Misterul câmpului școlii Rozacrucii și misterul lui Christian Rosenkreutz în viziunea lui Rudolf Steiner

Rudolf Steiner este considerat un prolific învățător esoteric în tradiția rozacrucian-creștină. Descoperirile sale privind rădăcinile atlanteene ale acestei tradiții ne dezvăluie ceva din adevăratul sens al cuvântului Rozacruce.

Spiritul rozacrucian provine încă din Atlantida, odată cu simbolul Rozacrucii

Originea rozacrucienilor se pierde în ceața originilor. Și prin această expresie nu ne referim doar la străvechime, ci la ceața care definea atmosfera Atlantidei, de unde provine cunoașterea hermetică predată de înșiși învățătorii Elohimi.

Acest spirit care acționează acum ca spirit rosicrucian a existat și în […] vechea perioadă atlanteană. Iar [înțelepciunea] ce se desfășoară astăzi s-a revărsat inconștient în inimile și sufletele oamenilor în acele vremuri, devenind cu timpul din ce în ce mai conștientă. ¹

Rudolf Steiner este considerat un prolific învățător esoteric în tradiția rozacrucian-creștină. Descoperirile sale privind rădăcinile atlanteene ale acestei tradiții ne dezvăluie ceva din adevăratul sens al cuvântului Rozacruce, care definește nu doar calea care-i poartă numele ci și misiunea preluată de Christian Rosenkreutz.

El aduce spre noi (GA266) imaginea unei atmosfere încețoșate unde însăși Înțelepciunea locuia și răsuna din apele care umpleau aerul.

Atlanții aveau încă un sentiment intim al faptului că divinul germinează ca o sămânță în toate ființele și fenomenele naturale, într-o respirație sacră. Sunetele, respirația, imaginile, erau senzații care curgeau împreună în sufletul omului într-un sentiment religios fundamental.

Steiner mai spune că, atunci când atlantul asculta tonul intermediar dintre sunetele care-l înconjurau, el deslușea numele a ceea ce recunoștea că este divin: Tao. Prin sunete, interioriza ceea ce trăia în imagini exterioare.

Tao era simbolizat de litera T, simbolul originar al crucii Tau. In Limba germană, sunetul Tau, care desemnează crucea, are ca echivalent cuvântul Tau care înseamnă… Roua. Picătura proaspătă de rouă care se adună pe flori dimineața este simbolizată la fel cu forța germinativă ce pătrundea totul și dezvăluia omului înțelepciunea conținută în ape.

În latină, roua înseamnă ros, iar crucea se numește crux. Iar roscrux înseamnă același lucru: semnul Tao, crucea și roua de pe plante. Acesta este sensul ezoteric al simbolului exoteric pentru crucea împletită cu trandafiri.²

Conotația de prospețime pe care o emană sensul originar al acestui cuvânt preluat ca titlu inițiatic de germanul Christian Rosenkreutz confirmă un aspect important al misiunii asumate de rosacrucieni: aceea de a revitaliza mereu înțelepciunea primordială, așa cum roua împrospătează ordinea esențială (simbolizată de cruce) în fiecare dimineață a zilelor omului.

Actualizarea Înțelepciunii după nevoile epocii și vârstelor umanității

Muzica a fost mereu un mediu prielnic transmiterii înțelepciunii, și încă este folosită în templele școlii noastre pentru a deschide inimile în receptivitate. În copilăria umanității, când oamenii nu puteau absorbi încă idei, înțelepciunea se transmitea prin muzică, basme și povestiri. Frăția înțelepților rozacrucieni trimitea rapsozi din sat în sat, din oraș în oraș, să vestească spiritul.

Rapsozii au fost discipoli ai rosicrucienilor, și învățătorii lor le spuneau: în ziua de azi nu puteți încă merge în lume și să le vorbiți oamenilor prin idei, cum va fi cazul mai târziu; acum voi trebuie să le povestiți despre fiul împăratului, despre Regina florilor și despre mantia triplă.³

Astfel, oamenii, precum copiii, absorbeau cu plăcere și bucurie forme-gând, folosindu-și imaginația trăitoare. Prin forța amintirii, ele au sădit în suflete repere, virtuți exemplare și un fel de dor pentru o interpretare mai plină de sens a acelorași mistere, fiind premisele științei spirituale de mai târziu.

