Divina Comedie a poetului italian Dante Alighieri (Florența 1265 – Ravenna 1321) este considerată o capodoperă a literaturii universale. Profunzimea și frumusețea sa i-au fascinate cititorii de-a lungul a multe secole. Pe lângă acordul general cu privire la aspectele sale literare și cu privire la faptul de a fi o piesă fundamentală în trecerea de la gândirea medievală la cea renascentistă, din punctul nostru de vedere, cel mai important factor este că descrie un traseu spiritual cu caracter universal, o cale de iniţiere care este valabilă şi astăzi.
Mulți autori ne-au oferit o interpretare esoterică a operei lui Dante. Prin urmare, René Guénon, în cartea sa Esoterismul lui Dante, ne informează despre legăturile poetului cu societățile secrete și ordinele cavalerești ale vremii sale, precum “Sfânta Credință”, “Credincioșii Iubirii”, Albigenții sau Ordinul Templierilor. Oricare ar fi cazul, Dante însuși afirmă:
O, voi, care aveți intelecturi netulburate,
Observați doctrina care se ascunde
Sub vălul versurilor misterioase!
(Infernul IX, 61-63)
Indicațiile sunt clare și explicite, întrucât poetul susține că opera sa are un sens ocult, că exteriorul este doar o aparență, doar un văl și își roagă cititorii să “privească înăuntru” pentru sensul voalat.
Într-o altă lucrare a sa, Dante expune că scrierile sale pot fi înțelese și pot fi explicate conform celor patru sensuri:
Ele pot fi înțelese și ar trebui să fie înțelese în special pentru cele patru sensuri
(Convivio, II, cap. 1)
Experții recunosc de obicei trei dintre astfel de semnificații: literalul povestirii poetice, sensul politic și social și cel filozofic și teologic. În general, le scapă al patrulea sens. Autori precum René Guénon înțeleg că al patrulea sens este, strict vorbind, simţul iniţiatic şi metafizic şi dă o serie de indicaţii care ne permit să ghicim că Dante era conducătorul sau “Kadoch” (un cuvânt ebraic care înseamnă “dedicat”) unui ordin masonic şi ermetic misterios (de apartenență templieră) numit Sfânta Credință.
Guénon, conform abordărilor lui Gabriele Rosseti, poet și pictor și Eugene Aroux în cartea lor Istoria Rozacrucienilor (primii care subliniază existenţa unui ezoterism inițiatic în Divina Comedie) aprofundează ideea că “Infernul” în Divina Comedie reprezintă lumea profană, “Purgatoriul” descrie proba inițierii iar “Raiul” este locuința Perfecților.
La rândul lor, Maeștrii Școlii Spirituale a Rozacrucii de Aur the Golden Rosycross, Domnul J. van Rijckenborgh și Doamna Catharose de Petri, în cartea lor Gnoza Universală, declară că ne aflăm în faţa unei veritabile lucrări gnostice, o personificare a unei căi complete de transfigurare:
În Infernul său, Dante descrie iadul sau câmpul dialectic și consecințele sale. În Purgatoriu, muntele purificării, el ne arată cum nucleul spiritual, ca bază a unei noi vieți, poate fi eliberat prin anihilarea fiinţei egocentrice. Iar în Paradis, Dante prezintă Împărăția lui Dumnezeu.
Mai jos, autorii explică semnificația simbolică a celor trei personaje principale din Comedie: Virgil, Dante și Beatrice.
Dante este microcosmosul combatant, sistemul complet care la momentul potrivit își descoperă exilul în viața dialectică și este atins de chemarea Gnozei.
Virgil este fiinţa lui dialectică, adevărata ființă naturală, conștiința dialectică.
