Este Lucifer diavolul și omologul lui Dumnezeu? Sau este el personificarea răului în lume sau a propriei noastre părți interioare rele? Ce este “răul”? Există un astfel de lucru ca „răul” sau ceea ce noi numim rău depinde de definițiile noastre diferite?
Cuvântul Lucifer este latin și înseamnă “purtător de lumină” (lux = lumină și ferre = a aduce). În mitologia romană și greacă, el denumea steaua dimineții. În Odiseea lui Homer sau în teogonia lui Hesiod “purtătorul de lumină”, phosphóros (în grecește phos = lumină, phoros = a aduce), el a fost asociat cu zeița Venus. În Vulgata, traducerea latină a Bibliei, Lucifer simbolizează, de asemenea, steaua de dimineață și, prin urmare, pe Christos, purtătorul de lumină (în Vechiul Testament și în a doua scrisoare a lui Petru). „Şi avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.” (a doua scrisoare a lui Petru, 1, 19).
În Apocalipsa lui Ioan, aflăm că Satan, care este simbolizat de dragon (sau balaurul), luptă împotriva îngerilor și este învins, detronat și aruncat pe Pământ.
“Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe Pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” (Apocalipsa 12, 7 ff)
De la purtătorul de lumină la Satan
Lucifer a fost din ce în ce mai mult asociat cu îngerul căzut și cu Satan de către numeroși Părinți ai Bisericii din Evul Mediu. Ceea ce a fost decisiv au fost declarațiile lui Isaia și Luca.
Cum ai căzut din ceruri,
O, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor!
Cum ai fost doborât la pământ,
tu, asupritorul neamurilor!
Tu ai zis în inima ta:
‘Mă voi înălţa la cer;
îmi voi ridica tronul
mai presus de stelele lui Dumnezeu!
Voi şedea pe muntele adunării,
pe înălţimile din nord!
Mă voi înălţa deasupra norilor,
şi mă voi face asemenea Celui Preaînalt!’
Dar ai fost coborât în Locuinţa Morţilor,
în adâncimile gropii.
– Isaia 14, 12-15
“Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. ” (Luca 10, 18)
Putem rezuma că Lucifer, care a fost cândva la nivelul de conștiință al îngerilor, a rezistat voinței divine cu voința sa. El nu a vrut să se subordoneze voinței divine și să se conformeze. Prin această aplicare a voinței sale, el a căzut din ordinul divin și a fost înfrânt, ca să spunem așa: “Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.”
În același timp, aflăm în Vechiul Testament despre o cădere a omului când Eva a mâncat din pomul cunoașterii numit și pomul binelui și răului. Lucifer a fost astfel expulzat din Paradisul divin la fel ca omul.
Ne putem imagina că după căderea lui, Lucifer și-a creat cu voința sa propriul cosmos, propriul tărâm în ordinea divină, dar complet despărțit de aceasta. Ființa umană, care a căzut din ordinea divină odată cu el, a trebuit să se supună acestui domeniu nou creat.
În paradisul divin omul era o ființă cu mult mai multe capacități. El trăia în unitatea divină, care nu cunoștea separarea bine și rău, bărbat și femeie, nici moartea, nici sentimentele de gol, depresie sau tristețe. El se simțea una cu Creatorul său și Creația Sa și, prin urmare, se simțea împlinit. El era dotat cu mai multe abilități, ceea ce nu înseamnă totuși că era mai inteligent, dar era mai conectat cu spiritul divin, astfel încât avea o cunoaștere superioară și era auto-creator. Acum este sarcina omului să se întoarcă la această ordine divină, cu întreaga sa experiență adunată. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să-l învingă pe Lucifer, creatorul acestui univers actual. El poate face acest lucru devenind înțelept. El a ales un fruct din pomul cunoașterii și, odată cu mușcătura din cunoașterea amară, el a primit posibilitatea de a recunoaște dualitatea noastră cu forțele binelui și răului și de a se ridica deasupra lor, pentru a ajunge într-un loc, dincolo de bine și rău.
