(Către partea 1)
Criză și oportunitate
A.P.: Vorbim despre trezirea conștiinței și nu este un subiect care afectează doar una sau două persoane, ci întreaga umanitate. Împreună cu dumneavoastră, aș dori să arunc o privire asupra crizei prin care trecem în întreaga lume și a ceea ce se numește „criza de sănătate”. Trăim într-o perioadă de criză, dar am senzația că este vorba și de a-l încuraja pe om: „Uită-te pe unde mergi”.
K.B.: Da, absolut. Cunoaștem și cuvântul coroană ca în „corona solaris”, coroana solară. Când avem o eclipsă de soare, adică luna se plasează direct în fața soarelui iar soarele se întunecă, atunci putem vedea vânturile solare în jurul acelei umbre. Aceste vânturi solare se numesc „coroană”, coroană solară. Poate fi văzută ca o expresie simbolică a noi înșine. Adânc în noi există un fel de soare și trebuie să-i purtăm coroana. Și această coroană a soarelui strălucește atunci și în spiritul nostru. Dacă totul merge bine pentru noi, atunci radiază din noi, adică este un soare radiant invizibil ce se poate răspândi în lume prin noi.
Și aceste numeroase măsuri coercitive adoptate de guvernele din întreaga lume pot reprezenta o oportunitate pentru ființele umane de a reveni la sine, de a-și recăpăta conștiința; astfel putem ajunge cu toții la tăcere, la odihnă; putem renunța la această viață nebună care este mereu în pragul epuizării.
Putem considera că este o epuizare extremă spre care o mare parte a umanității este condusă de civilizația noastră: prin supraproducție, violență împotriva regnului animal, împotriva regnului vegetal, iar acum vine dintr-o dată ceva să ne spună: stop. Și ar putea fi un mic truc, un fel de glumă a universului: un mic virus este de a ajuta omenirea să încetinească. Ideea de infectare cu germeni și altele asemenea este o doctrină falsă, o superstiție științifică pseudo-religioasă modernă care s-a dezvoltat în ultimii 120 de ani și ceva. Cred că nu există contagiune în sensul obișnuit al termenului. Altfel nu ar exista viață pe planeta noastră. Există virusuri, există bacterii și sunt asociați cu boli. După părerea mea, dintr-un punct de vedere holistic destul de consistent, toate bolile, în special bolile acute, nu sunt altceva decât procese de excreție, catar, așa cum spuneau în mod corect anticii, cu alte cuvinte, procese de purificare. Microbii, mica viață, sunt ajutători ai acestui proces.
Dar se pare că toate acestea sunt exact ceea ce avem nevoie pentru a ne întoarce la noi înșine, pentru a redeveni conștienți de noi înșine. Și ne putem pune întrebarea: pentru ce este? În orice caz, servește naturii. Deservește natura, adică, atunci când totul s-a oprit, nu au zburat avioane, bărcile au rămas în port, mașinile au fost folosite la minimum, după câteva zile, ați observat deja regenerarea pe care aceasta a reprezentat-o pentru viața noastră, pentru spațiu, adică pentru natură. Cerul era mai senin ca niciodată, în Veneția peștii înotau în canale și erau delfini în porturile Adriaticii. Este exact ceea ce putem realiza astăzi: că modul nostru de viață este împotriva întregii planete. Suntem bolnavi ca oameni, ca o comunitate și, prin urmare, ne îmbolnăvim planeta. Iar cei care au devenit un pic mai conștienți s-au bucurat, de fapt, de această perioadă de izolare, întrucât un mare calm și liniște s-a simțit brusc peste tot în jurul nostru.
Cred că a venit timpul pentru un nou început. Un timp care a fost propus oamenilor de toți marii din ultimele decenii și din secolul trecut, și anume un timp al marilor schimbări și un timp al marilor oportunități de recuperare individuală și colectivă.
Puterea este în simplitate
A.P.: La începutul izolării, ne-am confruntat cu o stare de „mai puțin” pe care mulți s-au bucurat să o accepte, odată ce o mare parte din activitatea externă fusese redusă. Și acum, întoarcerea în această direcție trebuie să vină de fapt de la noi înșine. Așa că, acum trebuie să obținem libertatea de a merge mai adânc în ceea ce ne-a fost dat pentru un timp la început, după ce activitatea exterioară s-a diminuat. Astfel aspectul spiritual devine într-adevăr „conducător” iar omul exterior, drept calitate sufletească, se adaptează acestei noi ordini.
K.B.: Acum putem experimenta începutul unui proces de vindecare, care probabil va continua în valuri. Vă puteți imagina astfel: am fost închiși timp de trei luni, iar acum ceea ce ne-a lipsit s-a acumulat iar oamenii sunt din nou neliniștiți; atunci ar putea exista o altă fază în care umanitatea se calmează mai mult și pur și simplu revine la măsura naturală a lucrurilor. În lumea exterioară, sănătatea este măsura naturală a tuturor lucrurilor. Sufletul nostru trebuie să înțeleagă că toate acestea nu sunt întâmplătoare. Trebuie să înțelegem că orice se întâmplă acum poate fi văzut ca o fază de recuperare pentru umanitate.
A.P.: Un alt citat din Paracelsus: „Motivul cel mai înalt al medicinei este iubirea”. Ce anume ne putem imagina prin aceasta?
K.B.: Iubirea este legea naturală, universală a vieții. Toate procesele de vindecare posibile încep cu această iubire universală. Iar dragostea este bucurie, frumoasa scânteie a zeilor care se poate naște în inimile noastre. Și vrea doar să fie o mică flacără care topește ceara unei lumânări. Această ceară este sufletul nostru, s-ar putea spune; această ceară se poate topi, poate fi hrana luminii. Și această lumină care este iubire este remediul.
Când ne uităm la copaci, când privim natura și experimentăm lucrurile din jurul nostru, multele păsări care ciripesc etc., atunci putem simți că este o expresie a vieții care pulsează continuu și care nu poate proveni decât dintr-o singură forță, iar această forță este respirația universală. Un alt cuvânt pentru ea este iubire, iubirea universală, care cuprinde totul. Toate procesele de vindecare trebuie înțelese din această perspectivă. În acest sens, este foarte ușor de înțeles ce înseamnă Paracelsus când afirmă că rațiunea de a fi a medicinei este iubirea. Este divinitatea, este originea medicinii.
Murind pentru a trăi
AP: În acest sens, divinitatea ne plasează din nou și din nou în procesul de transformare, iar o expresie a acestui lucru ar putea fi ceea ce Paracelsus – și aceasta este ultima întrebare acum – are scris pe piatra sa funerară: „Vitam cum morte mutavit” (El a schimbat viaţa pentru moarte). Un alt comentariu scurt despre acest lucru?
K.B.: Când viața universală începe să înflorească în mine, atunci pot scăpa de „atribut”. Apoi corpul este dat jos, așa cum cineva își scoate o haină grea de iarnă când intri într-un apartament luminos și primitor. În legătură cu viața lui Paracelsus, s-ar putea spune că și-a lăsat vechea și greaua uniformă de luptă. El a abordat ultimele zile ale vieții sale cu mare conștientizare;își știa plecarea, știa că misiunea sa a fost împlinită și și-a scris testamentul cu câteva zile înainte în hanul din Salzburg „Calul Alb” în prezența a șapte martori, apoi s-a abandonat destinului său, care ar fi fost o moarte violentă. Dar știa că așa trebuie să fie pentru împlinirea continuă a voinței universale.
