Așa că m-am ridicat de la nivel la nivel cu o muncă silnică, găsind materiale tot mai ușoare, manuale mai luminoase și puncte de decolare mai înalte. M-am tot gândit la reclamă: propoziție despre cerurile cele mai înalte. A fost nevoie de un efort pentru a mă adapta la fiecare nivel nou – de multe ori mi-a lipsit respirația și a trebuit să mă odihnesc – dar a devenit din ce în ce mai frumos în jurul meu. Destul de ciudat, oamenii păreau mai distanți în primă instanță. Erau foarte ocupați cu ei înșiși și cu zborul lor. Din fericire, apropierea s-a îmbunătățit la nivelurile superioare. A fost o ușurare și, am observat, că ușurarea m-a făcut să merg mai sus.
Am atins o asemenea înălțime încât, în sfârșit, nu mai aveam nevoie de mâncare și băutură și am devenit conștient de împrejurimi, chiar când dormeam. Este cu adevărat extraordinar! Imaginați-vă toți acei oameni, acolo jos, care nu au niciun indiciu asupra tuturor lucrurilor de care sunt capabili! Căci sunt ocupați să-și trăiască zilnic viețile stupide… Oops! Brusc am coborât mult mai jos și am decis să mă ocup mai degrabă cu „mai sus” în viitor.
După cât timp nu știu, am găsit din nou un platou, deși era în întregime transparent. Acolo stăteau spirite aproape invizibile de sticlă subțire, am presupus. Tifonul, atât de ușor încât aproape că nu am putut să-l simt, părea să fie făcut și el din această specie de sticlă fină. A transmis o lumină minunată, în culori curcubeu, și am fost uimit de frumusețea sa. Tifonul aproape că s-a atașat de arcuri și aripile s-au atașat de mine. Un miracol mi-a atins inima. Am trăit atât de multe lucruri minunate până acum, că mi s-a părut că trebuie să fi ajuns la sfârșitul călătoriei mele. A fost superb aici. Oamenii erau foarte prietenoși și atenți și cu o statură fină. Aripile lor creau valuri de curcubee și nu puteam înceta să privesc. Nu am mai dormit deloc și am zburat și am zburat, bucurându-mă în fiecare minut.
Când, sincer, nici nu mă gândeam deloc la mai sus, am prins în vedere un platou. ‘Platou’ este un cuvânt mult prea real pentru ceea ce era de fapt, dar nu pot găsi cuvinte pentru a-l descrie. Acolo aripile erau pregătite deja pentru mine și nu mi-am putut lua ochii de la ele, atât de magnifice erau. Era acesta un strat subțire de diamant? Nu știu, dar nu văzusem niciodată nimic atât de frumos. Curând am fost înconjurat de oameni frumoși, luminoși și nu am simțit altceva decât iubire. Acesta trebuia să fie al șaptelea cer, aceasta era singura posibilitate.
Spre imensa mea surpriză erau aici tot felul de clădiri: castele elegante, biserici magnifice și orice altfel de turnuri și poduri frumoase ai putea gândi, înconjurate de păduri, munți și văi, cu flori și copaci, totul era frumusețe și bucurie. Am auzit un fel de cântat, atât de incredibil de frumos, încât nu-mi fac probleme să explic. Fericirea pură, aceasta era. Nimic nu putea fi mai frumos decât acest rai. Am rătăcit radios printre oamenii care radiau. Totul strălucea și era luminat de o strălucire aurie, care era albă în același timp. Mă simțeam acasă aici și nu simțeam nevoia să merg mai sus. Cel puțin … aceasta am crezut eu atunci, dar trebuie să recunosc că nici măcar această splendoare și bucurie nu mi-au fost suficiente până la urmă. Mi-a fost rușine în acest sens și, în consecință, am zburat ceva mai jos. Aproape că m-am scufundat prin nivel. După un timp m-am concentrat ferm asupra lucrurilor mai înalte iar mai târziu am zburat mai sus decât toți ceilalți. Au strigat că nu ar trebui să fac aceasta, că nu știu la ce să mă aștept dacă mă duc chiar mai sus. Au strigat că sunt nerecunoscător și că nu mă înconjuraseră cu iubire degeaba. Destul de ciudat, aceasta a fost exact ceea ce mi-a oferit stimulentul de a merge și mai sus. Acesta nu ar putea fi niciodată cel mai înalt nivel până la urmă.
Ouch! Mi-am lovit puternic capul și aripa mea a lovit ceva, așa că m-am retras repede un pic. Am ridicat privirea, dar era prea luminos acolo și nu am văzut nimic. Poate că era chiar următorul platou cel în care intrasem, m-am gândit și am continuat mai departe. Dar din nou, mi-am lovit capul când am vrut să urc mai sus, iar aripa mea îmi era deteriorată. Nu am renunțat și am continuat să încerc. Deodată a sunat ‘crack’ iar una din aripile mele a cedat. Am început să mă rotesc în jurul axei și să cad în același timp: din ce în ce mai adânc, din ce în ce mai repede, până când am aterizat pe pământ, cu o lovitură puternică. Înainte să-mi dau seama, eram înconjurat de copii și de părinții lor, cu aripile lor tari, privind spre mine cu adorație. ‘Un înger, un înger a venit pe pământ,’ oamenii au șoptit și chiar au îngenuncheat, ceea ce a provocat un zgomot puternic în timp ce aripile lor se loveau între ele.
Am fost singurul care știa sigur că nu sunt un înger și, prin urmare, m-am ridicat repede în picioare, mi-am apucat aripile superbe și am încercat să fug. Am alergat în direcția vechii mele case și deodată am observat copilul cu ochii verzi lângă mine; acesta ținea pasul cu mine, fără efort, și m-am oprit plin uimire. El s-a așezat ca și cum mai stătuse acolo înainte și a mângâiat pământul de lângă el. Am avut probleme să mă așez și am simțit o oarecare rezistență față de pământ dar am coborât și l-am privit fără cuvinte.
A luat ceva de la sol și mi-a înmânat. Era o sămânță de un anumit fel.
‘Privește,’ a spus.
A aruncat sămânța în aer dar aceasta a căzut la pământ neputincioasă.
‘Acesta ești tu.’
L-am privit fără să înțeleg.
‘Ai vrut să te ridici ca o sămânță, dar, de fapt, sămânța trebuie să se adâncească în sol, permițând să apară ceva. Tocmai când sămânța se odihnește în tăcere într-un loc unde nimeni nu o poate vedea, îndurând în liniște întunericul și frigul, umezeala și opresiunea dar tânjind totuși după lumină, poate germina. Sămânța nu va deveni mai mare sau mai înaltă atunci, dar germinează și dă voie, astfel încât ceva cu totul altceva să crească. Sămânța oferă protecție și energie, dar germenul crește neobosit în direcția luminii, spre destinația sa.’
De fapt, am înțeles imediat. Am simțit înțelegere și iubire ridicându-se din adâncul inimii, o eminentă bunăvoință și dorință. Totuși am întrebat: ‘De ce nu mi-ai spus imediat? Tu însuți m-ai trimis în sus!’
‘Deoarece fructul trebuie să se coacă înainte ca sămânța să poată cădea.’
