Putem întâmpina soarele într-un mod nou – atunci când ne trezim cu adevărat.
… de îndată ce lumea a adormit din cauza amețelii paharului său plin de otrăvuri și intoxicanți, și, cu veselie și bucurie, cu inima deschisă, capul gol și picioarele descălțate, iese dis-de-dimineață devreme în întâmpinarea soarelui care răsare [1].
Fiecare răsărit de soare este o experiență, dar doar rareori realizăm în mod conștient această experiență: vremea, afacerile de zi cu zi și orice altceva ne fac adesea să trecem cu vederea și să ratăm aceste momente speciale.
Încerc, pe cât posibil, să trăiesc răsăritul în mod conștient, mai ales atunci când soarele răsare strălucitor într-o zi senină de vară, alungând noaptea și amurgul. Căldura îmbrățișează încet și confortabil membrele, trezindu-le la o nouă zi. Într-o briză ușoară, frunzele copacilor și ierburile se joacă, iar păsările ciripesc. Natura pare să stea nemișcată pentru câteva clipe, așteptând cu nerăbdare soarele. Aceste momente îmi deschid inima și pot simți unitatea cu natura. Oare numai soarele vizibil mă pune în această stare sublimă? Simt că este mai mult; este chemarea soarelui spiritual care mă atrage, care mă cheamă să mă lepăd și să depășesc limitele vieții noastre. Oare am adormit din cauza intoxicației din cupa otrăvită și anesteziantă? Această chemare vrea să-mi deschidă inima spre o dimensiune superioară, spre influențe spirituale, care nu sunt din această lume. Această atingere deschide o lume nouă.
Cu toate acestea, odată cu trecerea momentelor magice ale redeșteptării vieții în natură, revin gândurile zilnice, precum și numeroasele probleme și dificultăți care ne umplu și ne domină viața de zi cu zi. Îmi vin în minte câteva cuvinte ale lui Karl von Eckhartshausen:
Apele grației, lacrimile de pocăință, sunt aduse la purificare de raza de iubire din înalt, până când, în sfârșit, soarele pune stăpânire deplină pe pământ și produce cel mai desăvârșit produs: Pământul Regenerat. Astfel, desăvârșirea este și în om acea stare în care Dumnezeu, prin luarea în stăpânire a inimii, a devenit rațiunea și forța motrice a tuturor acțiunilor noastre.[2]
Cum pot să ajung la această perfecțiune a inimii pe care Dumnezeu o poate lua în stăpânire? Marii duhovnici din secolele trecute ne-au dat multe indicii și ne-au arătat căile prin care putem atinge acest obiectiv.[3] Jan van Rijckenborgh și Catharose de Petri au dedicat un spațiu amplu deschiderii inimii în explicațiile lor despre transfigurare în timpurile moderne. În introducerea la comentariile lor la Tao Te Ching al lui Lao Tse, ei scriu următoarele:
Din Tao, din Gnoză, se naște o sursă, un izvor, din care se nasc neființa și ființa. O putere veșnică, irezistibilă, în mijlocul căreia Împărăția Nemișcată stă ca o stâncă. Iar inima care a intrat în liniște experimentează pulsația esenței spirituale a lui Tao. O astfel de inimă formează misterul „porții spre viață”.[4].
Esența spirituală a lui Tao este foarte aproape de mine la răsăritul soarelui. Ce se întâmplă cu ea sub influența agitației zilei? Se retrage în fundal sau este uitată? Suntem absorbiți de această viață de zi cu zi. Absorbiți? Nu, capturați, întemnițați! Dar putem depăși captivitatea acestei lumi, păstrând astfel vii în inimile și în conștiința noastră promisiunile care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor și experiențele dublului răsărit de soare – în exterior și în interior.
Inima deschisă și liniștită este cheia, iar un răsărit magnific de soare este un apel la folosirea acestei chei. Contemplând natura, putem experimenta în mod intuitiv că inima noastră se deschide către alte influențe care nu sunt din această lume. Dacă lăsăm apoi ca toate mișcările vieții noastre în lume să se oprească, ne păstrăm inima nemișcată. Un mare calm, cu care mecanismele lumii sunt privite ca și cum ar fi privite din exterior, ne poate umple atunci. În acest calm, apare un sentiment de conectare și de iubire cu lumea și cu umanitatea. Acest sentiment deschide noi dimensiuni nepământești pe care le putem păstra în conștiința noastră chiar și atunci când ne întoarcem la necesitățile zilnice. Trăim atunci în lume, dar în același timp – în interiorul inimii noastre – ne aflăm într-o altă dimensiune, într-o stare care a fost descrisă prin cuvintele „în lume, dar nu mai suntem din lume”.
