A dărâma zidurile inimii

„Sarcina ta nu este să cauți Iubirea, ci pur și simplu să cauți și să găsești în tine toate barierele pe care le-ai construit împotriva ei.” (Rumi)

A dărâma zidurile inimii

Zidurile construite de ființele umane pot fi foarte diferite și realizate din materiale diferite. Ele sunt aparent externe și vizibile, dar în esență interioare și invizibile. Zidurile exterioare sunt peste tot unde trăiește ființa umană. Ființele umane își delimitează teritoriul și se străduiesc să îl mențină. Fie, de exemplu, o bucată de pământ, fie o parte din economie, politică, societate, religie sau cultură. Aceste ziduri servesc pentru a-și limita propria lume și pentru a o proteja, în spatele lor aceștia speră să trăiască în pace și astfel, acumulează suficientă putere pentru a-și ataca vecinii, de unde și războaiele, violențele și persecuțiile.

Cu toate acestea, mai puternic decât zidurile exterioare pe care le construiesc ființele umane sunt acelea pe care le construiesc în ei înșiși. Zidurile interioare, în esență, generează barierele exterioare. Aceste ziduri sunt gândurile, sentimentele și acțiunile care sunt în dizarmonie cu ființa noastră adevărată și care generează conflicte și suferință. De cele mai multe ori, acționăm fără să gândim, suntem paralizați de sentimente, sau suntem neliniștiți de zgomotul asurzitor al gândurilor repetitive. Care este cauza fundamentală care construiește aceste ziduri care întemnițează însuși ființa umană? Este conștiința sa egocentrică – rădăcina tuturor acestor nenumărate bariere; este ceea ce îi separă conștiința de Iubirea adevărată. Câte dorințe, de exemplu, îți faci într-o zi de când te trezești? Ți-ai imaginat cum ar fi dacă toate aceste dorințe s-ar împlini? Ar fi haos, nu-i așa?

Spre deosebire de conștiința egocentrică, care caută să primească totul și să nu dea nimic sau foarte puțin (și atunci când face acest lucru, ascunde o intenție egoistă interioară), Iubirea se dăruiește complet și ne poate elibera de aceste ziduri interioare care ne încarcerează.

În cuvintele profunde și inspiratoare ale lui Rumi, pe care le folosim ca epigraf al acestui text, ce este atunci Iubirea? Riscăm, încercând să vorbim despre iubire, pentru că este un cuvânt foarte des folosit, și în general se referă la „a simți afecțiune”, când, de exemplu, cineva spune „Te iubesc”. Iubirea despre care Rumi vorbește nu are nimic de-a face cu acest sentiment de iubire, nici cu vreun fel de iubire elevată și asociată cu dogmele religioase sau cu orice altă autoritate exterioară.

Iubirea, aici este Iubirea absolută, care este Principiul Universal latent care există deja în inima fiecăruia dintre noi. Precum Rumi ne spune, nu are rost să căutăm această Iubire în afara noastră, căci este o căutare zadarnică și la final te întorci întotdeauna cu mâinile goale. Acest principiu este o forță care unește totul și care trebuie trezită în inima ființei umane pentru ca aceasta să poată „gândi cu inima sa” și să dizolve toate iluziile separării cauzate de către ego. Numai în acest fel Iubirea este capabilă să spargă barierele care o plasează într-o închisoare creată de sine.

Precum lumina Soarelui, Iubirea luminează pe toți în mod egal. Ea nu cunoaște ziduri sau separare. A iubi nu înseamnă a nu mai urî, ci o forță activă care unește totul. În sensul său cel mai profund, este Compasiune, ca trecerea din lumina Soarelui în umbră, pentru a face loc celuilalt. În Buddhism, Buddhașii Compasiunii sunt cei care refuză să treacă în starea nirvanică pentru că astfel nu vor mai putea să-i ajute pe ceilalți – preferând să continue munca în lume și să contribuie la eliberarea omenirii, pentru că nu există fericire absolută în timp ce există suferință.

Dar cum putem accesa Iubirea din noi înșine? Nu există o formulă sau un manual pentru a ne ajuta. După experiențe și maturizare, ne dăm seama în mod natural: căutarea nu este exterioară, nici nu este nici târzie căci, ceea ce căutăm se află deja în noi înșine, aici și acum. Este acea voce interioară care ne vorbește în tăcere, o busolă care ne ghidează spre singurul Nord adevărat. Și, puțin câte puțin, în loc să reacționăm pur și simplu la oameni și circumstanțe, începem să realizăm că tot ceea ce atragem sau respingem se află în noi înșine.

Până când conștiința egocentrică nu este transformată de Iubire într-o nouă atitudine de viață, situațiile se repetă până când ne dăm seama că nu are rost să ne agățăm de aceleași automatisme de evadare, atac sau veghe, motivate de frică. Aceste automatisme perpetuează iluzia separării, motivate de identificarea conștiinței cu gândurile, emoțiile și dorințele, ca într-o roată nesfârșită. De cât timp mai este nevoie pentru a ne elibera de această rotire nesfârșită, în care suntem ca un hamster care își conduce propria roată?

Când percepem și trezim Iubirea în interiorul nostru, o lumină, chiar dacă încă mică, ne luminează inima și ne face să vedem zidurile care ne separă de adevărata noastră ființă. În acest fel, ghidați de Iubire și cu o nouă înțelegere, ne putem desfășura munca interioară și în fiecare zi, cu perseverență și bucurie, ca și cum am fi echipați cu un burghiu în piept, dărâmăm zidurile ridicate în inima noastră și le transformăm într-o atitudine de viață complet nouă.

Referințe:

Rumi, citate din Os Sete Raios do Espírito e a Transformação da Vida Humana. (Cele șapte raze ale Spiritului și transformarea vieții umane), prima ediție. Jarinu, SP, Brazilia: Revista Pentagrama, 2018

Revista Pentagrama. Jarinu, SP, Brazilia: Revista Pentagrama, Mai/Iunie 1999: anul 21, n. 3

Blavatsky, Helena. Vocea Liniștii. São Paulo-SP, Brazilia, Texte pentru ediția Reflecții, 2013.

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: ianuarie 21, 2021
Autor: Grupo de autores Logon

Imagem em destaque: