O persoană care începe călătoria către centrul ființei sale trece prin diferite aspecte ale timpului. Dacă se uită la viață gândindu-se la asta, el se întreabă: „Ce vrea să devină?” Dacă se uită la aceasta cu inima, el experimentează: „Ce devine”. Și prin ființa sa atemporală vede: „Ce este”.
Cine nu ar vrea să privească în viitor pentru a evita surprizele neplăcute? Prognoza meteo avertizează asupra furtunilor. Multe companii folosesc metode statistice pentru a estima succesul ofertelor lor în viitor.
În fiecare moment în care ne ocupăm de întrebarea: „Ce vrea să devină”, ne mutăm fizic în a 4-a dimensiune, timpul. Fiecare proces de devenire sau dezvoltare este legat de timp.
Timpul are diferite aspecte
Economistul consideră timpul ca fiind ceva cantitativ: Cum pot structura procesele de producție în așa fel încât să pot să produc din ce în ce mai mult în mai puțin timp și să-l convertesc în bani? În zilele noastre se caută producția optimă și procesele de vânzare de mâine pentru a câștiga din ce în ce mai mult în tot mai puțin timp. Piețele bursiere recompensează acest lucru cu creșterea prețurilor acțiunilor. Aici, timpul este o variabilă pur cantitativă prin intermediul căreia societatea noastră bogată își măsoară succesul și prin intermediul căreia este posibil să se determine cât de rapid și durabil crește o economie în contextul concurenței.
Un pilon important al acestui succes este disponibilitatea ridicată a cunoștințelor. Am ajuns în era informației. Și cel mai de succes canal de informare este cablul de fibră optică, în care lumina este utilizată pentru a transmite informații. Lumina este cel mai rapid mediu din univers. Cunoașterea se răspândește astăzi cu viteza luminii.
Comprimăm timpul
În trecut, întrebările mai complexe care trebuiau rezolvate cu colaboratori la distanță erau trimise prin poștă. Odată ce scrisoarea era livrată la oficiul poștal, începea o fază de așteptare sau reflecție ulterioară, întrucât răspunsul era așteptat după o săptămână dacă era rapid. Astăzi, dacă întrebarea este trimisă prin Internet, va ajunge la destinatar în câteva secunde. În câteva minute destinatarul ar putea primi deja un răspuns. Astfel, crește numărul acțiunilor posibile într-o perioadă de timp. Am învățat să comprimăm timpul prin creșterea vitezei de acțiune.
Această cantitate de informații și acțiune în timp este în cele din urmă o bază a societății noastre occidentale. În multe domenii se trăiește în conformitate cu premisa „cantitate în loc de calitate”. Cantitatea creează o anumită superficialitate în experiență și o foame nedefinibilă care nu poate fi satisfăcută. Cu această foame omul modern caută experiențe de consum din ce în ce mai mari și mai exclusive. În interior, experiențele dispar ca într-o gaură neagră mare, în care totul se cade fără un sentiment de saturație.
Gaura neagră
Toate structurile de timp, adică, „Ce vrea să devină”, „Ce devine” și „Ce este” sunt deja prezente în noi și pot fi experimentate. În funcție de locul în care omul își concentrează atenția, el le experimentează pe una dintre ele. Dacă privim omul ca pe un titirez, atunci vedem cum el se stabilizează în viața lui prin rotire cu viteză mare. Conform dinamicii într-un titirez rotitor, viața lui are o viteză mare la marginea exterioară – în timp ce la mijloc timpul se oprește complet.
Această formă giroscopică este mai ușor de recunoscut în univers. Calea Lactee este o nebuloasă spirală, în care Pământul nostru se mișcă odată cu ea și a cărei formă ne amintește de un titirez. Conform descoperirilor științifice, centrul său este format dintr-o gaură neagră. Găurile negre sunt materie foarte condensată și surse de forțe gravitaționale enorme. Ele oferă spațiului o nouă structură, o îndoaie și încetinesc timpul. În cele din urmă, gaura neagră conferă galaxiei formă și mișcare. Înghite cantități mari de materie și le comprimă în cel mai mic spațiu. În punctul său cel mai interior, timpul stă în loc și devine „nontimp”, iar spațiul este comprimat într-o asemenea măsură încât devine un „nonspațiu”.
Omul este un „microcosmos”, precum spune filozofia hermetică, simbolic o miniatură a întregului univers și, privit din punct de vedere spiritual, omul ar putea, într-o oarecare măsură, să fie comparat cu o nebuloasă spirală. Conform dinamicii unei astfel de nebuloase, când omul își îndepărtează atenția de centru, el experimentează că viteza vieții sale crește. Mulți oameni merg astăzi pe această orbită exterioară, ceea ce le oferă experiența acelei orbite rapide a vieții așa cum o experimentăm zilnic, căutând mereu ceea ce vrea să devină. La un moment dat, experiențele freneziei lor de viteză devin atât de condensate și comprimate încât acolo acționează forțe care amintesc de forțele gravitaționale dintr-o gaură neagră.
