… dar care vid?
Cel mai abisal gol al nostru este, fără îndoială, cel cauzat de absența cunoașterii de sine, de absenţa unei înţelegeri totale a existenţei noastre, a rațiunii noastre de a fi, a funcționării corpului nostru, a relaţiilor noastre cu toate fiinţele vii. Ce rost are să fii așa-zis liber, dacă nu știi cine ești cu adevărat sau ce faci în această viață?
Amintiți-vă de Socrate, de Templul din Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Natura (Universul) și zeii (pe Dumnezeu).” Cunoașterea ta, a celorlalți și a universului. Cunoaște-te pe tine însuți, ceea ce înseamnă începe prin a te observa. Privește-ți fiecare gând, convingere, certitudine, emoție și spune-ți: de unde vin? Sunt chiar ale mele? Când le-am făcut ale mele? Verifică sincer, cântărește fiecare credință pe care o ai.
Gândurile noastre sunt de obicei influențate de memorie, de tot ceea ce credem că am învățat sau am înțeles. Pe această bază, analizăm, ne imaginăm, dar toate aceste idei și gânduri sunt întotdeauna rezultatul a ceea ce este în spatele nostru: răni, dorințe, eșecuri. A te decondiționa de toate acestea înseamnă a fi nou în fiecare moment, a lăsa în urmă trecutul, adică a „muri față de tine în fiecare zi”.
Pentru a găsi această altă cale care nu este în manuale sau în revistele de psihologie, este util să ne „curățăm” capul scăpând de tot ce este din trecut. Căci cum poți să scrii o pagină nouă, o libertate autentică, cu idei vechi, cu credințe de altădată, cu diverse influențe care nu vin din propria experiență de viață?
Cunoașterea de sine, un drum lung de încercări și experiențe dureroase, dar și luminoase, dacă este realizată cu sinceritate și obiectivitate, conduce fiecare persoană să devină conștientă că face parte dintr-un cu totul alt domeniu decât cel pe care îl înțelegem cu simțurile noastre. Fiecare face parte dintr-o dimensiune sublimă, perfect liberă, pentru că poartă în sine domeniul divin care nu este „al acestei lumi”. Iar atomul eternității care vibrează în noi este de aceeași natură cu acest câmp spiritual. Astfel, a ne cunoaște cu adevărat înseamnă a învăța să cunoaștem acest atom liber, să-l recunoaștem, în noi înșine ca și în ceilalți. Recunoașterea acestui atom și, prin urmare, cunoașterea de sine, în sfârșit, ne permite să restabilim legătura pierdută cu lumea noastră de origine, a naturii divine.
A fi liber înseamnă a fi conștienți de ceea ce suntem, de această origine divină. A fi liber înseamnă a înțelege că purtăm eternitatea în noi, pe Dumnezeu. Această cunoaștere nu este o iluzie supremă sau o încercare de a scăpa de sine, ci un răspuns intim la ceea ce rezonează în adâncul ființei cuiva ca o chemare îndepărtată dar, în același timp, apropiată. Această chemare care a vibrat mereu în noi, această nostalgie, am perceput-o, am ascultat-o?
Ochii noștri, ca și celelalte simțuri ale noastre, percep doar o parte foarte limitată și filtrată a vieții: vedem totul trecând ca în vechile filme alb-negru, cu două benzi negre mari în sus și în jos. Ne scapă întreaga imagine, dimensiunile, culorile, adâncimea, sunetul… Toată percepția noastră este redusă la un plan material foarte îngust care ne împiedică să vedem întregul scenariu al vieții noastre.
Dacă am trecut prin această perioadă grea de confruntare, de dezbrăcare și de expunere, este posibil să redescoperim viața și toate comorile de înțelepciune încredințate omenirii, precum învățăturile transmise de-a lungul veacurilor: cele ale lui Buddha, Platon, Lao Tzu…
Când deschidem Biblia, de exemplu, descoperind-o de parcă nimeni nu ar fi citit-o înainte sau ca și când ne-a fost poluată aprecierea directă a imaginilor pe care le transmite, descoperim un cuvânt de modernitate singulară, extraordinar de revoluționar, dacă suntem dispuși să ne dăm osteneala să încercăm să înțelegem ce este înăuntru, cu inima deschisă.
