Noaptea sufletului

Pentru numele lui Dumnezeu, ce trebuie să fac?

Noaptea sufletului

În plină zi, am fost brusc copleșit de întuneric. Nu i-am presimțit deloc apropierea, dar deodată totul părea să se întoarcă împotriva mea. Ceilalți veneau după mine și chiar după viața mea – cel puțin așa am bănuit. Viața însăși se întorsese împotriva mea și nici nu știam de ce.

M-a cuprins o îndoială copleșitoare, și am fost asaltată de gânduri întunecate. Certitudinile mele construite cu răbdare au fost subminate. Sentimentul profund al prezenței din spatele tuturor lucrurilor era acum un mister pentru mine, și fără nicio îndrumare am fost aruncat înapoi la mine însumi. Scufundat la fundul existenței mele și la mila forțelor întunecate ale sorții, m-am întrebat ce oare, în numele cerului, trebuie să fac?

Dar acesta nu era tocmai pericolul care mă aștepta? Fiind tentat să reacționez în grabă, pentru a aborda imediat adversitatea viitoare; apărându-mă impulsiv cu toată puterea împotriva oricărei calamități care mi-ar ieși în cale; abordând hotărât cauzele și luptând puternic.

Dar reacționând în acest fel, nu tocmai aș înrăutăți lucrurile? Rezistând, am întărit forțele întunecate care se hrăneau cu acea energie. Și toate gândurile mele involuntare au format o rețea în care am devenit tot mai încurcat…. până când, în cele din urmă, o panică generală m-a paralizat complet. Am fost complet blocat. Metaforic, nu mai puteam să-mi văd mâna înaintea ochilor, și mă simțeam speriat în întuneric. Nici eu nu puteam vedea că, cu fiecare încercare de a mă elibera, mă blocam și mai mult.

Deci, nu avea cum să existe un sfârșit al întregii mele rezistențe, în timp ce mă străduiam să renunț în mod voluntar la autoconservare. Mișcându-mă ca o trestie îndoită în condiții meteorologice de vânt, am rămas jos până când furtuna a dispărut. Eram fără apărare împotriva acestei mari forțe, și aparent fără un rol semnificativ în propria mea viață. Doar am privit către “munții de unde ar veni ajutorul meu”, cum se spune în acel vechi psalm.

Știam că, chiar dacă momentul era incert, ajutorul va veni întotdeauna. A trebuit să continui să am încredere în el – la început, poate doar sub forma grației de a mă preda circumstanțelor pe care a trebuit să le trăiesc; apoi, poate ca o nouă perspectivă asupra a ceea ce mi s-a întâmplat, și de ce eu am creat-o; și în final, ca putere spirituală a centrului, care a umplut ființa sufletului meu și m-a ridicat mai presus de toată lupta mea pentru viață.

În cele din urmă, mi-a arătat calea spre unde pot fi eliberat de mine, unde nu mai exista prosperitate, nici adversitate, nimic care m-ar amenința și nici un eu care ar putea fi amenințat. Noaptea trecuse și dimineața era în sfârșit aici.

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: decembrie 5, 2019
Autor: Hugo van Hooreweghe (Belgium)

Imagem em destaque: