Unul dintre cuvintele comun uzitate în literatura esoterică actuală este cuvântul karma, vulgarizat în limbajul cotidian unde a înlocuit cuvântul destin, care el însuși a servit mult timp ca o explicație și chiar ca o dovadă pentru faptele și evenimentele trăite de către indivizi și grupuri. Astfel, în loc de a spune: «este destinul cel care a vrut», a devenit o tendință de a spune «este karma sa».
Oare la ce face referire în realitate această noțiune care pare să ne plaseze într-un cadru existențial întrețesut de acțiuni și reacții mecanice? Dar mai presus de toate, ce ar fi eliberator în această viziune predeterminată și ce ar fi liberul arbitru?
Derivat din sanscrită, cuvântul karma semnifică acțiune în toate formele sale, dar și consecința actelor, soldul consecințelor bune sau rele de suferit pentru faptele trecute și determinând încarnările succesive.
Considerat în acest sens, acest termen nu se referă doar la retribuția actelor, dar și la maturarea lor. Conform acestei concepții, nu ar exista nicio intervenție divină în derularea evenimentelor, ci o maturare naturală a actelor în consecințele lor. Pentru a-i face față, omul caută în mod constant să-și amelioreze karma, literalmente acțiunile sale, făcând fapte bune, pentru a-și atinge eliberarea finală numită Moksha sau Nirvana.
Pentru mistica hindusă, ca și pentru alte curente oculte, ar exista un fel de fatalism în măsura în care «ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla», indiferent de aspirațiile, eforturile, rugăciunile și faptele omului.
Legea Karmei apare astfel drept cea mai puternică lege a universului, reglementând, criticând, reprimând și recompensând acțiunile bune și rele.
«Mă țin departe de proști, vicioși, perverși, invidioși, lacomi, ucigași și nelegiuiți; îi predau demonului răzbunării care îi biciuiește cu biciul de foc, care le excită simțurile și îi înarmează astfel pentru și mai multe acțiuni nelegiuite, ca să le mărească în continuare pedeapsa.»
La acest nivel de determinism se situează complexitatea unei percepții karmice a existenței umane relativ alienantă. Care ar fi de fapt marja de manevră a oamenilor într-un determinism construit din legi inalienabile și incoruptibile? Dacă totul pare scris dinainte, dacă omul nu este decât simplul executant a unei traume existențiale astfel condiționate, ce-i rămâne de făcut pentru a-și găsi salvarea?
Acest lucru pare cu atât mai contradictoriu în limbajul sacru, prin vocea lui Iisus, care îi răspunde centurionului, afirmând «Aceasta se va face după credința ta». Această dispensație christică va fi de atunci în armonie cu ideea liberului arbitru potrivit căruia individul trebuie să-și aleagă calea, să-și definească timpul, uneltele și metodele.
În realitate, gânditorii metafizici au fost deseori divizați între libertate și necesitate, între două câmpuri, să cunoască compatibilitățile și incompatibilitățile. Aici, reflecția ne poartă asupra compatibilității sau asupra incompatibilității între Legi și inițiativă personală, între determinism și liberul arbitru. Cum să gândești că cineva este în același timp atât dependent de legile naturale, cât și responsabil de acțiunile sale?
Sunt posibile mai multe viitoruri ?
Dacă unanimitatea este ca pronunțată în ceea ce privește condiționărea orei, locului de naștere, în ceea ce privește importanța familiei care ne primește, dezbaterile sunt și mai multe în ceea ce privește luarea în mâini a experienței proprii, a experiențelor trăite, a acțiunilor, cuceririlor și frustrărilor.
Pentru kabaliștii moderni, termenul karma desemnează o serie de încercări pe care cineva și le-a ales chiar înaintea nașterii, scopul vieții fiind de a reuși în aceste încercări, restul făcând parte din liberul arbitru și putând fi trăit cum dorește individul.
Conform abordărilor teosofice și antropozofice, karma desemnează legea retribuției sau legea cauzei și efectului.
Credința conform căreia individul poate în orice moment să genereze fapte care să modifice cursul destinului său, câștigă teren.
Această posibilitate de «a ne crea destinul» în fiecare moment al vieții pare să intereseze mai mult pe căutătorii moderni. De fapt, în numeroasele oferte de dezvoltare personală, căutătorii sunt invitați să-şi exploreze limitele personalității, în aspectele conștiente, inconștiente și subconștiente pentru a fi stăpânii destinului lor, sau mai mult pentru lărgirea conștiinței lor și pentru dobândirea unei mai mari stăpâniri de sine.
Filozofia transfigurării pare de asemenea să orienteze către un program de autofrancmasonerie bazat pe cunoașterea Atomului Scânteie de Spirit, a cărui trezire reînnoiește aspectele interioare și exterioare ale Microcosmosului, și care trebuie să preia frâiele vieții noastre.
Or, ce construcție liberă ar putea fi concepută dacă nu ar exista posibilitatea de a scăpa determinismului karmic?
Cu excepția faptului de a ne imagina ca eliberarea să fie ea însăși prevăzută dinainte și că ar fi suficient să ne activăm «karma pozitivă». Ar exista astfel ființe condamnate dinainte de către karma lor grea și ființe din punct de vedere karmic dotate cu posibilități de a se salva. Această viziune pare nu doar nedreaptă, dar și nejustificată și intolerabilă pentru o conștiință preocupată de soarta omenirii suferinde.
Mai multe posibilități par să se prezinte în fața conștiinței individuale și colective, și ar exista în fiecare moment al vieții noastre o alegere de făcut. Din perspectiva acestei percepții, orice idee emisă, orice dorință, orice faptă pe care omul o face, individual și colectiv, actualizează intriga destinului său, care nu ar fi un mers linear, ci o țesătură complexă de drumuri virtuale, cu posibilitatea ca fiecare ființă să-şi modifice cursul vieții și pe al altora.
Atâta timp cât rămâne pe planul orizontal al vieții sale, ființa umană este sub egida destinului care o conduce și o maltratează, dar atunci când depășește această fatală dependență, tot ceea ce trăiește se întâmplă doar pentru înălțarea sa și pentru cea a alor săi.
Fraternitatea Universală, compusă din Microcosmosurile care nu au căzut și din cele care s-au reintegrat Ordinului Vieții Divine, aduce în această lume un panaceu, Legea Iubirii, la care toți oamenii se pot conecta, și astfel pot să scape de închisoarea karmică naturală.
A încerca prin forțe proprii de a îmblânzi karma prin «fapte bune», ar putea atenua durerile și să permită a trăi o viață acceptabilă pe plan natural, dar nu ar oferi o ieșire eliberatoare durabilă. Pentru a deveni demn de a primi acest dar divin, oferit de către «Frații Vârstnici», candidatul la misterele divine, care până atunci era sub înfierarea karmică a sufletului natural, trebuie să-şi trezească sufletul divin, să-i croiască o Haină de Lumină, grație căreia el va reuși să-i scape lui Nemesis, zeița cu ochii legați care simbolizează karma.
Prin calitatea sufletului, el se va întoarce, va scăpa demonului răzbunător pentru a intra într-un ciclu de viață virtuoasă, evoluând din măreție în măreție. Ceea ce nu înseamnă neapărat că el nu va mai face față obstacolelor și dificultăților inerente vieții în materie.
«Noua» privire pe care o va avea asupra circumstanțelor și evenimentelor vieții sale le va transforma în « cceleratori ai conștiinței», și mai târziu le va înălța la statutul paradoxal de «pietre de construcție» ale eliberării sale și ale eliberării omenirii.
