Tao, divinitatea și lumina vieții, Christosul cosmic, cunoaște o singură lege: să ofere tuturor creaturilor, tuturor valurilor de viață, posibilitatea de a trece prin dezvoltarea care le este alocată.
Până când se regăsesc în câmpurile Infinitului, în mod conștient și fără îndoială.
Destinul nostru este să recunoaștem corect contrariile, mai întâi ca opuse, dar apoi ca poli ai unei unități. Hermann Hesse
1. Legi?
Viața funcționează mai mult sau mai puțin automat fără ca noi să știm care îi sunt legile. Acestea sunt: inima bate, plămânii trag aer și îl dau înapoi într-un ritm inteligent, corpurile noastre funcționează mai mult sau mai puțin, iar dacă nu o fac, sau sunt limitate, se regenerează singure sau noi le vom sprijini în acest sens. Cu cât suntem mai inconștienți, cu atât mai puțin trebuie să ne îngrijorăm, sau ne putem îngrijora; natura funcționează cumva, accidentată și scârțâitoare, dar funcționează.
Observând natura, stelele, anotimpurile, ritmurile lunii, facem conexiuni, cu mintea noastră perceptivă, le recunoaștem legile, având intuiția fericită de cum sunt formulate acestea de către cei sunt chemați să facă acest lucru. Legile fizice, chimice și alte legi ale naturii care au fost stabilite de-a lungul timpului, le putem recunoaște ca o oglindă a legilor universale sau a marii legi o universului materiei.
2. Marea lege
În cele din urmă, Tao este marea lege, divinitatea și lumina vieții, Christosul cosmic, cunoaște o singură lege: să ofere tuturor creaturilor, tuturor regnurilor vieții, posibilitatea de a trece prin dezvoltarea ce este conferită fiecăruia, până când se regăsesc în spațiile infinite de lumină, în câmpurile Infinitului, în mod conștient și fără îndoială, trezindu-se conștiente în marea Unitate, originară Sinelui.
Forța prin care toate acestea devin posibile este iubirea. Prima intenție care se află în iubire se numește viață, devenire constantă, dezvoltare. Iar aceasta ar putea fi văzută ca primă lege, axioma fundamentală a universului. Din aceasta derivă alte axiome, legi sau reguli universale ale cosmosului, astfel încât să se îndeplinească revelația voinței Logosului. Aceasta este ordinea ce este așezată ca o sămânță în inimile noastre, planul pentru moarte și devenire.
3. Ajutoarele divine
Cele șapte raze [1] – învățătura celor șapte raze este la fel de veche ca umanitatea. Ele însoțesc trecerea noastră prin materie, de la o experiență la altă, de la o suferință la altă, calea noastră de râs și plâns, de veri și ierni. Aceste șapte raze, în eternul lor joc al schimbării, sunt ajutorul divin și garanția că planul Logosului este realizat. Ele sunt legea și profețiile despre care vorbește Isus; noi experimentăm această lege ca pe o constrângere, ca pe o soartă, ca pe Nemesis, zeița greacă cu ochii legați, și pentru mult timp ca pe o experiență dureroasă. Ceea ce trebuie să se întâmple, nu are drept țintă individualitatea și legile ei. Se întâmplă doar pentru ca noi, ca indivizi, dar și ca umanitate în ansamblu, să ajungem pe drumul cel bun, adică să începem să urmăm din nou divinitatea lăuntrică.
4. Legile lumești ca ajutor
A da lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, înseamnă a deveni una cu Legea Unică, cea a Luminii. Pentru aceasta am primit, pe lângă fericita bucurie a inimii noastre, și înțelegerea pe care o putem folosi în sensul legilor superioare, pentru a evita cel puțin cele mai mari dificultăți pe calea noastră spirituală.
Și mai este Cezarul, căruia trebuie să-i dăm (da, trebuie! și cu semnul exclamării, indiferent dacă ne place sau nu) ceea ce este al Cezarului (Matei 22,21). În felul ăsta vom putea înțelege și legile făcute de oameni, care ajută la organizarea vieții noastre în comun. Această scară de valori de bază, care este cuprinsă și în cele zece porunci ale Vechiului Testament se regăsește mai mult sau mai puțin peste tot, cu unele diferențe teritoriale și culturale.
Aceste reguli pământești și sociale fac parte din îndeplinirea uneori atât de dificilă a acelor sarcini pe care viața trebuie să ni le pună în față din nou și din nou, iar noi, prin intermediul lor, putem învăța să înțelegem ceva din noi înșine și din viața noastră care se potrivește polarității superioare.
