Pronoia este o atitudine față de viață care este foarte populară printre căutătorii unei căi de evoluție spirituală de astăzi. Este definită ca opusul paranoiei și este credința că întregul univers este îndreptat spre binele nostru.
Este această credință corectă sau conține ceva neadevărat?
Examinând etimologia cuvântului „pronoia” și tradiția străveche de mister din care derivă, ne va permite să răspundem la această întrebare. De-a lungul istoriei, sensul acestui cuvânt s-a schimbat. Cunoașterea fenomenelor particulare care sunt ascunse în ea ne va oferi o mai bună înțelegere a esenței căii spirituale.
Acest cuvânt provine din limba greacă și constă din două părți: prefixul „pro” care înseamnă înainte și cuvântul „nous” care înseamnă gând sau minte. Din această legătură reiese noțiunea de fenomen sau stare de conștiință care există deasupra minții și gândirii. Pronoia în greacă poate însemna și providență, profeție, predicție sau securitate. Concluzia aici este că cineva poate poseda aceste din urmă calități ca atribute sau niveluri de conștiință.
Dăm peste cuvântul „pronoia” când studiem mitologia greacă. Apare ca unul dintre cele două nume ale nimfei mării, Hesione Pronoia, fiica lui Oceanidus și soția lui Prometeu. „Pronoia” a fost și un alt nume atribuit zeiței Atena.
Acest termen se găsește apoi în mai multe apocrife gnostice aparținând Bibliotecii Nag Hammadi, inclusiv „Apocriful lui Ioan”, „Evanghelia egiptenilor” și textul neoplatonic „Zostrianos”.
Acest cuvânt împrumutat din greacă, a devenit și o reprezentare a sistemului feudal care a predominat încă din secolul al XI-lea în Imperiul Bizantin, inclusiv Bulgaria, Macedonia și Serbia. Acest sistem a fost introdus în Bizanț în timpul împăratului Constantin al IX-lea Monomachus (1042–1055), și a constat în acordarea de pământ sau moșii unor cetățeni de seamă, în schimbul serviciului militar, inclusiv dreptul de a colecta taxe de la populația care locuia pe acele pământuri.
În zilele noastre, termenul este folosit în psihologie pentru a descrie echivalentul „pozitiv” al paranoiei. A fost readus la proeminență în 1982 de sociologul Fred Goldner. Drept concept, acesta diferă ușor de utilizarea populară în prezent prezentată la începutul acestui articol, deoarece, în primul rând, se referă în principal la relațiile interpersonale, iar în al doilea rând, include întregul spectru al sensului său, și anume ca abordare care poate fi fie constructiv, fie dus la extrem, distructiv și nociv, în funcție de intensitatea sa.
În acest articol, ne vom referi la diferitele sensuri ale acestui cuvânt în contextul căii interioare și vom încerca să abordăm întrebarea pusă la început.
Pronoia gnosticilor
Să începem cu textele din Biblioteca Nag Hammadi. În aceste scrieri gnostice găsim o continuare a gândirii străvechilor școli de mistere asupra procesului de eliberare de materie, a morții simbolice a omului vechi și a renașterii celui nou. Acest proces este esența atemporală a căii spirituale.
Pronoia este înțeleasă în aceste contexte ca chipul feminin al lui Dumnezeu, forța divină binevoitoare care ține lumea în ordine; Providența, prima revelație a Sursei invizibile, reflectarea Luminii și Înțelepciunii Sale; pântecele pentru gândurile Tatălui, prima putere din care ies emanații ulterioare; conștiința depășind mintea. Împreună cu Spiritul fecior, Ea creează o ființă numită Metropator – Mama-Tată.
În „Apocriful lui Ioan”, Pronoia se identifică și cu Protonoia – primul gând al Tatălui și Epinoia; reflecția, gândul care vine după și lumina divină care era ascunsă în omul pământesc. Ea este prezentată și ca figura mântuitorului, ca putere a lui Christos, Autogenes. Este puterea care vine să-l elibereze pe omul căzut din robia materiei. În lumea strămoșilor noștri străvechi, a existat credința că lumea materială a fost creată fără participarea Spiritului, prin urmare este plină de suferință și imperfecțiune.
În „Apocriful lui Ioan” citim:
„Eu sunt Providența tuturor. Am devenit ca propriii mei copii umani. Am existat din prima. … Eu locuiesc în lumină. Eu sunt amintirea Providenței. Am intrat în mijlocul întunericului. Am ajuns în cea mai adâncă parte a lumii de dedesubt. Mi-am lăsat fața să se lumineze. Gândindu-se la sfârșitul timpului lor. Am intrat în închisoarea lor. Corpul este acea închisoare.
Am strigat: „Oricine aude, scoală-te din somnul tău adânc”! Iar cel adormit s-a trezit și a plâns. Ştergând lacrimile amare spunând: „Cine mă cheamă? De unde îmi vine speranța când zac în adâncul acestei închisori?
Eu sunt Providența luminii pure”. I-am răspuns: „Sunt gândul Spiritului Primordial care te ridică la loc de cinste. Ridică-te! Amintește-ți ce ai auzit. Găsește-ți rădăcinile la mine, cel milostiv. Păzește-te de demonii sărăciei. Păzește-te de demonii haosului. Păzește-te de toți cei care te-ar lega.Trezește-te! Stai treaz! Ridică-te din adâncurile lumii de dedesubt!
L-am crescut. L-am pecetluit cu lumina celor șapte peceți; Moartea nu mai avea nicio putere asupra lui. Urc din nou pe tărâmul perfect.” [1]
Fragmentul citat mai sus, spune că Puterea Divină a începutului nu abandonează lumina prezentă în om după ce aceasta a fost închisă în materie. Ea coboară în centrul întunericului, în închisoarea corpului fizic. Îi amintește omului de divinitatea ascunsă în el, îl instruiește, îl pecetluiește cu lumina celor șapte peceți; îl ridică într-un loc onorat; îl eliberează de moarte și îl conduce spre „tărâmul perfect”, spre împărăția lui Dumnezeu.
În vechile școli de mistere și în textele primilor creștini, care aveau un caracter gnostic și urme pe care le găsim în Biblie, se transmitea cunoașterea elementului divin ascuns în inima omului. Cel mai adesea a fost numită scânteie. În „Apocriful lui Ioan”, este denumit Epinoia, sau rădăcină. Acest element divin este situat într-un loc special din inimă, plin cu substanța originară, forța primordială, inteligentă, divină a Luminii, pe care o putem numi pronoia după „Apocriful lui Ioan”. Este ca o sămânță luminoasă, din care divina „Pigera Adamas” – ființa umană perfectă originară – poate renaște în procesul de șapte ori de eliberare („pecetluirea cu lumină”).
Pronoia ca sistem feudal
În „Apocriful lui Ioan”, în afară de Pronoia înțeleasă ca Putere Divină, găsim și o mențiune despre o altă pronoia, care a fost o putere (al doilea arhon) creată de Yaldabaoth care este personificarea, spiritul lumii căzute și păcătoase, de materie. Putem concluziona că această a doua pronoia a fost o imitație pământească a Providenței și Înțelepciunii Luminoase.
În pronoia, înțeleasă ca sistem feudal medieval în vigoare în Bizanț și în alte țări, găsim o astfel de imitație. Sub acest cuvânt se află siguranța materială, pe care omul a obținut-o de la domnitor cu prețul unui sacrificiu enorm. Vom folosi acest exemplu ca pretext pentru a reflecta asupra condițiilor sociale care modelează conștiința umană de secole, sau mai degrabă asupra conștiinței care modelează astfel de condiții sociale.
