Absolut toată lumea, în diferitele etape ale vieții lor, în diferitele momente de percepţie a experimentat atât sentimentul limitărilor impenetrabile cât și sentimentul de a avea o gamă mai largă de opțiuni.
Conform dicționarului ‘libertatea’ este abilitatea unei persoane de a-și exersa voința proprie. Dar să ne gândim: este voința noastră ceva independent și nelimitat? Sau este condusă și ghidată de împrejurări și de trecutul personal (deși acestea nu sunt lucruri cu adevărat diferite)?
Ce putem spune despre circumstanțe? … Sunt ele restrictive prin ele însele sau este mai degrabă atitudinea noastră față de ele cea care ne blochează? Oricum, chiar dorința de a schimba aceste circumstanțe este o dovadă suficientă a dependenței noastre.
Oricare ar fi circumstanțele, dorința noastră de eliberare este de obicei o formă de rezistență împotriva lor și orice rezistență conduce la creșterea sensibilității externe și exacerbează senzața de a fi limitat. Cu toate acestea, nu duce la eliberare.
Ce putem spune despre trecutul personal? … Nu se întâmplă că voința exercitată ieri ne aduce în mare parte la tipul manifestării sale de azi? Precum Krishnamurti spune, acțiunile noastre sunt determinate de ideile noastre, care în schimb sunt determinate de experiențele noastre de viață.
Libertatea relativă și superficială în această lume ne-a ajutat să ne creăm lumea exact așa cum este acum. Cu toate acestea, raportat la starea sa actuală, voința noastră se manifestă sub forma reacțiilor. Și reacțiile sunt ceva secundar și condus, ceea ce înseamnă că nu există creativitate în ele deloc.
Pentru noi, libertatea este dreptul de a alege sau așa-numitul liber arbitru care, se spune, este cel mai mare dar primit de om. Un simbol al liberului arbitru în Vechiul Testament, de exemplu, este Eva. Adam care a primit acest dar, însă, a beneficiat de toate calitățile creatorului său (ceea ce este exprimat prin faptul că Dumnezeu a creat animalele și i le-a trimis lui Adam pentru a le da nume).
Ce înseamnă atunci liberul pentru o astfel de integritate? Cum Eva a fost creată din coastele sale, ea este personificarea posibilității unei voințe izolate de întreg. Și, după cum s-a menționat, șarpele a putut să vorbească numai cu ea. Și Adam, care a ales să fie separat, ca rezultat a fost obligat să închidă în sine fiecare decizie, și această decizie, ulterior, l-a condus până când şi-a epuizat sarcina.
Ce sugerează acum nevoia de a alege? Nu este dorința noastră de a ne identifica pe noi înșine – cu a fi ceva mai tangibil, mai stabil, mai semnificativ …? Dar toate aceste afirmații nu sunt ele opuse independenței și nelimitării? În acest sens, fiecare alegere ne face din ce în ce mai lipsiți de libertate.
Nu putem nega predestinarea căreia ne-am supus, destinul evocat de propriul nostru trecut și nesupunerea față de legile naturii.
Cu mult timp în urmă religiile orientale și, mai recent, fizica modernă ne arată că în Univers nu există o singură particulă care să aibă o existență separată și totul este rezultatul interacțiunii a toate.
Într-un astfel de caz, există oare libertate?
Bineînțeles că există, dar numai pentru Întregul cuprinzând toate posibilitățile, și nu pentru ocazia individuală manifestată, căutând să câștige teren pentru sine, devenind astfel fixă și imobilă, adică nereceptivă și lipsită de viață.
Care este calea înapoi? Nu este nimic concret (cuvântul “concret” în latină înseamnă “greu”), pe care trebuie să-l facem pentru a ne depăși limitele personale sau să ne eliberăm de ele, dar să conștientizăm imediat aceste limitări. Privindu-ne granițele vedem de fapt legile prin care operează natura.
Baza tuturor dependențelor este dorința noastră de a fi mai semnificativi și mai proeminenți în mijlocul tuturor celorlalţi. O putem numi și dorința de libertate personală. Această libertate este cea mai mare limitare a noastră. Și pentru că această libertate este evocată de dorința noastră de a fi semnificativi, atunci efectele gestionării sale sunt orientate spre această dorință.
A fi lipsiți de impulsul egoist pentru libertatea personală și semnificaţie îndepărtează punctul de sprijin al tuturor dependențelor și astfel ele își pierd capacitatea de a ne controla. Când peretele pe care îl ridicăm înăuntrul nostru pentru a rezista și pentru a face față tuturor provocărilor dispare, atunci nu mai este posibil ca ceva să ne lovească sau să exercite presiune. Curenții vieții curg natural, atât în general, cât și pentru individualitatea pe care o reprezentăm.
Nu există contrarii, nu există nicio confruntare, nicio dependență.
Așa cum am spus mai înainte, toate oportunitățile sunt prezente numai în totalitate, și privarea dorinței individului de a fi important duce la relaxare și receptivitate, ceea ce este – deschidere pentru tot. Și libertatea a fost întotdeauna acolo. De fapt, în ceea ce privește omul, tocmai deschiderea este libertatea. Când acest om devine receptiv la ceva mai universal și absolut, acest lucru poate fi denumit chiar pe bună dreptate Libertate.
Nu este personal. Este Libertatea însăși.