Ce rol joacă pentru tine cunoașterea (comunicabilă) pe o cale spirituală? Ce ar trebui cineva să știe?
Există doar două ființe în universul întreg: cel care iubește și Iubitul. „Am fost o comoară ascunsă și am vrut să fiu recunoscut” (Cuvintele Profetului Mohammed). Această frază afirmă că întreaga creație a fost făcută numai în scopul ca Dumnezeu, cunoscătorul să se recunoască în cunoscut (creație). De aceea întreaga creație tânjește să se unească cu Creatorul ei, deoarece doar în El se poate recunoaște pe sine. Cunoașterea lui Dumnezeu conduce la uniunea cu Iubitul divin. Separarea de Creator a fost necesară pentru ca procesul de cunoaștere să devină posibil în cele din urmă. Călătoria către Iubitul divin începe când ne trezim chiar în momentul de față, aici și acum. Călătoria trezirii treptate conduce la prezența divină. În ea recunoaștem că în fiecare moment de trezie suntem conectați cu Dumnezeu, Creatorul nostru. Această recunoaștere se poate întâmpla doar în Prezența divină. Călătoria conștientizării în prezența divină începe cu intenția conștientă de a nu fi satisfăcut de nimic altceva decât de Însuși Iubitul divin. Căutarea Lui conduce la sursa divină în om. Doar în uniunea cu Dumnezeu poate fi anulată separarea de această sursă. Omul atinge binecuvântarea perfectă când s-a găsit pe sine, propria sa divinitate în el însuși, chiar la baza întregii ființe.
Ce este de știut? Ce este cunoașterea interioară și până unde ajunge? Este posibil ca necunoașterea să joace un rol important?
Starea de unitate poate fi atinsă prin beția inimii. Beția prin vinul iubirii conduce la uniunea perfectă cu Iubitul divin. În Coran, cuvintele sfinte „La Ilahe Ilallah” înseamnă: nimic nu există, nicio realitate în afara lui Dumnezeu. Doar cel care este intoxicat de vinul iubirii de Dumnezeu poate cu adevărat înțelege frumusețea și înțelesul acestor cuvinte. Toate scripturile sfinte mărturisesc unitatea perfectă a lui Dumnezeu cu toată creația Lui. Misterul unității cu întreaga Ființă nu se poate atinge decât într-o stare de ebrietate perfectă. Cel care este intoxicat de iubire poate experimenta Iubitul Divin în beția inimii sale.
Stingerea în această perfectă beție poate aduce negarea tuturor lucrurilor create. Fiind beat de vinul iubirii lui Dumnezeu, Sufitul atinge starea denumită „Fana”, stingerea. După ce Sufitul atinge viziunea lui Dumnezeu și deschiderea ochiului inimii prin beția vinului iubirii, el este lovit ca fulgerul de o sobrietate și de o claritate absolută, viziunea lui Dumnezeu care duce la afirmarea tuturor lucrurilor create. Această sobrietate adevărată este cel mai mare extaz al beției, în care Sufitul recunoaște frumusețea lui Dumnezeu în inima sa.
Numai prin starea de stingere și beție cu vinul iubirii de Dumnezeu poate „eul subiectiv”, personalitatea-ego (egoul), sufletul instictiv animalic, să fie depășit. Numai în cea mai înaltă stare de extaz și beție, Sinele mai înalt, divin, scânteia divină în al cincilea ventricul al inimii, poate fi recunoscut. Adevărata cunoaștere este cunoașterea prin iubire. Pentru Sufiți, propriul corp este o cruce de lumină, o hartă a conștiinței.
Care este cea mai importantă stea călăuzitoare a ta? Cum experimentați aspectul transformator al căii?
Pentru a fi capabil să se trezească, omul ar trebui să se detașeze pe sine de lumea senzuală și de corp, de sufletul său instinctiv animalic și de atașamentul față de acesta. Este o ieșire din sine. Omul ar trebui să învețe să se ridice pentru a ajunge la sursa divină a inimii sale (a se vedea lucrarea Maestrului Eckhart despre gol și plin). Adevărata cunoaștere este cunoașterea scânteii lui Dumnezeu în inima omului.
Sufiții cred că Iisus Christos nu a murit pe crucea de lemn, ci pe crucea de lumină, esența, lumina lui Dumnezeu.
Pe această cruce de lumină, sufletul instinctiv animalic al lui Iisus a murit iar Christos a înviat prin „a muri înainte de moarte”. Când cea de-a cincea cameră a inimii se deschide, sămânța divină, scânteia divină, se înalță și germinează în roza iubirii, în inima înflăcărată a lui Iisus. Roza își desface petalele și emite parfumul minunat al eternității lui Dumnezeu.
Doar acum lumina neagră, ascunsă a lui Dumnezeu este revelată, descoperind misterul iubirii în grădina de roze a sufletului. Roza înflorește pentru că este inflamată de iubirea pură a lui Dumnezeu. Fiind anihilat în Dumnezeu, în Fana, Sufitul atinge lumina neagră care strălucește în întunericul inimii și revelează esența lui Dumnezeu. Pentru Sufiți, culoarea lui Iisus este un negru luminos. El este considerat un profet al sărăciei spirituale printre Sufiți. Pentru că el vorbește despre sine în Predica de pe Munte:
„Fericiți sunt cei săraci în Spirit, căci a lor va fi Împărăția Cerurilor.”
Anihilarea completă a sufletului instinctiv animalic de toate dorințele sale descrie procesul morții lui Iisus pe cruce. Prin moartea pe cruce din iubire, suntem pe calea către sărăcia spirituală, iar lumina neagră revelează natura secretă a lui Dumnezeu, care este revelată în inima arzătoare a lui Iisus. Recunoașterea culorii negre luminoase în cel de-al cincilea ventricul al inimii conduce la mântuirea de la moartea de pe cruce. Fiind complet anihilat pe calea sărăciei, Sufitul atinge viziunea de smarald a inimii. Inspirația Sfântului Spirit umple pocalul inimii cu lumina neagră a cunoașterii lui Dumnezeu. Esența lui Dumnezeu rămâne mereu ascunsă și, așadar este lumina neagră strălucitoare despre care Conștiința Christos mărturisește. Sfântul Spirit poate fi primit într-o inimă arzând cu iubire pasională pentru Dumnezeu. Aceasta duce la sărăcia completă și la dispariția în prezența Iubitului Divin. Când căutătorul urmează calea sărăciei, calea lui Iisus Christos, ajunge la adevărata lui casă, Împărăția Luminii lui Dumnezeu.