În lumea în care trăim, a existat o divizare în clasele conducătoare și asuprite de la începutul timpurilor, care poate fi descrisă printr-o declarație puternică din filmul „Cloud Atlas”: „Cei slabi sunt carne, cei puternici mănâncă.” Matricea ordinii socio-economice a realității pământești pare să se bazeze pe conceptul de penurie („nu există resurse suficiente pe Pământ pentru toată lumea”), din care comportamentele precum lupta pentru supraviețuire, competiția și exploatarea celui mai slab de către cel mai puternic, ies la iveală. Este un „lanț alimentar” social în care bogăția este distribuită inegal, în care unii sunt bogați peste măsură, în timp ce alții, în ciuda muncii lor grele, abia au suficient cât să mănânce.
Când ne referim la pronoia având în vedere vechiul sistem social, vedem o clasă conducătoare care, în calitate de pretinși proprietari ai statului, și-a împărțit între supușii săi favorizați pământurile, în schimbul unor servicii de război, adică pentru a-și risca viața. Aceștia din urmă, când l-au câștigat, au primit proprietatea asupra pământului și, adesea, dreptul de a administra oamenii care locuiau pe el, profitând de energia și munca lor.
Deci, aici avem o piramidă socială compusă din stăpâni și sclavi, în care stăpânii unora erau sclavii altora. Și cei care erau stăpâni peste toți stăpânii, nu erau și ei sclavi? Nu este un maestru acela care, pentru supraviețuire sau bunăstare, trebuie să se hrănească cu energia altora, să cucerească noi țări și națiuni și să le jefuiască cu forța? Ce lipsă trebuie să existe în conștiința unei ființe care nu are niciodată suficient și trăiește din mizeria altora? Și cât de dependent trebuie să fie el de donatorii săi?
Deci, se poate concluziona că cei din vârful piramidei au fost la fel de mult sclavi ca și cei de jos. Deci, avem doi poli, polul material și polul conștiinței, ambii exprimând sentimentul fundamental al sărăciei, al „lipsei”. Aici vedem că în această conștiință există o absență a Spiritului – principiul care combină Înțelepciunea, Iubirea și Viața.
Când ne uităm la istoria lumii, observăm că, în ciuda răsturnărilor sociale și a schimbărilor aparente în sistemele politice, această ordine bazată pe piramide a existat întotdeauna. Vedem cum încercările de a crea o lume perfectă, fericită și lipsită de exploatare, eșuează iar și iar.
Paranoia și Pronoia
De ce, în ciuda eforturilor celor mai bune minți umane și a eforturilor aproape întregii omeniri de-a lungul atâtor secole, nu am reușit să creăm o lume bună și dreaptă? Oare pentru că conștiinței noastre îi lipsește Spiritul?
În zilele noastre, în Epoca Vărsătorului, ies la iveală o mulțime de informații noi despre ființele care ne conduc lumea și acțiunile lor. Această cunoaștere a căpătat denumirea generală de „teorii ale conspirației”, conform căreia conducătorii reali, invizibili ai acestei lumi au conspirat și complotat de secole pentru a menține omenirea în ignoranță și sclavie. Indiferent dacă este așa sau nu, adevărul este că tot ceea ce ne înconjoară, a fost creat de noi înșine.
Concentrându-ne pe amenințările create de alții, așa-numiții „ei” – percepuți ca arhitecții negri ai lumii moderne – ne pot duce la paranoia și la o teamă copleșitoare de următoarele mișcări. Pe de altă parte, ignorarea faptului că trăim într-o lume imperfectă, în care, pe lângă forțele binevoitoare și susținătoare ale vieții, forțele care promovează degenerarea și distrugerea acționează și prin oameni, favorizează o anumită formă de negare, care poate fi descrisă ca o formă extremă de pronoia.
Pronoia în acest sens se referă la credința exagerată că ceilalți ne doresc binele, gândesc bine despre noi, ne iubesc, ne admiră, se minunează de noi. Poate fi o formă de negare care este o strategie de supraviețuire a egoului uman. Baza sa este să crească și să trăiască într-un mediu care se caracterizează prin tratarea oamenilor ca pe obiecte și luarea în considerare a valorilor acestora numai pe baza capacității de a intra în roluri dezirabile din punct de vedere social, de a îndeplini sarcinile care le sunt cerute și de a alimenta sistemul cu energie. Pronoia este înțeleasă aici ca o incapacitate de a evalua cu exactitate situația, care poate fi o variantă a credinței narcisiste în propria unicitate.
Punctul de plecare al paranoiei și al pronoiei extreme este plasarea într-o poziție de dependență de ceilalți. În timp ce paranoicul crede că alții sunt de vină pentru nefericirea sa, pronoicul narcisist simte că alții sunt sursa fericirii sale. Ambele resping, într-un mod extrem, participarea lor la crearea propriei realități și asumarea responsabilității pentru calitatea propriei vieți. Această tendință inconștientă este favorabilă întăririi egoului, care este înțeles ca o identitate falsă. În paranoic, egoul se hrănește cu energiile de a fi o victimă. Iar în cazul pronoic se hrănește cu ideea admirației altuia pentru el.
Cunoașterea paranoiei este comună și este cunoscută de foarte mult timp, spre deosebire de pronoia, care a fost identificată de Fred Goldner la începutul anilor 1980, ca un determinant psihologic. Pentru a explica în continuare ce înseamnă știința prin acest fenomen, vom folosi un exemplu dat de Laurence J. Kirmayer de la Universitatea McGill. În studiul său intitulat „Paranoia și Pronoia: The Visionary and the Banal” [2] citează un exemplu din W. Bonime (1979), unde o femeie era absolut convinsă de atractivitatea ei irezistibilă față de sexul opus. Dorind să-i demonstreze psihiatrului ei, ea a descris o situație în care a fost „lovită” de un bărbat frumos. După ce o vedea, bărbatul o urma pe o distanță bună, apoi o ajungea din urmă, o complimenta pentru aspectul ei și o invita la un pahar. Întrebată de psihiatru de unde știa că bărbatul o urmărea, ea a răspuns că s-a tot întors și a aruncat priviri spre el. Nefiind sigură despre comportamentul ei că poate fi perceput ca seducător, ea a persistat în credința că deține puterea de atracție.
În filmul „Fierce Creatures” din 1997, personajul lui Jamie Lee Curtis descrie personajul lui Kevin Kline ca fiind excesiv de „pronoid”, spunând: „Înseamnă că, în ciuda tuturor dovezilor disponibile, chiar crezi că oamenii te plac. Percepția ta despre viață este că seamănă cu o cină lungă de beneficii în onoarea ta, cu toată lumea care te încurajează și dorește să câștigi totul. Crezi că ești prințul, Vince.
Pronoia în sens psihologic este o atitudine care, dacă apare într-o intensitate mai mică, uneori este constructivă. Ea devine patologică atunci când constă în a nega cu teamă faptul că există răul în lume. Sau atunci când o persoană, complet lipsită de capacitatea de a discrimina, nu reușește să perceapă intențiile ostile ale altora și ia totul la valoarea nominală. Sau atunci când o persoană cu stima de sine foarte scăzută și trăsături narcisiste își folosește credința în propria sa unicitate în scopuri compensatorii.
Ceea ce au în comun paranoizii și pronoizii narcisiști este incapacitatea de a empatiza cu o altă ființă umană. Aceasta implică o lipsă de conștientizare de sine, o incapacitate de a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile cuiva și de a proiecta întreaga perspectivă asupra celorlalți.
Când ne uităm cu atenție la noi înșine, s-ar putea să descoperim în psihicul nostru, tendințe și comportamente care pot fi regăsite în definiția nuanțelor conceptelor de paranoia sau pronoia. Vom reveni la acest subiect mai târziu în articol.
(Se va continua în partea a 2-a)
_______________
[2] https://www.researchgate.net/publication/249985072_Paranoia_and_Pronoia_The_Visionary_and_The_Banal