Ce ne spune această „carte a cărților”? Ne spune: Ai fost chemat la libertate. Și de asemenea: vei cunoaște Adevărul, și Adevărul te va elibera.
Și aceasta este opusul unui program religios sau dogmatic, nu-i așa?
Pe această bază, Rozacrucienii clasici din secolul al XVII-lea au exprimat din nou acest mesaj divin al lui Christos, în dimensiunea originară a Bibliei, printr-un mesager sublim: Christian Rozacruce, prototipul căutătorului de libertate din toate timpurile! El este prototipul căutătorului de libertate infinită, punând în practică creștinismul pur.
În mormântul lui Christian Rozacruce, care simbolic reprezintă misterul existenței noastre, misterul Noii Nașteri, formule secrete sunt scrise, precum următoarele:
– Jugul Legii
– Libertatea Evangheliei
Jugul Legii Jugul este un cadru de lemn care era așezat pe gâtul boilor pentru a-i înhăma, astfel încât aceștia să poată trage o căruță. Jugul legii este legea acestei naturi care ne înconjoară și sub care ne aplecăm, ca niște sclavi. Această lege conduce omenirea să înțeleagă limita acestei întrupări, ne confruntă constant cu această constrângere. Legea este trăită de ființele umane ca pe ceva implacabil și imposibil de depășit. Dar și această experiență îi permite ființei umane să atingă pământul, să-l ia drept suport pentru a se putea ridica din nou.
Libertatea Evangheliei Dacă reușim să scăpăm de toate ideile preconcepute despre mult defăimatul cuvânt „evanghelie”, prin revenirea la etimologia lui greacă, care înseamnă „veste bună”, atunci este învățătura lui Christos cea care vine la noi, ca o înțelepciune universală care se adresează la ceea ce este mai pur în ființele umane pentru a-l elibera.
Acest mesaj pare secret, ascuns în Biblie, nu pentru ca să nu poată fi înțeles ușor, sau doar de foarte puțini norocoși, ci pentru că învățătura lui este prezentată în singura limbă, singurul vocabular posibil care poate exprima vocația noastră divină.
Citim adesea acest mesaj doar cu ochii noștri obișnuiți. În general, poveștile din Biblie nu mai vorbesc cu adevărat despre umanitate, care este deconectată de natura divină. Câți dintre noi știu că au un atom de eternitate în inima lor?
Această “bună vestire” prezintă așadar cheile esențiale ale eliberării, adică o metodă adaptată fiecărei ființe umane pentru a obține libertatea absolută, ireversibilă, eternă. Acesta este mesajul lui Christos, care este încă relevant în 2023! Și acest mesaj este orice altceva decât „religios”!
Să facem efortul să luăm în considerare acest nume al lui Christos, scuturându-l de praf, scoțându-l dintre straturile de interpretări și prejudecăți care au fost îngrămădite peste el timp de 2000 de ani. Suntem oare capabili să îl vedem pe Christos ca o forță eliberatoare, un puternic curent de Iubire? Christos nu este un om și nu contează ce mai reprezintă trecutul pentru noi. Christos este un curent electromagnetic din lumea eternității care își face drum prin timp, prin lumea noastră și în timpul nostru. Acest val de Iubire din Împărăția divină aduce cunoașterea și înțelegerea planului divin pentru umanitate. Și a cunoaște acest plan înseamnă a intra în libertate.
Pentru a percepe acest plan și a ne conecta cu el, călătorim prin peisaje foarte diferite, prin experiențe de o mare bogăție, cu momente de încercare în care totul pare a fi o limită, un zid de netrecut. Mergem prin zăpadă până la șolduri, înotăm în contracurenți puternici, rănile trecutului ne rețin. Suntem supuși unei legi, legii pământești, și trebuie să biruim această lege, îndrăznind să renunțăm la ceea ce ne liniștește, să permitem valului lui Christos să ne călăuzească prin Legea Iubirii Sale.
Cine oare îndrăznește să treacă dincolo de granița propriei condiționări pentru a face posibil acest nou început, cel al unei noi înțelegeri a existenței și astfel a intra în prima și ultima libertate?