Steiner mai povestește cum, încă de pe vremea vechilor indieni și atâta timp cât cunoașterea era ținută secretă, inițiații trebuiau să învețe limbajul magic al simbolurilor. Nu se acorda nicio importanță exprimării lingvistice. Revelațiile simbolice au fost primele imagini în care li s-a dezvăluit rozacrucienilor ceea ce ei trebuiau să știe despre lumea spirituală. Frații destinați să recupereze aceste simboluri din lumea spirituală nu au putut decât să le redea grafic, fără a le putea traduce în limbajul uman obișnuit. Alți frați le-au putut apoi disemina, experimenta, interpreta, sistematizând filosofii și teologii în pas cu nevoile epociilor.

Însuși simbolul crucii s-a actualizat în timp, de la forma originară – Tau – metamorfozându-se în crucea creștină. E ca și cum, atunci când verticala literei T se înalță un cap deasupra liniei sale orizontale, apare noul simbol al crucii care sugerează legătura pe verticală cu divinul, prin propriul sanctuar al capului. Iar din centrul acestei cruci personale vedem cum înflorește în timp o singură roză: Roza omului conștient de sine. Roza semnifică acum și înflorirea prin cunoașterea vie a omului lăuntric, a celui necăzut.

Roza ajunge să simbolizeze nu numai iubirea radiantă a Spiritului Divin, ci și sufletul trezit care se reunește cu el. Calea Rozei simbolizează Calea feminină a Inimii: deschiderea inimii către revelație prin experiența conștientizării iubirii divine.

Roza a devenit cel mai mare simbol mistic al Occidentului, la fel cum lotusul este al Răsăritului.

Inițierea individualității lui Christian Rozacruce

Spiritul rozacrucian s-a născut așadar din necesitatea Înțelepciunii primordiale de a se actualiza mereu în sufletul nostru și în lumea noastră socială. Atunci când este conștientizată, Înțelepciunea conduce la unitate, libertate și iubire. Christian Rosenkreutz a fost pregătit în mai multe vieți anterioare ca s-o preia întreagă și să-i poată da o formă inteligibilă și actualizată.

Actualizarea a vizat: pe de o parte achizițiile culturale ale cunoașterii exterioare, pe de altă parte înțelesul lucrărilor hristice, deci esoterismul creștin, dat fiind prenumele adoptat – Christian.

Iată mărturia lui Steiner despre cine a fost Christian Rosenkreutz, și în ce a constat inițierea sa, poate cea mai importantă inițiere făcută vreodată:

Potrivit viziunii sale esoterice, redată în GA 130, în secolul al XIII-lea a existat o perioadă când s-a instalat, brusc, un întuneric spiritual pentru toți oamenii. Trăia atunci un colegiu de 12 maeștri care absorbiseră întreaga sumă a înțelepciunii străvechi și a timpului lor. Niciunul dintre aceștia nu mai putea vedea direct în lumea spirituală, dar toți erau capabili să trezească în ei amintirea a ceea ce trăiseră prin inițieri anterioare. Cei șapte înțelepți erau reîntruparea celor 7 Rishis care au conservat cunoașterea din Atlantida, împreună cu ce a rodit mai departe din ea. Alți 4 reprezentau ceea ce omenirea dobândise ca înțelepciune ocultă în cele patru perioade culturale post-atlanteene. În sfârșit, un al 12-lea deținea toate cunoștințele intelectuale ale timpului său.

În felul acesta a devenit posibil să se reunească toate concepţiile despre lume, religioase şi ştiinţifice, reprezentând 12 școli de gândire.⁴

Individualitatea ce urma să fie inițiată era singura care avea înțelegerea lucrărilor hristice: fiind reîncarnarea lui Lazăr, inițiat direct de Christos, ca Ioan. Ioan evanghelistul a fost unicul apostol îmbibat de adevărul lucrărilor christice întrucât doar el fusese prezent la Misterul de pe Golgota.

Colegiul celor doisprezece bărbaţi înţelepţi ştia că în acea epocă urma să se nască un copil care trăise în Palestina pe vremea evenimentului întrupării lui Christos, şi care fusese de față la Misteriul de pe Golgota. Această individualitate poseda o intensă educaţie a inimii, avea o deosebită capacitate lăuntrică de a iubi.⁵

Acest al treisprezecelea dezvoltase între timp cea mai profundă fervoare și devotament. El se născuse cu un suflet umil, pios, profund mistic, și fusese crescut în grija și educația celor doisprezece înțelepți, izolat de restul lumii. Era un copil foarte fragil, educația intensă primită de la cei doisprezece îi crescuseră puterile spirituale, dar îi scăzuseră complet puterile fizice.

