Înapoi la partea 1
În Hermes-Mercur găsim un evident sincretism, putând distinge trei aspecte relevante:
– scribul divin egiptean, Thot-Hermes;
– mediatorul și mesagerul zeilor, greco-romanul Hermes-Mercur (capabil să împace contrariile: unicul și multiplul, credința și cunoașterea, raționalism materialist și imaginație creatoare …);
– și inițiatorul mitic, egiptean-elen-arab Hermes Trismegistul („Cel de trei ori Măreț”)
Hermes Trismegistul adună în tripla sa natură atât tradițiile cunoașterii oculte egiptene, legate de cuvântul rostit și de cel scris (Hermes-Thot egipteanul a fost considerat inventatorul cuvântului și al scrierii) precum și tradițiile hermetice magic-alchimice simbolizate de către Hermes-Mercur (mesagerul și mediatorul omului cu zeii, „psihopompul” sau conducătorul sufletelor) model al inițiatului ori adeptului.
Scopul final al învățăturilor hermetice este „regenerarea”, o regenerare ce asigură conștiința unității cu întreaga creație sau, cu alte cuvinte, iluminarea, trezirea unei conștiințe universale. Astfel, prima carte a „Corpus Hermeticum” începe cu o viziune, apariția lui Pimandru ce se identifică cu „Nous”, Inteligența Supremă, și care întreabă candidatul: „Ce vrei să vezi și ce vrei să înveți și să cunoști prin gândul tău? (CH I, 1).
Cunoașterea dezvăluită de Pimandru trebuie învățată și cunoscută prin „gând”. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că nu este o cunoaștere intelectuală, ci derivată din dezvoltarea puterii superioare a gândirii (Manasul/Eul superior).
„Inteligența, o Tat, provine din realitatea lui Dumnezeu (…) Inteligența, atunci, nu este separată de realitatea lui Dumnezeu, ci răsare treptat din ea, așa cum lumina răsare din Soare. Această inteligență este Dumnezeul care e în noi, prin ea unii oameni sunt zei, iar umanitatea lor este foarte apropiată de divinitate. De aceea Bunul Geniu a numit zeii nemuritori, iar pe oameni zei muritori „(CH XII, 1).
Acum, „Inteligența” (noul corp mental sau „Manasul” superior) nu este ceva ce este dat ființei umane prin naștere, ci trebuie cucerit. „Dumnezeu a împărțit rațiunea între toate ființele umane, dar nu și inteligența (…), aceasta nu vine de sus, ci se formează aici jos, în sufletele oamenilor ce nu posedă intelect” (CH IV, 3). Și când candidatul (Tat) întreabă de ce Dumnezeu nu a distribuit inteligența între toți oamenii, Hermes răspunde: „Pentru că (Dumnezeu) a vrut, oh fiul meu, să o plaseze printre suflete ca premiu ce trebuie cucerit” (CH IV , 3).
Dezvoltarea noului corp mental, a noului gând este, de fapt, o naștere. Prin urmare, când candidatul înaintea lui Hermes Trismegistul își dă seama că nu știe din ce matrice se naște omul (nemuritor) și din ce sămânță (CH XIII, 1), maestrul răspunde că omul se naște prin Voința lui Dumnezeu și că „Ceea ce se naște va fi diferit, va fi un zeu, fiul lui Dumnezeu” (CH XIII, 2). Atunci când candidatul conștientizează că i se vorbește enigmatic, Hermes îi răspunde:
„Ce să-ți spun, fiule? Nu pot să-ți spun altceva decât că, din mila lui Dumnezeu, am contemplat eu însumi o viziune imaterială, am ieșit din mine și am intrat într-un trup nemuritor și nu mai sunt cel care am fost înainte, dar m-am născut în inteligență „(CH XIII, 3).
Și tot el adaugă: „Această experiență nu poate fi învățată ori văzută cu acest element material pe care îl avem aici. (CH XIII.2).
Fiecare căutare spirituală se desfășoară în interiorul ființei umane, din moment ce acolo nu există nimic altceva decât Dumnezeu:
„Pentru că Tu ești tot ceea ce pot fi, Ești tot ceea ce pot face, Ești tot ceea ce pot spune, pentru că Tu ești totul și nu există nimic care să nu fie Tu! (CH V, 11).
