Fă-o activă și adevărată!
Cu toții o avem în noi – o mică scânteie de lumină. Nu lumina așa cum o percepem în viața noastră de zi cu zi, suntem cu toții foarte familiarizați cu aceasta. Și cu opusul ei, întunericul, lipsa de lumină. Așadar, ce este această altă lumină? Cum o găsim? Este ea reală? Este adevărată?
De-a lungul istoriei au existat povești, mituri, legende despre o altă lumină, despre o altă realitate decât cea pe care o cunoaștem. Legende transmise timp de secole, de vieți întregi, de la persoană la persoană, de la cultură la cultură. De la naștere ni se vorbește despre ele în povești pentru copii care există în toate culturile și limbile. Le cunoaștem ca basme, mituri, povești ciudate în care imposibilul pare să existe. Povești menite să ne amintească de ceva ce poate am uitat, dar pe care încă îl purtăm în noi ca o amintire a ceva, ceva ascuns și protejat. O scânteie de amintire a unei alte realități, a unui alt loc. O intuiție. Din când în când iese la suprafață, se ridică în conștiința noastră ca fiind vocea conștiinței noastre sau ca o emoție, care nu are nicio legătură cu experiența noastră din acel moment.
Sau așa pare. Adesea, în momentele noastre de cea mai mare disperare, va ieși la suprafață, o strălucire care ne dă speranță, ne îndeamnă să continuăm. Ceva trăit în interior, dar, în același timp, ceva ciudat și diferit. De multe ori nu putem explica de ce s-a întâmplat sau de unde a venit, dar este acolo. A fost real, a fost adevărat și, la acel moment, poate foarte puțin, foarte activ. Și apoi a dispărut!
Nu am trecut cu toții prin astfel de momente? În viața așa cum o știm acum, în starea haotică actuală a lumii noastre, nu am experimentat cu toții astfel de momente? Simțim că nu provine din lumea noastră și nici nu o putem înțelege. Dar ne-a însoțit, poate ne-a salvat din cele mai adânci adâncuri ale noastre, așa că nu o putem nega. În schimb, poate că începem să tânjim după ea! Și pe măsură ce lucrurile din jurul nostru continuă să degenereze, începem să tânjim după ea, să ne amintim de ea, din ce în ce mai mult. S-ar putea să începem să o recunoaștem, să tânjim după ea, din interior. Ea începe să devină activă, devine ceva în care începem să avem încredere. Încet la început – o experiență ciudată până la urmă – dar iată, începe să se întâmple. Este o lumină interioară, o mică scânteie la început, care devine mai strălucitoare pe măsură ce o percepem din ce în ce mai mult. Și astfel începem să percepem o nouă realitate, o realitate total diferită, o nouă senzație interioară. Bineînțeles că avem multe senzații în interiorul nostru, multe voci cu care am devenit foarte familiari de-a lungul vieții, unele folositoare, altele nu prea. Dar acum avem ceva complet diferit, ceva unic, iar ceva în noi știe acest lucru, îl recunoaște ca fiind net diferit: ca ceva care nu emană din lumea noastră, care nu este lumesc, dar care totuși o cuprinde. O lumină. O lumină care strălucește în întuneric. Vedeți această lumină și în interiorul vostru, recunoașteți-o,; lăsați ca această lumină să crească.