La un moment dat, orice interes pentru lumea fizică a dispărut, el a refuzat orice hrană și a căzut ca mort. Timp de câteva zile. cei doisprezece se adunau în jurul său la anumite intervale de timp și revărsau asupra lui toată cunoașterea pe care o dețineau. Din gurile lor înțelepciunea ieșea prin formule scurte, ca niște rugăciuni devoționale și intra în sufletul pur al celui care se va numi Christian Rosenkreutz.

După câteva zile, a avut loc un eveniment unic: corpul său aproape mort a devenit transparent și strălumina.

Sufletul său a renăscut ca un suflet nou. El experimentase o mare transformare, iar cele douăsprezece înțelepciuni se întorceau acum la cei doisprezece înțelepți sub formă nouă, marcată de evenimentul Învierii. Era o repetare a viziunii lui Pavel pe drumul Damascului.

În decurs de câteva săptămâni, al treisprezecelea a redat acum toată înțelepciunea pe care o primise de la cei doisprezece, dar într-o formă nouă. Această nouă formă era ca și cum ar fi fost dată de Christos însuși. Ceea ce le-a dezvăluit era ceea ce cei doisprezece numeau creștinismul adevărat, sinteza tuturor religiilor.⁶

Rudolf Steiner mai spune că acest al treisprezecelea a murit relativ tânăr, însă fructul inițierii sale s-a păstrat în cadrul atmosferei spirituale a pământului prin corpului său eteric, din care nimic nu a trecut în eterul cosmic.

Corpul eteric al acestui inițiat, rămas intact, a acționat prin calitatea sa de corp al memoriei inspirând pe cei doisprezece care înregistraseră ceea ce acela le revelase. În plus, a radiat asupra discipolilor lui următori care au transmis mai departe această cunoaștere.

Activitatea pământească a lui Christian Rozacruce și misiunea asumată

Toate puterile minunatului corp al memoriei individualității din secolul al XIII-lea au continuat să acționeze în lume și apoi au pătruns în corpul eteric al celui reîncarnat în secolul al XIV-lea. În încarnarea sa propriuzisă, Christian Rosenkreutz a trăit 106 ani, din 1378 până în 1484, printre urmașii înțelepților – dar nu izolat de lume.

Când avea 28 de ani, a primit misiunea să călătorească dincolo de Europa. Având în sine toată înțelepciunea divină, fertilizată de marea ființă a lui Christos, îi va fi ușor să absoarbă cunoașterea activă pe Pământ în acea vreme. Mai întâi a mers la Damasc, unde s-a repetat evenimentul pe care Pavel îl trăise acolo. A călătorit apoi în Damcar, în sudul Arabiei, care în antichitate se numea Arabia Felix: țara bogată în aur, tămâie și smirnă. De aici vin, la nașterea lui Iisus, cei trei regi spre Betleem. Acest ținut străvechi al înțelepciunii și cultului stelelor aparținea Reginei din Saba. Simbolul său era cel al Sfântului Graal: semiluna culcată, pe care se sprijină discul soarelui. Iată de ce se spune că rosacrucienii adevărați sunt urmași ai misteriilor Sfântului Graal.

Steiner îl amintește ca simbol al Sophiei cosmice și noi îl putem regăsi azi preluat în icoana Maicii Domnului Ostrobramskaya.

Fama consemnează că, în Arabia Felix, Christian a învățat fizica și matematica. După trei ani, el a făcut cale întoarsă și a trecut prin Egipt către Fez, în Maroc, un loc de cultură înfloritoare în Evul Mediu. Aici absoarbe, de asemenea, o mare cantitate de înțelepciune. Se întoarce apoi în Germania. Când s-a întors în Europa după șapte ani, înțelepciunea lui nu a fost primită în școlile oficiale. El i-a acceptat ca discipoli pe 7 din cei mai dezvoltați succesori ai celor doisprezece, și a fondat „Frăția Rozacrucii”.

Christian Rozacruce a primit inițierea lui Manes (Mani), în 1459, constând în adevărata cunoaștere a funcției răului. El a căpătat puterea de a lucra asupra lumii în așa fel încât să curgă propria inițiere din corpul său eteric în câmpul Rozacrucii.

A fondat pe atunci „Casa Spiritului” școala secretă rozacruciană pentru cultivarea înțelepciunii vechi într-o formă actualizată, de care oamenii aveau nevoie în acele vremuri.

Steiner explică în aceeași conferință GA 130/1 cum, din acel moment, individualitatea lui Christian Rozacruce a fost prezentă mereu ca lider al curentului rozacrucii, fiind activă nu numai în trup fizic, ci mai ales spiritual, prin forțe eterice puternice. Corpul său eteric s-a întărit cu fiecare discipol care a lucrat prin el. În calitate de rozacrucieni, noi facem apel la forțele sale și ne lăsăm pătrunși de câmpul său eteric clarificator și înălțător.

