Către partea 1
Micul Prinț obișnuia să trăiască pe un asteroid și călătorea pe multe alte planete înainte de a ajunge pe Pământ. Toate aceste planete erau locuite de un anume tip de om. Această imagine se corelează cu învățăturile esoterice – implică existența unor microcosmosuri sferice. Conform acestor învățături ființa umană originară a fost o ființă nemuritoare cu o personalitate divină și un sistem sferic de viață complex. Dar după căderea spirituală – o catastrofă sferică – este doar un sistem de viață rănit, incomplet, care din când în când se conectează la o personalitate muritoare, pământească, al cărui scop în viață ar fi restabilirea acestui microcosmos prin dezvoltarea unei personalități nemuritoare, divine.
Asteroidul Micului Prinț se corelează cu imaginea stării căzute. El aparține lumii și naturii contrariilor cu toate consecințele sale. Zilele se transformă în nopți destul de des din cauza dimensiunilor mici ale planetei, și chiar dacă singurul său locuitor iubește vederea apusurilor de soare, forțele distructive sunt, de asemenea, la lucru. Semințele proaste, mugurii, baobabii se răspândesc constant, și proprietarul asteroidului nu le poate face față decât prin plivirea implacabilă – această sarcină reflectă un efort intern continuu de purificare a conștiinței. Aceasta este o trăsătură a unui suflet nobil, de origini nobile, astfel titlul de prinț este justificat. Nu este surprinzător faptul că o floare „nobilă”, un trandafir începe să înflorească pe această planetă. Cu toate acestea, trandafirul este un simbol dublu: tulpina sa are mulți spini, dar potirul său este frumos, parfumat. Este ca inima omului, care este colorată în roșu de dorințele și pasiunile egocentrice; în interior există o afecțiune confundată adesea cu dragostea; dar în profunzime există iubirea divină – ca o fântână într-un deșert – care ar răspândi parfumul real al florii.
De îndată ce floarea Micului Prinț devine conștientă de sine, se comportă ca învelișul exterior al inimii umane: este sâcâitoare, sclifosită și pretențioasă. Proiectând toate acestea spre exterior și temându-se de greutățile și pericolele lumii exterioare, ea cere să fie protejată de un glob de sticlă pe timpul nopții. După un timp Micul Prinț se sătură. El decide să-și părăsească casa; el își pune planeta în ordine pentru ultima dată și își ia rămas-bun de la roză. Apoi, roza părăsește învelișul exterior al inimii (nici nu mai are nevoie de un glob de sticlă) și “pășește” în teritoriul afecțiunii confundate cu dragostea. Prin urmare, își recunoaște greșelile și își exprimă dragostea pentru Micul Prinț, chiar dacă ea îl învinovățește pentru ce s-a întâmplat. Înțelegerea și generozitatea ei provin din vanitatea ei deocamdată; iar lacrimile ei de autocompătimire sunt reținute din mândrie.
Micul Prinț pleacă spre alți asteroizi (microcosmosuri). El vizitează șase planete, iar a șaptea sa destinație este Pământul. Deoarece pilotul a trebuit să execute o aterizare de urgență din cauza unei erori funcționale, o problemă cu motorul, Micul Prinț trebuie să-și părăsească casa eterică din același motiv. Apariția sa fermecător de pură, copilărească, admirată de pilot (când micuțul vede elefantul înghițit de boa și oile desenate în cutie), eșuează când vine vorba de roză, pentru că nu reușește să recunoască Roza sub petalele florii.
Toți locuitorii planetelor vizitate sunt obsesivi și încăpățânați, caricaturi deformate ale personalităților divine ale microcosmosurilor originare. Sunt indivizi egocentrici pământești care sunt obsedați de ei înșiși. Au devenit din ce în ce mai lacomi, păstrând puterile divine pentru binele lor, ceea ce a dus la căderea microcosmosului în trecutul cosmic.
Regele este obsedat de dictatură, îngâmfatul de cochetărie, chefliul de amețeală. Aceștia trei sunt, în general, ușor ridiculizați sau compătimiți de lume. Cu toate acestea, următoarele trei personalități încăpățânate pot părea utile și respectabile – chiar dacă sunt la fel de obsesivi și centrați pe sine ca ceilalți. Omul de afaceri se străduiește să posede din ce în ce mai mult, lampagiul se oprimă cu falsul său simț al misiunii, geograful caută cunoștințe superficiale și exploratori dominatori.
Cea mai puțin plăcută persoană pentru Micul Prinț este bețivul, iar cea mai simpatică este lampagiul. Este interesant faptul că cele două sunt conectate: bețivul tânjește după amețeală, celălalt după somn. Ambii au o problemă în a rămâne treji. Viața bețivului se învârte în jurul său: bea pentru a-și uita rușinea faptului că bea.
Caracterul aparent simpatic al lampagiului – prin tradiții religioase exterioare, porunci și ritualuri – întruchipează obsesia menținerii luminii false. Această practică religioasă compulsivă este într-adevăr ca opiul – similar alcoolismului. Cu toate acestea, ei se raportează diferit la ei înșiși: bețivul (nu fără motiv) se disprețuiește pe sine, lampagiul (fără motiv) se laudă pe sine.
Dar întâlnim o zicală înțeleaptă printre cei șase indivizi obsesivi: „Atunci te vei judeca pe tine însuți”, răspunse regele, „acesta este cel mai dificil lucru dintre toate”. „Este mult mai dificil să te judeci pe tine decât să-i judeci pe ceilalți. Dacă reușești să te judeci corect, atunci ești într-adevăr un om cu adevărată înțelepciune.”
Dar este doar „spectacol” ceea ce spune regele, căci el nu trăiește conform acestor cuvinte de înțelepciune. Micul Prinț totuși gândește și trăiește în conformitate cu această maximă din ce în ce mai mult în fiecare zi – mai ales în relație cu roza sa. Și, conform sfaturilor geografului, a șaptea sa destinație este planeta Pământ.
Micul Prinț ajunge pe Pământ în deșertul Sahara. Deșertul, la fel ca roza, are un dublu sens. Pe de o parte, este un pustiu care reprezintă inutilitatea lumii; pe de altă parte, este locul în care sărăcia și puritatea în spirit pot fi atinse prin distanțarea de plăcerile pământești și prin încercări.
Aici protagonistul întâlnește mai întâi șarpele, noaptea. Acest animal este, de asemenea, un simbol dublu. În sens negativ, acesta reprezintă înșelăciunea și ispita, și așa cum am văzut în desenul naratorului, înghite și își digeră prada întreagă. Cel mai periculos tip este șarpele veninos cu venin în colți. Dar veninul în cantități mici poate fi medicament și acest lucru ne conduce la trăsăturile pozitive ale simbolului șarpe. Animalul reprezintă, de asemenea, istețimea, întrucât păzește comori valoroase (cunoașterea ascunsă). Își poate pierde pielea, astfel este și simbolul renașterii. Un astfel de animal complex este strâns legat de tot ceea ce reprezintă deșertul.
Este prima ființă cu care Micul Prinț se întâlnește pe Pământ, și îl va ajuta și pe protagonist să părăsească planeta. Șarpele îl întâmpină și îl conduce, oferind dovezi ale numeroaselor sale abilități.
Va continua în partea 3
