Să ne îndreptăm acum atenția asupra fazelor clasice ale transformării alchimice, care, deloc surprinzător, cel mai adesea sunt cunoscute ca fiind în număr de șapte (există și descrieri de douăsprezece faze) și poartă denumiri latine.
1. Calcinatio (calcinarea, încălzirea uscată), uneori numită și „botezul cu foc”
Încercând să descoperim taina acestui proces în laborator, o găsim descrisă ca o incinerare controlată a materiei cu un foc continuu. Această incinerare nu se oprește după ce materialul a devenit obișnuita cenușă gri-neagră, ea se continuă până când această cenușă a devenit o mână de pulbere fină, albă.
Din punct de vedere psihologic, procesul descrie prima etapă de purificare a unei ființe umane, unde egoul permite „încercarea prin foc” a voinței sale inflamabile egocentrice, astfel încât ceea ce se dezvoltă este o personalitate gata să servească tăcutul principiu spiritual din interiorul său. Această fază inițială de eliberare de egocentrismul nostru dominant devine posibilă odată cu deschiderea către înțelegerea spirituală că sacrificiul dominantei voințe a egoului este cheia esențială a eliberării conștiinței și, tocmai în acest mod, începe și procesul de transformare a acesteia. Când egoul, prin abilitățile sale mentale, înțelege ceva din acest proces, începe să-l imite, să-și înlocuiască voința brută cu idei ceva mai cultivate precum cele de a-i sluji pe ceilalți, dar o face doar pentru a-șiș menține imaginea despre sine într-o lumină mai favorabilă. Tocmai de aceea, în descrierea calcinării, se subliniază în mod explicit faptul că arderea nu se oprește după incinerare, ci doar după scorojirea cenușii, când rămâne doar o mână de pulbere albă, așa cum am mai menționat. Paracelsus acordă o atenție deosebită faptului că, fără realizarea completă a acestei prime faze de transformare alchimică, restul procesului nu poate fi continuat.
2. Sublimatio (sublimarea), denumită, câteodată, și „botezul cu aer”
Aici, în vasul de laborator corespunzător (sufletul), printr-un proces de tipul „opusul” precipitării, materia fină este separată de materia grosieră. De aceea, alchimiștii numeau adesea această fază ca fiind cea de separare (Separatio). Din cenușa voinței care a fost sacrificată – elementul purificat al „materiei mamă” – se ridică sufletul curat, ancestral, care este materialul pentru împlinirea omului suflet-spirit. Pe parcursul acestei faze, toate sentimentele, gândurile și impulsurile acțiunilor umane sunt ghidate de vibrații sufletești interioare, care, prin criteriile sublimării, sunt recunoscute și deosebite de orice altceva și, în consecință, pot forma o imagine clară.
3. Solutio (dizolvarea), denumită, uneori, și „botezul cu apă”
Este descrisă ca o foarte lentă și perfect silențioasă (lipsită de efervescență) dizolvare a substanței solide în vasul de laborator. În unele lucrări alchimice acest proces este numit „înecarea vechiului rege”, adică sinele egocentric. Este logic că schimbarea calităților fizice reprezintă, de asemenea, un proces psihic corespunzător – în timpul dizolvării, diferitele particule materiale își pierd propriile granițe și devin un lichid omogen. În limbajul mistic, aceasta ar însemna eliberarea ingenioasă a sufletului individual și revărsarea sa în „oceanul” Sufletului Lumii.
4. Putrefactio (descompunerea)
Pentru această fază, comparată uneori cu fermentația, se folosește un foc cu flacără mică, ce descompune fiecare componentă a amestecului până la nivelul final. Se poate începe astfel procesul unei noi creații, pornind de la materia primă. Deoarece acest proces este animat acum de Sufletul Lumii, se creează o nouă formă de viață, care are o organizare mult mai înaltă și mai fină decât formele și viața biologică cunoscute.
Limbajul alchimic folosește uneori cuvantul Mortificatio (mortificare, înăbușire). În mod tradițional, această fază durează 40 de zile și este realizată „sub o acoperire” – fără interferențe sau monitorizare a procesului. Această mortificare, numită „endura” de Bogomili și Cathari, este actul final de „adio” față de lumea vechiului, în care toate rămășițele iscusitelor imitații ale egoului au fost demascate și abandonate în totalitate.
5. Distilatio (distilarea)
În Alchimie, această fază este adesea descrisă ca fiind creatoarea volatilității materiei. Esențialul și intangibilul se ridică într-o nouă stare gazoasă, un nou nivel al materiei. Se spune că pentru a returna distilatul înapoi în vas, aburul este „fixat” prin răcire. Astfel, deși revine la o formă lichidă, totuși, aduce cu sine ceea ce „i s-a oferit de sus”. Procesul îmbogățește substanța cu informații noi, primite din ceea ce se numește Spirit. Microstructura elementelor este luminată și astfel se creează posibilitatea pentru o perfecțiune graduală ulterioară, pentru o „transmutare”. Procesul este descris ca fiind realizat într-un sistem închis și este adesea ritualizat prin repetarea sa de câte 33 de ori.
Din punct de vedere psihologic, această fază arată creșterea în cadrul unei ființe umane a ceea ce până acum a fost numit doar în mod abstract, „esență”. Vorbim aici despre o nouă conștiință, care transformă în mod natural „ceea ce a fost primit de sus” în acțiune.
Distilarea este o fază extrem de importantă în timpul desfășurării căii spirituale. Pentru alchimist, acesta prezintă riscul unei posibile „scindări” a personalității sale, în încercrcarea de a-și ridica, spiritual, o parte din sine, fără a avea însă fundamentul necesar pentru aceasta. Astfel, fermecat de noua sa intuiție și inspirație, devine dependent de această „volatilitate” și uită de înrădăcinarea în propriul sine. El nu mai integrează totul în sine în timpul procesului cunoașterii de sine și ignoră ceea ce este „prea greu” (se evaporă fără „fixare”).
Realizarea deplină a acestei „distilări” necesită o maturitate interioară – realizarea completă a celor patru faze anterioare. Rezultatul este o prezență clară a minții, aplicată unui nou mod de a trăi. Este dovedit că Bogomilii și Catharii au atins acest proces, primind, în Franța denumirea de „parfaits” (= complet, perfect).
6. Coagulatio (coagularea, condensarea)
Acesta este procesul noii creații. Este descrisă ca o condensare, opusul distilării, în timpul căreia revenirea substanței volatile la starea materială duce la o reconfigurare a materiei într-o formă complet nouă.
Din punctul de vedere al lucrării spirituale, putem spune că ideea spirituală începe să curgă, constant, printr-o formă materială purificată și reînnoită. O creație nouă se naște, o imagine a arhetipului divin originar (ceea ce o face străveche, chiar atemporală). După cum este descris de unii: noua conștiință își creează propriul corp nou de lumină. Materia acesteia a fost denumită de către alchimiști ca fiind „roua cerească” sau eternii eteri puri.