Cea mai importantă sarcină a sa în acea vreme a fost aceea de a pregăti epoca sufletului conştienţei, pe baza căreia omul ar urma în final  să-şi atingă cea mai înaltă dezvoltare posibilă a libertăţii.

Dar înaintea săvârșirii actului eliberator  el trebuie să înțeleagă rolul și acțiunea  spiritului, motivul pentru care inițierea rozacruciană cultivă înțelegerea marilor mistere.

Dar o astfel de libertate este legată întotdeauna şi de pericolul folosirii abuzive a înţelepciunii superioare. Christian Rosenkreutz, spune Steiner, a preluat asupra sa karma acestei libertăţi a cunoașterii superioare acordată omenirii, inclusiv consecinţele folosirii ei magice  în sens egoist, exterior, nu pentru desăvârşire lăuntrică, generat de faptul că oamenii vor să li se ofere pe tavă adevărul gata făcut, nu să îl câștige prin eforturi, lupte și căutări arzătoare.

Am lăsat la urmă un răspuns la întrebarea pe care poate fiecare dintre voi și-a pus-o, cu îndreptățire: Cum s-a metamorfozat, în timp, Roua germană în Roza latină?

Iată o viziune alegorică prin care putem fiecare obține, meditativ, propriul răspuns:

Să ne întoarcem în timp în Atlantida, unde tot ce ne înconjoară este îmbibat de un sacru fluid: ceața și vântul, muzica sferelor și glasul pământului, foșnetul vieții în picurul apelor proclamă toate Înțelepciunea primordială. Inima noastră este ca o cupă a Graalului în care cad picături diafane de rouă, fiecare purtând în sfera sa esențe ale Spiritului. După ce apele ne-au înghițit, am renăscut pe uscat întinzându-ne mintea pe câmpul inimii. Cunoscându-ne pe noi înșine și exteriorul, singuri am extras apoi esențe: din înțelegere, din conștientizări ale experiențelor. Noi clarificări se integrau în suflet picătură cu picătură, ca noi boabe de rouă.

Așa, tot picurând în fiecare dimineață a zilelor noastre, Roua Cerului s-a îngropat în pământescul uman, a murit și a renăscut ca Roză. Sămânța divină a prins viață în interiorul nostru. Inima, atinsă, își amintește că e plină de roua originilor și se deschide. Din centrul ei se naște sufletul originar: pruncul Iisus. Un boboc pur de roză iese la lumină, frumos ca Soarele. Noul suflet Soare ne luminează sufletul pământesc, cu timpul eclipsându-l. Vechiul om hrănește din el însuși noul om, zicând: Eu trebuie șă mă micșorez pentru ca acela să crească. El îi predă, cu devoțiune, frâiele destinului.

Atunci, scânteia divină aprinde focul Spiritului. Roza Spiritului înflorește solar din crucea destinului. Soarele spiritual își răspândește lumina, învăluie și mistuie purificator. Christos învie. Sufletul spiritual e translucid ca o Roză din bobițe de rouă. Roza clarificată în lumina conștienței este ca un cristal transparent.

Roză christică înflorită din Pământ este Roua Cerului întoarsă, clarificată, la sine.

***

Transluciditatea sufletului-spirit este efectul ultim pe care câmpul magnetic al școlii rozacruciene îl produce asupra elevilor săi, lucrători consecvenți la propriul templu spiritual. Ei sunt susținuți sacrificial de forțele lui Christian Rosenkreutz care a prefigurat această transfigurare, în propria inițiere.

Steiner consideră că rozacrucianismul adevărat și autentic a fost, de la începuturile sale, doar subiectul comunicării orale a celor care au jurat să păstreze secretul. Că esența sa s-a păstrat în Legenda Templului, ca taină care se va descoperi fiecăruia în felul său, atunci când își va edifica propriul templu interior.

Misiunea rozacrucienilor de a crea în Europa Centrală o punte între Orient și Occident prin cunoașterea actualizată care unește antichitatea cu modernitatea poate fi regăsită în miezul semnificației Legendei Templului. Fiindcă zidirea Templului Spiritului începe cu construcția porții de trecere, presupunând armonizarea celor doi poli ai existenței Spiritului în Materie: Orientul și Occidentul, cunoașterea interioară cu cea exterioară, înțelepciunea universală dată încă de la origini cu înțelepciunea particulară dobândită de fiecare om, lucrător la propriul său templu, în care Împărăția cerească coboară în propriul său pămîntesc și nu se va mai lua de la el.