Depășindu-l pe Lucifer
Ce înseamnă a-l depăși pe Lucifer? Nu este o luptă exterioară împotriva răului din lume, deoarece lupta pentru bine atrage cealaltă parte, răul. Este ca un pendul care oscilează între bine și rău; dacă ne înclinăm într-o parte, ne va trage în mod inevitabil înapoi spre cealaltă parte – am putea spune că atragem polul celeilalte părți prin favorizarea unei părți.
Nu există niciodată un sentiment constant de satisfacție. Ceea ce omul numește bine sunt lucrurile frumoase și plăcute din această lume, la care el visează, ceea ce îi oferă bucurie, ușurință și fericire. Cu toate acestea, el va realiza imediat că, în timp ce se bucură de această fericire, următoarea nenorocire, următoarea dezamăgire se află dincolo de colț. Dacă este cinstit, va simți că se poate bucura de ceea ce îl face fericit pentru un timp, dar că nu există o fericire constantă care să-l împlinească permanent în ființa sa interioară. Este binele legat de normele și valorile sociale, dar nu este BINELE, care se ridică deasupra leagănului de contraste și deasupra normelor sociale, deasupra succesului și eșecurilor și a sentimentelor umane ale fericirii și mizeriei. BINELE este starea divină originară înainte de cădere și conține o împlinire în unitatea cu Dumnezeu, o stare în care omul începe să se deschidă forțelor divine originare, care va recrea eternul în el și în care este eliberat de teamă și dorințe.
Cum ajungem la această stare, această pace interioară dincolo de bine și rău?
Am vorbit despre un Lucifer exterior, îngerul căzut. Dar există oare și un Lucifer interior, îngerul căzut în noi? Ființa umană în miezul ei nu este nimic rău, dar este ignorantă. În cel mai bun caz este, dacă își purifică sufletul, “fal parsi”, “prostul pur” din opera Parsifal a lui Richard Wagner. El a pierdut conexiunea cu BINELE, cu Creatorul său mâncând din Pomul Cunoașterii, fiind alungat din Paradis. De atunci, el a rătăcit prin lume ca un căutător al bijuteriei pierdute timp de multe încarnări. El are experiențele sale, dobândește o înțelegere și, astfel, se poate dezvolta dintr-un nebun prost într-o persoană înțeleaptă și iluminată.
Dar cum poate să găsească din nou legătura cu divinul?
Îngerul căzut, care a creat lumea prin propria-i voință, vrea supuși conform voinței sale, el încearcă să influențeze voința oamenilor, încearcă să pătrundă psihicul oamenilor prin mintea sa și să-i câștige pentru valorile sale. Vedem seducțiile pretutindeni, puterea banilor, lupta pentru fericirea umană, considerată bogăție și putere. Și omul se lasă sedus. Prin nevoia sa puternică de satisfacție și dorința de fericire și convingerea că el poate ajunge la ele prin propria sa voință, el își trăiește propriul Lucifer interior. El poate decide chiar în mod conștient pentru seducția luciferică, aceasta înseamnă că se poate identifica cu răul;… sau va obține maturitatea necesară care îl va ajuta să înțeleagă unde se află calea de ieșire din ființa sa ruptă între lupta pentru valorile acestei lumi pe de o parte și deziluzia și dezamăgirea pe cealaltă parte.
La un moment dat, el va simți răspunsul în ființa sa cea mai interioară și va ști că este chemat să stea liniștit, să ia o pauză în graba acestei lumi, să neutralizeze contrariile prin faptul că nu le acordă nicio atenție, să îndure tensiunile care vor apărea și să se întoarcă spre ființa sa cea mai interioară care posedă încă legătura cu originarul, cu ceea ce a nu căzut, cu lumea divină, în care contrariile au fost ridicate în BINELE a TOATE. Pentru aceasta nu este nevoie de luptă, ci trebuie doar să ascultăm Vocea interioară, lumina interioară.
Literatură:
Biblia, versiunea standard engleză Flasch, Kurt: Der Teufel und seine Engel: Die neue Biographie, C.H. Beck Verlag, 2. Auflage 2016.
Novum Testamentum Latine, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 3. Aufl. 2014.
Rijckenborgh, Jan van: Gnoza egipteană străveche vol. 1, Rozekruis Pers, Haarlem, 2. ediția 1982.
Wagner, Richard: Parsifal, Reclam Verlag, Ditzingen, 1983.
