De câteva decenii încoace, ați întâlnit deseori termeni precum Era Vărsătorului, timpul Vărsătorului, chemarea Vărsătorului, etc. În labirintul diverselor interpretări personale, este dificil de identificat un sens dominant al acestor termeni. Cu toate acestea, mulți dintre noi intuiesc că ei sunt cumva legați de căutarea esenței vieții și, prin urmare, de încercările de a înțelege sensul existenței noastre de zi cu zi.
În publicațiile legate de acest subiect, se întâlnește adesea convingerea că a venit timpul să scăpăm de egoism aproape în totalitate. Se știe, însă, că acest lucru nu este atât de simplu pe cât pare. Prin urmare, vom examina mai îndeaproape asociațiile evocate de conceptul de egoism și de simbolul Vărsătorului. Să adăugăm că nu este scopul nostru să ajungem la un adevăr obiectiv cu privire la semnificația acestui simbol, deoarece în cazul simbolurilor sau al ideilor acest lucru este practic imposibil.
Din motive de simplitate, vom omite, în general, afirmații precum „se pare” sau „s-ar putea spune că”, iar cititorul este rugat să le introducă acolo unde crede că ar trebui să apară. În plus, vom folosi ca suport următorul pasaj din Biblie (Marcu 14, 12-16):
Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paştile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voieşti să gătim, ca să mănânci Paştile? Şi a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el. Şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa precum le-a spus şi au pregătit Paştile.[1]
S-ar putea părea că acest text nu are legătură cu considerațiile noastre, pentru că, deși menționează un om care poartă un urcior cu apă, a cărui figură poate fi ușor asociată cu Vărsătorul, partea principală se referă la ceva complet diferit, și anume la un eveniment din trecutul îndepărtat pe care mulți îl consideră real.
Să încercăm să înțelegem de ce apare acest personaj în această povestire și de ce este menționat în legătură cu întrebarea despre locul unde trebuie pregătit Paștele.
Să notăm în acest sens că în Biblie există referiri la apa vie, pe care mulți oameni cu înclinații ezoterice o identifică cu un anumit tip de energie care pătrunde în mod constant în lumea noastră, atât în prezent, cât și în perioada în care au fost scrise textele Noului Testament. Se crede că această energie este deosebit de intensă în aceste zile – care este asociată cu apariția Epocii Vărsătorului – și este ușor de crezut că poate fi simbolizată de un om cu un urcior cu apă.
Așa cum am menționat deja, mesajul Epocii Vărsătorului este în general asociat cu dorința de a recunoaște scopul corect al vieții în această lume. Care este acest scop?
Pur și simplu, este o transformare interioară adecvată. Atât Noul Testament, cât și multe texte ezoterice publicate în ultimii ani ne îndeamnă să ne îndepărtăm de concentrarea exclusivă asupra propriului profit și a siguranței noastre și să privim aceste nevoi de la distanță, pentru a ne schimba atitudinea față de ceilalți oameni. Suntem încurajați în mod constant să depășim tiparele de reacție de rutină menite să ne aducă beneficii în principal nouă; să renunțăm la comportamente instinctive care se perpetuează și se consolidează în timp. Este menționată în multe locuri din Biblie, printre altele în afirmații cunoscute precum: „Cine dintre voi este fără de păcat, să arunce primul cu piatra în ea” (Ioan 8:7) și „Nimeni nu este bun decât Unul singur, adică Dumnezeu” (Marcu 10:18), sau în parabola despre bunul Samaritean (Luca 10:30-37).
Așadar, se poate spune că suntem îndemnați să lucrăm cu egoismul, să înțelegem rolul acestuia atât în viața noastră, cât și în cea a altora. De unde vine egoismul? Pentru a răspunde la această întrebare, ne vom folosi de o concepție abstractă oferită de Max Heindel [2].
În Revelația Atotcuprinzătoare, putem distinge șapte planuri de ființare, care diferă în funcție de densitatea materiei din care sunt făcute. Primele șase planuri sunt reședința unor Ierarhii sublime, ale căror activități – ca și cele ale Creatorului Omnirevelării și ale Surselor din care provine – aproape că nu se spune nimic, pentru că este complet dincolo de înțelegerea noastră. Trăim în cel mai dens, al șaptelea plan de existență, care la rândul său este împărțit în șapte niveluri, care diferă, de asemenea, prin densitatea materiei lor.
Primul nivel, cel mai subtil, al celui de-al șaptelea plan este disponibil doar zeilor sistemelor solare și ființelor care conduc dezvoltarea planetelor acestor sisteme. În continuarea acestui text, ne vom limita doar la sistemul nostru planetar, în care aceste Ființe sunt numite cele Șapte Spirite din fața Tronului lui Dumnezeu.
Dumnezeul sistemului nostru solar (și în același timp Creatorul acestuia) a separat în Sine Ființele numite Spiritele Virgine, care sunt sub forma unor scântei de foc. Ele se află pe al doilea nivel, mai dens, al celui de-al șaptelea plan, despre care tocmai din acest motiv se spune că este lumea Spiritelor Virgine.
Fiecare dintre aceste Spirite Virgine poate coborî în trei niveluri succesive, din ce în ce mai dense, creându-și cele trei înfățișări pe acestea, care în terminologia teosofică sunt cunoscute sub numele de Atma, Buddhi și Manas, sau Spirit, Spirit-Suflet și Minte. Structura rezultată este uneori numită microcosmos. Partea sa cea mai densă – adică Manas sau Mintea – se formează în partea mai subtilă a celui de-al cincilea nivel (numit mental) și este cunoscută și sub numele de egoul uman. Această parte este cea care ne oferă posibilitatea gândirii abstracte și cu ea poate lua contact mintea concretă obișnuită a omului – modelată ca urmare a evoluției terestre.
Cele trei denumiri diferite cu care este etichetat egoul uman sugerează că rolul său poate fi perceput în mod ușor diferit în diferite situații, în funcție de punctul de vedere predominant.
Conștiința oamenilor obișnuiți nu este, de obicei, capabilă să funcționeze la nivelurile subtile ale microcosmosului, menționate mai sus și, prin urmare, influențele care vin de acolo se manifestă în noi doar sub forma unor sentimente intuitive, exprimate uneori prin eforturi pentru valori superioare sau printr-un fel de empatie, care se exprimă prin acordarea de atenție temerilor și nevoilor celorlalți, indiferent dacă acestea ne par justificate sau nu.
La nivelul minții inferioare (gândirea concretă) și al emoțiilor, egoul uman (Manas) exercită anumite influențe care sunt percepute de oameni ca fiind sinele obișnuit (ego), care oferă o bază tangibilă pentru sentimentul de sine. Această influență ia, în general, forma egoismului uman obișnuit, adică preocuparea egoistă pentru propriile nevoi în detrimentul altor persoane.
(Va continua în partea 2)
[1] King James Bible (noua versiune)
[2] Max Heindel, Cosmologia Rozicruciană sau creștinismul mistic. Frăția rozicruciană.
