Jakob Böhme a spus: ‘Sunt mort în/pentru cunoaștere de dragul celui care vrea să cunoască în mine.’
Și mai departe: ’Modul simplu și divin în care omul poate să-L vadă pe Dumnezeu în cuvântul, esența și voința Sa este acela de a deveni simplu în sine și de a lăsa tot ceea ce este și are în voința Sa.’
Când auzim termenii „simplitate” sau „naivitate”, tindem să le asociem cu o conotație peiorativă, deoarece o persoană simplă este considerată mai degrabă naivă și lipsită de inteligență. În limbajul colocvial, simplitatea este utilizată în contrast cu termenul „diversitate”. Pe scena politică, Agenția Federală Germană Antidiscriminare a derulat în 2010 o campanie importantă sub motto-ul „Diversitate în loc de simplitate – Împreună pentru tratament egal”, cu scopul de a promova toleranța și deschiderea.
În rădăcina germanică a cuvântului, simplitatea se referă la indivizibilitate, iar în Evul Mediu exclamația „Sancta Simplicitas” era folosită pentru a descrie consecvența simplă, dar directă a persoanelor spirituale.
Pentru Friedrich Kirchner (filozof din secolul al XIX-lea), „simplitatea estetică” avea următoarea semnificație:
Simplitatea estetică constă în armonia naturală a tuturor părților unei opere de artă. Ea nu oferă niciodată mai mult decât ceea ce cere scopul ansamblului; mijloacele sale artistice sunt cele mai simple; dispunerea și legătura dintre elemente sunt naturale; este lipsită de orice supraîncărcare și înfrumusețare. O astfel de simplitate înnobilează operele tuturor geniilor adevărate. Ea a predominat în arta antică și este absentă în multe forme de artă modernă (cf. poemul lui Schiller dedicat lui Goethe: „Mintea care laudă numai adevărul disprețuiește gesturile ostentative ale falsului bun simț”).[1]
Care este, atunci, semnificația spirituală a conceptului de simplitate? Și ce implică aceasta pentru conceptul de diversitate?
Jakob Böhme (1575–1624), o personalitate de înaltă spiritualitate, folosea frecvent în scrierile sale termenii simplitate, simplu la minte sau fără pretenții. Ce voia să spună prin asta?
În antologia Ein einfaches Leben in Christus (O viață simplă în Christos)[2] găsim o selecție de texte importante ale lui Jakob Böhme. Editorul Konrad Dietzfelbinger le-a tradus în limba germană modernă.
În 1600, Böhme a avut o experiență de iluminare. El descrie ceea ce i-a fost revelat într-un limbaj profund înrădăcinat în creștinism. În același timp, inventează cuvinte noi pentru a exprima emoțiile din interiorul său. În prima sa scriere, Aurora sau Răsăritul în Est, capitolul 19 spune:
Dar când, în această întunecime, spiritul meu […] s-a înălțat în Dumnezeu ca într-o mare furtună, iar întreaga mea inimă și minte, împreună cu toate celelalte gânduri și voința mea, s-au concentrat asupra Lui, fără a înceta să se lupte cu iubirea și mila lui Dumnezeu și fără a renunța până când El m-a binecuvântat, adică până când m-a luminat cu Duhul Său Sfânt, pentru ca eu să-I înțeleg voința și să scap de tristețea mea – atunci spiritul a străbătut.[3]
Fiul lui Dumnezeu trebuie să se nască în noi
Jakob Böhme subliniază că nu este posibil să găsim adevărata temelie a lumii lui Dumnezeu doar prin rațiune și prin reflecție intensă [4]. În schimb, trebuie să ne cufundăm în iubirea și mila lui Dumnezeu cu o inimă curată și o minte purificată, cu o voință care nu dorește nimic altceva decât voința lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, Christos, trebuie să se nască în noi, iar acest lucru se poate întâmpla numai dacă avem încredere în Dumnezeu cu voința noastră calmă și sperăm în toate lucrurile bune de la El. Voința proprie s-a îndepărtat de ordinea lui Dumnezeu și trăiește în egocentrism. Mintea este ceva natural, lumea gândurilor sale are un început și un sfârșit, ea dispare odată cu moartea. În acest context, Jakob Böhme subliniază [5] că el „nu este născut din școala acestei lumi”, ci este un om simplu. Fără o intenție voită din conștiința de sine sau o dorință și un vis din inima sa, el a fost introdus în cunoașterea divină și în cercetarea înaltă a naturii prin harul spiritului și voinței lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata simplitate spirituală a minții și a inimii, necesară pentru a se apropia de cunoașterea lui Dumnezeu. În acest context, el spune: „Căci eu sunt mort în cunoaștere pentru Cel care voiește în mine”.[6]
Jakob Böhme nu și-a dobândit înțelepciunea și cunoștințele despre Dumnezeu din cărți. Nu a urmat o carieră academică. Era un om simplu, un cizmar, și totuși a experimentat pe propria piele cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl poate oferi unui om în viața pământească. A fost capabil să citească „Cartea lui Dumnezeu” din interiorul său și a găsit un semn exterior pentru cartea sa interioară în Biblie. „Modul simplu și divin în care omul poate să-L vadă pe Dumnezeu în cuvântul, ființa și voința Sa este acela în care omul devine simplu în sine și, din propria voință, renunță la tot ceea ce este și are, fie că este vorba de putere, măreție, onoare, frumusețe, bogății, bani și bunuri, tată și mamă, frate, soră, soție și copii, trup și viață, și devine un simplu nimic pentru sine: El trebuie să renunțe la tot și să devină mai sărac decât o pasăre în aer, care încă mai are un cuib.”[7]
Retragerea identificărilor
Orgoliul academic împiedică oamenii să găsească adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Cuvintele din Biblie, „Deveniți ca niște copii mici” (Matei 18:2-4), nu înseamnă altceva decât că oamenii devin conștienți de identificările și proiecțiile lor și, prin experiența lor de viață, pot să le retragă și să le transforme în cunoaștere spirituală. Nou-născuții sunt liberi de aceasta; lumea spirituală divină poate încă avea un efect direct asupra lor. Numai în cursul vieții lor oamenii își umplu mintea cu gânduri care nu au valoare eternă și vor să fie mântuiți printr-o cale spirituală. O „lipsă de gândire” în acest sens este o stare care descrie o persoană matură care își folosește mintea numai pentru reglarea vieții sale de zi cu zi.
Maestrul spiritual Krishnamurti (1895–1986) descrie această simplitate a minții cu următoarele cuvinte:[8]
Plinătatea vieții rezidă în liniștea minții. Capacitatea de a observa fără a judeca este cea mai înaltă formă de inteligență. Numai când mintea este absolut liniștită, atât la suprafață, cât și în profunzime, poate apărea necunoscutul, nemăsurabilul. Conștientizarea este predarea completă și necondiționată față de ceea ce este, fără raționalizare, fără separarea observatorului de observat. Meditația este curățarea minții și a inimii de egoism; prin această curățare apare gândirea corectă, care singură poate elibera omul de suferință.
Într-una dintre ultimele sale prelegeri, el spune: „Nu am nimic împotriva a ceea ce se întâmplă în prezent”. [9]
Jakob Böhme a urmat „calea simplă a copilului” în Christos. El a explicat că nu putea scrie despre sine altfel „decât ca despre un copil care nu știe și nu înțelege nimic, care nu a învățat nimic altceva decât că Domnul vrea să-l cunoască în măsura în care Se revelează în el”. [10]
În simplitatea sa, Böhme a căutat doar inima lui Iisus Christos și i-a cerut cu sinceritate lui Dumnezeu Spiritul Sfânt și harul Său. Prin această căutare sinceră, i s-a deschis o poartă prin care a văzut și a experimentat în 15 minute mai mult decât ar fi câștigat dintr-o viață întreagă de studiu. El a realizat că cunoașterea nu este a lui, ci a lui Dumnezeu, că Dumnezeu știe în sufletul omului ce vrea și cum vrea. Înțelepții intelectuali nu au cunoștință de acest lucru, deoarece nu se află în simplitatea „fără gânduri” a intelectului, ci sunt mândri că sunt erudiți. [11]
Böhme era impregnat de înțelepciunea divină, teosofia; el a văzut starea originară a lumii și a fost inițiat în cosmosofie. El poseda înțelepciunea omului, antroposofia, și i s-a revelat misterul lui Christos de pe Golgota, care arată și le permite oamenilor calea de întoarcere la unitatea divină, cristosofia.
Această formă de simplitate se manifestă în diferite variante în toate sufletele iluminate. Pornind de la acest punct, ele dobândesc o viziune specială asupra diversității. Jakob Böhme scrie:
Dar, întrucât natura Tatălui este nemăsurată și El este sursa întregii înțelepciuni, iar toate lucrurile au luat naștere prin înțelepciunea Sa, sufletele sunt structurate în multe feluri diferite. Toate provin dintr-o singură Ființă, dar efectul lor este diferit, în conformitate cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Astfel, Spiritul lui Christos dezvăluie esența fiecărui suflet, astfel încât fiecare să vorbească despre minunile înțelepciunii lui Dumnezeu din propria sa esență. [12]
În lumina acestei înțelegeri a simplității și diversității, titlul acestei ediții a LOGON, Diversitate și simplitate, ar trebui reformulat în „Diversitate din simplitate”, deoarece simplitatea spirituală este condiția prealabilă pentru reflectarea simplității în diversitate din cunoașterea lui Dumnezeu.
O operă artistică minunată în acest context este Christophorus realizată de Maestrul din Meßkirch. Spiritul Sfânt, sub forma copilului Christos, introduce înțelepciunea sa în mintea purificată, adică simplă, a ființei umane care se luptă, care și-a purificat focul conștiinței și acum îl folosește simbolic ca un baston puternic. [13]
[1] > wiki > simplicity; https://www.gedichte.de › poems › friedrich-schiller
[2] Jakob Böhme, Ein einfaches Leben in Christus (O viață simplă în Christos), Antologie, Rozekruis Pers, Haarlem 1999
[3] Jakob Böhme, Aurora oder Morgenröte im Aufgang (Aurora sau Răsăritul în Est), editată de Gerhard Wehr, Frankfurt am Main and Leipzig 1992, p. 361 f.
[4] Jakob Böhme, Antologie, p. 33
[5] Jakob Böhme, Antologie, p. 41
[6] Jakob Böhme, Antologie, p. 43
[7] Jakob Böhme, Antologie, p. 46
[8]https://www.zitate7.de › Krishnamurti
[9] https://www.om-online.de › kultur › einfachephilosophie-mein-freund-das-jetzt
[10] Jakob Böhme, Antologie, p. 68
[11] Jakob Böhme, Antologie, pp. 69–71
[12] Jakob Böhme, Antologie, p. 75
[13] Meister von Meßkirch – Wikipedia