Prin urmare, candidatul poate exclama: „Pentru că tu ești ceea ce sunt, ceea ce fac, ceea ce spun.” (CH V, 11). Candidatul care poate exprima astfel de cuvinte și-a transferat mintea spre Ființa sa interioară, a încetat să se identifice cu corpul material și, astfel, îl poate cunoaște pe Dumnezeu, deoarece este posibil să-L cunoști pe Dumnezeu doar identificându-te cu El. Doar asemănându-se cu cel pe care Îl știe.
Candidatul trebuie să efectueze o schimbare de mentalitate, astfel încât „ochiul inimii” să se poată întoarce spre Centru, spre Unul, lăsând în urmă „mormântul” lumii iluzorii, deoarece cel mai mare rău, potrivit lui Trismegistus, este ignoranța (necunoașterea lui Dumnezeu). Prin urmare, este recomandat să căutați mâna care vă va ghida „la porțile cunoașterii” și să rupeți „vălul ignoranței” (CHVII).
Obiectivul învățăturilor hermetice este de a pregăti candidatul să primească „nous” (Siritul sau partea cea mai înaltă și mai divină a Sufletului). Acest lucru se poate face numai atunci când candidatul se poate cufunda în „Crater”, adică într-un câmp de forță concentrat, divin. Cei care pot asimila astfel de forțe divine și le permit să-i transforme personalitatea materială, posedă Gnoza, devin „inițiații Inteligenței, oamenii perfecti” (CH IV, 4) și ajung la nemurire, în timp ce acei care nu urmează această dezvoltare ” posedă rațiune, dar nu inteligență și ignoră de ce și în ce scop s-au născut ”(CH IV, 4).
Și tot Hermes este cel care exclamă:
„Așa este, o Tat, știința intelectului, posesia lucrurilor divine și înțelegerea lui Dumnezeu! Acesta este darul craterului divin.
TAT: Și eu vreau să mă botez, tată!
HERMES: Dacă nu începi să îți urăști corpul, fiule, nu te vei putea nici să te iubești pe tine însuți. Iubindu-te pe tine însuți, vei poseda inteligența și apoi vei obține știința (Cunoașterea).
TAT: Ce vrei să spui, oh tată?
HERMES: Este imposibil, oh fiule, să fii atașat de lucrurile muritoare și de lucrurile divine, în același timp ”(CH IV, 6).
Ideea de bază este că ființa umană nu este corpul său, ci mai degrabă corpul este „închisoarea” principiului nemuritor. „Eul” ( Nous ori principiul spiritual) trebuie să înceteze să se identifice cu corpul (sôma) pentru a reveni la locuința sa originară (sau a deveni „zeu”). Astfel, când candidatul exclamă: „M-ai învățat toate lucrurile pe care mi le-am dorit, Oh Nous! Dar spune-mi acum despre Înălțare și cum se petrece” (CH I, 24). Răspunsul lui Pimandru este despe necesitatea abandonării tuturor legăturilor ce-l leagă pe el la „sfere” (planurile astrale). În acest scop, candidatul trebuie să se purifice și să scape de cele șapte vicii ce îi leagă sufletul, astfel încât să poată „traversa” cele șapte raiuri planetare care formează lumea inferioară (Hebdomad), legate de vicii, și să ajungă la cel de-al optulea conac („regiunea ogdoadică”) iar de acolo, pătrunderea întru Dumnezeu (CH I.25).
Hermetismul postulează că mintea obișnuită nu-L poate vedea sau chiar imagina pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu nu poate fi conceptualizat de mintea discursivă. „Viziunea” divinului (Iluminarea) poate fi atinsă numai prin mintea superioară, pură și intuitivă („nous”), dar „pentru aceasta este necesar ca una dintre razele sale să vă lumineze gândul” (CH V, 2) .
Ceea ce învață textele ermetice, în esență, este că adevărata înțelepciune nu vine din „afară”, ci se găsește în interiorul ființei umane însuși, întrucât „gândirea” umană (Manasul superior reunit cu intuiția) este chipul lui Dumnezeu („ Numai gândul vede invizibilul „, CH V, 2), și în el se găsește toată Cunoașterea.