Cu o nouă conștiință, cu ochi noi, vedem și experimentăm lumea. Atingerea și experiența, adesea fulgerătoare, ne schimbă, ne lovesc în adâncul ființei noastre și trezesc o căutare, o dorință și un îndemn pe care rozacrucienii îl numesc „dorința de însănătoșire”. Este începutul deschiderii inimii, „inima deschisă”. Acum începe un proces de schimbare, de transformare a întregii noastre ființe. Ne conduce la ceea ce vechii rozacrucieni ne-au transmis în Confessio Fraternitatis:
… vesel și bucuros, cu inima deschisă, capul gol și picioarele descălțate, pășește dimineața devreme pentru a întâlni soarele care răsare..
Aceste cuvinte indică un proces de purificare, de deschidere, chiar de renaștere a inimii, a capului și a unei noi acțiuni. Atunci devine posibil să auzim și să înțelegem vocea soarelui spiritual, care nu este din această lume. Confessio Fraternitatis ne arată calea spre acest lucru, indicând noua și crescânda putere a planetei Uranus, care poate fi trăită ca un foc:
Este focul veșnic, care nu mai conține nicio pasiune, nicio emoție, ci este trimis în mod direcționat către cei care rătăcesc în întuneric. Este focul iubirii, care nu creează niciodată conflicte, ci este capabil doar să facă totul curat și încântător.[5]
Soarele a răsărit acum și se apropie de ora prânzului. Cu toate acestea, în sufletul meu, răsăritul natural și minunea noii zile continuă să răsune, la fel ca și atingerea intuitivă a soarelui spiritual. Trăiesc în două lumi și, în timp ce îmi îndeplinesc îndatoririle și activitățile lumești, conexiunea interioară cu soarele spiritual rămâne în fundalul conștiinței mele. Ca urmare, percep totul într-un mod nou și mă simt conectat la lume și la umanitate în iubire. Nu rămân întotdeauna în această dublă conștiință. Adesea, evenimentele zilei mă copleșesc și cad din nou în starea mea „normală” de conștiință, pierzând conexiunea directă cu soarele spiritual. Este o zbatere între două lumi care încă mă însoțește. Dar experiența interioară a răsăritului dublu al soarelui mă readuce la noua stare de conștiință.
Așa că se face seară și îmi amintesc de Cântecul de slavă al lui Hermes:
Astfel, cu tot sufletul meu și cu toată puterea mea, înalț acest imn de slavă către Dumnezeu Tatăl:
Sfânt este Dumnezeu, părintele Universurilor.
Sfânt este Dumnezeu, a cărui voință este îndeplinită prin propriile Sale puteri.
Sfânt este Dumnezeu,care vrea să fie cunoscut și este cunoscut de cei care Îi aparțin.Sfânt ești Tu, care ai chemat totul la existență prin Cuvânt.
Sfânt ești Tu, după al cărui chip a devenit întreaga Natură.
Sfânt ești Tu, pe care natura nu Te-a creat nicidecum.
Sfânt ești Tu, mai puternic decât toate puterile.
Sfânt ești Tu, mai presus de tot ceea ce este.
Sfânt ești Tu, mai presus de orice laudă. [6]
[1] Jan van Rijckenborgh: Confesiunea Fraternității Rozacrucii. Analiza esoterică a Confessio Fraternitatis R.C., Rozekruis-Pers, Haarlem 1989, p. XXI
[2] Karl von Eckartshausen: Despre cele mai importante mistere ale religiei, Rozekruis Pers, Haarlem, 1995, p.154
[3]Vezi de exemplu: Burkhard Lewe: Inima devine ușoară, liberă și creatoare. O călătorie prin cele cinci încăperi ale inimii. În această ediție a revistei LOGON
[4] Jan van Rijckenborgh și Catharose de Petri: Gnoza chineză, Rozekruis-Pers, Haarlem, 1996, p. 27/28
[5] Jan van Rijckenborgh: Confesiunea Fraternității Rozacrucii , a.a.O., p. 16
[6] Jan van Rijckenborgh, Gnoza egipteană, Partea Întâi, Rozekruis-Pers, Haarlem, 1982, p. 39