5. Polaritatea „superioară”
Trăim o viață cu doi poli – aceasta este polaritatea superioară sau marea polaritate[2]. Pe de o parte, cea exterioară, ceea ce este supus timpului, personalitatea noastră, care îmbracă, ca o mantie cenușie, strălucirea radiantă a sufletului, ce este polul interior al vieții noastre.
Prin perspicacitate, raționament solid, înțelegerea interrelațiilor, experiența de viață ca și căutător spiritual, cu o cunoaștere inspirată, putem simți cum funcționează în noi această mare lege și cum putem trai mai ușor în legile umane obișnuite, dacă rămânem conștienți de viața noastră sufleteasca intimă.
Atunci vom înceta să mai calculăm și suntem bucuroși să plătim, dacă este necesar. De exemplu, dacă am condus cu viteză prea mare sau dacă ne-am depus declarația de impozite prea târziu și suntem penalizați, zâmbim, rămânând recunoscători pentru aceste reamintiri de a fi mai atenți și mai conștienți de lucrurile cotidiene.
Cu toate acestea, dacă ne simțim victime, dacă simțim că am fost tratați pe nedrept, în ciuda tuturor bunelor noastre intenții, nu vom rămâne rezistenți la instinctul de furie și resentimente.
Deși ne justificam atitudinea din punct de vedere psihologic, totuși continuam să ne legăm de presupuși adversarii noștri, iar in consecința strălucirea sufletului se retrage și mantia gri rămâne. Și rămâne gri, așa cum este și viața noastră.
6. Anarhia interioară – spațiul liber pentru transformare
Așadar, ce legătură are iubita anarhie cu toate acestea? Anarhia [3] aparține legii veșnicului a muri și a deveni, veșnicului solve et coagula; ea apare în dizolvarea vechii matrice, a vechilor automatisme, a vechilor obiceiuri ale sângelui din ființa noastră; ea este condiția prealabilă pentru ca o altă lege universală să devină efectivă, și anume legea conform căreia Dumnezeu nu poate abandona lucrările mâinilor sale: scânteia lăuntrică trebuie să devină o flacără, un foc, o lumină. Strălucirea sufletului atrage, conform legii similitudinii, puternice forțe ajutătoare care vin la noi într-un mod susținător, clarificator, dinamizator, ca un vânt de coadă, ca să spunem așa, care ne trage înainte în procesele alchimice de transformare: ignobilul este dizolvat în fluxul de lumină, transformat.
Ceva de genul anarhiei ușoare poate ajuta – poate ceva de genul unei reacții subtile, radiante, secrete, neștiutoare, spontane la ceea ce este necesar în acel moment.
7. Demnitatea omului
Încă un cuvânt despre legile ființei umane. Știm cum este, știm cât de relativă este aplicarea acestor legi. Alfred Polger (1873-1955), un cunoscut autor austriac și scriitor de reportaje din secolul al XX-lea, a sintetizat lucrurile când a scris:
În afară de lumină, nimic pe pământ nu este atât de des încălcat ca legea. Și odată cu ea și regulile fundamentale ale umanității, cu consecințele unei compensații karmice (conform legii universale a cauzei și efectului) pentru cei implicați, pentru cei care încalcă legea și pentru victimele lor.
Proclamarea în 1948 a Declarației Universale a Drepturilor Omului, al cărei articol prevede ca: Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. Poate că putem înțelege această declarație ca o oglindă a legilor universale, ca o linie directoare generală, astfel încât terenul să devină potrivit și să rămână potrivit pentru mai mult timp pentru dezvoltarea sufletelor.
8. Lecțiile și scopul lor
Legile spirituale nu fac greșeli. Experimentăm lumea așa cum este ea în prezent, și pe noi înșine în ea, deoarece noi suntem cauzele acestor condiții – cu consecința logică că mari părți ale umanității învață lecții decisive și găsesc și deschid ușile către viața reală, către lumină.
Când mă uit în conștiința mea, văd o singură lege, care îmi poruncește inexorabil: să mă închid în mine însumi și să termin dintr-o dată sarcina care mi-a fost dictată în centrul inimii mele. Mă supun.
Rainer Maria Rilke
Note:
[1] A se vedea Jan van Rijckenborgh, Gnoza egipteană străveche și chemarea ei în prezentul acum, Volumul 2, în special capitolele 5-8
[2] Ca polaritate inferioară, putem înțelege interacțiunea dintre mare și mic, zi și noapte, lumină și umbră etc.
[3] An-archos (greacă): vs. vechiul; filosoful Paul Feyerabend vorbește despre „senină anarhie”.