Forțele emană din centru
Similar forțelor gravitaționale ale unei găuri negre din univers sunt forțele care emană din centrul ființei umane, care schimbă experiența spațiului și a timpului. În acest fel, mistici precum Jacob Böhme, Rumi sau Maestrul Eckhart au experimentat dinamici care le-au dezechilibrat lumea.
Există unii oameni de știință astăzi care cred că spațiul-timp se destramă într-o gaură neagră. Acest lucru ar însemna, de asemenea, că există o structură fizică mai profundă, cu legi diferite, în care gaura neagră își are rădăcinile. În istoria intelectuală a omenirii, există și ideile diferiților filozofi și învățători ai omenirii care presupun că omul este înrădăcinat într-o altă natură în ființa sa cea mai profundă, în propria „gaură neagră”.
Aspectul calitativ al timpului
Condensarea experiențelor atrage încet atenția de la marginea exterioară a nebuloasei spirale spre centru. Hermann Hesse îl lasă pe Siddharta, în povestea sa indiană cu același nume, să determine ce se întâmplă atunci. Omul transformă timpul în meditație profundă. Aspectul său calitativ iese în prim plan. Acel „Cât de mult pot experimenta?” devine „Ce experimentez?” Ființa umană este astfel conectată cu dimensiunea adâncimii. În societățile occidentale, mulți oameni devin în prezent conștienți de lipsa de profunzime. Datorită situației pandemice, viteza experienței a încetinit. pe tărâmul spiritual, așa o „frână de experiență” este creată prin meditație. Omul își închide temporar organele senzoriale pentru lumea exterioară, se lasă atras spre interior și devine conștient de profunzimea sa.
Ușa spre profunzime
Dacă cineva începe să reflecteze și să-și pună la îndoială viața, atunci pot fi experimentate diferitele calități ale timpului. Timpul înseamnă unicitate. Fiecare moment trece și este imposibil să ne întoarcem la el. Fiecare moment în timp este unic și nu poate fi înțeles decât atunci când se pune întrebarea „Ce vrea să devină?” – credoul timpului cantitativ dinamic – se schimbă în „Ce devine” ca expresie a unui timp calitativ reflectat conștient. În „acum” doar, se deschide o ușă către o înțelegere complet nouă a spațiului și a timpului.
Timpul calitativ are o ușă către dimensiunea profunzimii. Mulți mistici au încercat să conștientizeze oamenii în legătură cu această dimensiune. Se deschide către un spațiu care nu este limitat. Centrul său este „nonspațiu”, „timpul” acolo este „nontimp”. Fiecare „ce vrea să devină” ajunge într-un impas acolo și se schimbă în „ce devine” într-o contemplare tăcută.
Ființa omniprezentă
Acest „ce devine” este conectat cu o prezență totală în momentul absolut al prezentului. Viața se dezvăluie din moment în moment. Herman Hesse descrie în continuare o stare care ajunge să se întâmple la sfârșitul narațiunii sale Siddharta. În marea viziune în care Siddharta îl lasă pe prietenul său Govinda să participe, există un „ce este” care conține experiența că totul este deja, că totul există simultan ca aspect al unității. Govinda revine din această experiență cu inima arzătoare.
Găurile negre nu sunt întunecate deoarece nu conțin lumină, ci pentru că nimic perceptibil nu pare să le scape. Și totuși ele radiază energie sub formă de informații cuantice întortocheate. Aceste informații nu par a fi supuse legilor spațiului-timp, dar au ceva „omniprezent”. Aceste legi sunt extrem de abstracte din punct de vedere matematic. Dar există filozofi și mistici în istoria omenirii cu experiențe care le corespund. Herman Hesse scrie despre acestea în cartea sa Siddharta.
Când aspectul în care se află o persoană este „Buddha”, se trezește și suferința ajunge la sfârșit iar din profunzimea ființei sale el vede totul cu ochii închiși, atunci a ajuns la „ce este”. El este precum o glaxie din al cărui centru forțele „găurii negre” aduc întreaga „galaxie” într-o nouă ordine.
Referințe:
Hermann Hesse, Siddharta
Marianne Oesterreicher (Ed.), Hans-Peter Dürr, Auch die Wissenschaft spricht nur in Gleichnissen (Și știința vorbește numai în pilde), 2004
https://www.quantamagazine.org/the-black-hole-information-paradox-comes-to-an-end-20201029/?s=08