Ghidat de Virgil, Dante trece prin iad și descoperă această lume în starea ei infernal și realitatea distrusă. Mereu ghidat de Virgil, Dante intră în purgatoriu, lumea în care ființa este anihilată și apoi, odată ce a urcat pe culmile mai înalte ale acestui munte de purificare, după ce a îndurat și pătruns adânc în toată suferința, Virgil îl abandonează. Ființa pământeană, ființa naturală, trebuie să moară (să fie dizolvată), nu poate intra pe noul pământ (…) și de îndată ce Virgil dispare, Celălalt, Beatrice, apare în fața lui Dante. Beatrice înseamnă, “cea care te face fericit”. Într-adevăr, ea este adevărata Cealaltă cerească. Noua formă care apare când ființa pământească a dispărut este însăși fericirea veșnică! Beatrice este Gnoza, cea care te face veșnic fericit.
(J. van Rijckenborgh și Catharose de Petri, Gnoza Universală tradusă din versiunea originală olandeză intitulată: De Universele Gnosis)
Candidatul trebuie să depășească toate cunoștințele dialectice pentru a ajunge la o relație intimă cu Dumnezeu. Când vă întâlniți propria Beatrice, și numai atunci, puteți intra în Paradis și astfel să deveniți una cu Gnoza.
Călătoria de inițiere
Dante își începe călătoria într-o Vineri Mare, o dată cu o semnificație profundă, religioasă și simbolică, care face aluzie la moartea lui Iisus-Christos, la coborârea lui în iad și la învierea lui. La începutul călătoriei sale, Dante, încă un suflet inconștient, este foarte conștient că este pierdut într-o sălbăticie întunecată:
La jumătatea călătoriei vieții noastre
M-am trezit într-o pădure întunecată,
Căci calea dreaptă fusese pierdută.
(Infernul I)
El recunoaște că a fost adormit, adică confuz și ignorant cu privire la adevărata esență spirituală:
Nu pot să spun bine cum am intrat acolo,
Eram atât de adormit în acel moment
În care abandonasem calea adevărată.
(Infernul I)
Pe scurt, el știe “că nu știe” și tânjește după cunoașterea inițiatică.
Încercând să scape de pădurea întunecată, ajunge la poalele unui munte, unde se termină valea. Când se uită spre vârf, vede razele de lumină indicând calea cea bună, adevărata cale pe care trebuie să o urmeze sufletul:
M-am uitat în sus și i-am văzut umerii,
Învestit deja cu razele acelei planete
Care îi conduce pe ceilalți chiar pe fiecare drum.
(Infernul I)
Totuși, de îndată ce stă în picioare pe poteca îngustă ce duce spre vârf, vede trei animale sălbatice (o panteră, un leu și un lup) care îi blochează drumul.
Dante încearcă să evadeze din pădurea întunecată în care știe că sufletul lui este scufundat și încearcă să „urce muntele” sau, într-un limbaj simbolic, încearcă să ajungă la Înțelepciunea Spiritului. Deși aspirația lui către Lumină este evidentă, el încă nu este pregătit, nu este încă matur să se ridice în vârful muntelui. Înainte de a avea acces în zonele luminoase, el trebuie să intre și să traverseze abisul subconștientului, locurile întunecate ale ființei în care se adăpostește ignoranța și pasiunile. Dovada este că trei animale amenințătoare îl împiedică să urmeze calea directă către înălțimile Spiritului. Aceste trei animale simbolizează cele trei sanctuare ale ființei umane încă impură (cap, inimă, pelvis) și, în general vorbind, pasiunile și dorințele ținând sufletul strâns prins.
A fost astfel obligat să revină la proprii săi pași. Apoi în fața lui apare umbra unui bărbat căruia Dante îi cere ajutor. Acesta este poetul Virgil care își oferă îndrumarea și după ce l-a încurajat, promite să-l scoată de acolo trecând prin Infern și apoi prin Purgatoriu.
Virgil îi explică lui Dante că a fost trimis de Beatrice să-l ajute. După cum am explicat deja, Beatrice reprezintă pe „Celalalt”, sufletul-Spirit ca membru al Fraternității Vieții. Apoi, Dante răspunde:
Tu, cu elocvența ta, inima mi-ai câștigat
prin dorința fierbinte de a înainta,
iar intenția pe care am avut-o mai întâi
acum nu mă mai feresc de ea.
Prin urmare, înaintează; voia mea cu a ta este amestecată:
Tu ești Călăuza mea, Doamne, Stăpân; Tu singur!
(Infernul II)