Creatorul a plasat în sămânță dezvoltarea viitoare: în cea a copacului vocația de a deveni copac, în cea a ființei umane vocația de a deveni ființă umană. În adâncul inimii fiecărei ființe umane se află scânteia divină a Spiritului ca o sămânță.
Pe parcursul întregii nopți, spiritul lui Dumnezeu a fost în inima mea și în zori am făcut ceea ce El iubește. Am practicat Maat, am detestat răul. Am știut că divinitatea trăiește. Moustafa Gadalla [1]
Concepția despre lume a Egiptului antic este relevantă și astăzi. Puterea creatoare a inimii joacă aici un rol esențial. Legătura dintre inimă și suflet, chintesența inimii și a sufletului, este considerată cheia nemuririi. A mânui această cheie este cea mai sublimă misiune a omului în viața sa. Ea deschide ușa către dimensiunea sa metafizică, către Christosul său interior.
Potrivit Historisches Wörterbuch der Philosophie (Dicționarul istoric al filosofiei), inima este „în toate culturile, marele centru integrator al sentimentelor, senzațiilor și gândurilor umane, al tuturor performanțelor și capacităților psihice ale omului. Ceea ce se întâmplă în ființa umană în ansamblul ei se reflectă în inimă; aici se sintetizează condiția sa”. Inima este focarul psihologic al manifestării umane individuale.[2]
În viitor, inima va face mișcări care vor fi efectele impulsurilor interioare ale sufletului omului. Rudolf Steiner [3]
Din punctul de vedere al științei spirituale originare, inima umană se află astăzi în faza embrionară de dezvoltare. Abia în viitor va căpăta o formă diferită și își va dezvolta potențialul pentru o sarcină mai înaltă. Un indiciu al unei astfel de dezvoltări poate fi găsit în mușchii striați transversali ai inimii. Într-o perioadă viitoare de dezvoltare, omul își va putea mișca inima așa cum își mișcă brațele și picioarele, în conformitate cu impulsurile interioare ale sufletului său.[4]
Calea Inimii
Alături de filozofie (filozofie = iubire de înțelepciune), cercetarea inimii s-a impus în medicină și psihoterapie – din nevoia inimii. Suferințele psihicului își găsesc acolo expresia – de exemplu, în stările depresive severe, în doliu ca urmare a pierderii unei persoane dragi sau după o lovitură a sorții, în cazul nedreptăților și al experiențelor de violență. La astfel de evenimente, inima se „oprește”, iar vindecarea inimii este necesară pentru a o readuce la viață. Anxietățile, nevrozele cardiace (Freud) și alte forme de tulburări psihologice sunt reacții prin care psihicul caută să-și protejeze coerența.
Potrivit cercetărilor efectuate de fondatorul psihologiei orientate spre proces, Arnold Mindell, evoluția unei experiențe de moarte apropiată depinde în mod esențial de starea inimii: factorul decisiv este dacă persoana s-a armonizat în viața sa cu ordinele inimii. Acest lucru face ecou ideii de legănare a inimii din ritualul egiptean antic, care se realizează după moartea unei persoane în viața de apoi. În cartea sa „Quantum Mind – La granița dintre fizică și psihologie”, Mindell pune în contrast între a vedea cu ochii și a percepe cu inima. El afirmă că, fără inimă, nu se poate simți ceea ce se vede. Lipsa de compasiune îmbolnăvește inima, deoarece una dintre calitățile sale esențiale este atunci suprimată. Mindell subliniază că este esențial să se acorde atenție vocii interioare pentru a urma calea inimii.[5]
Rugăciunea inimii în creștinism
Psihoterapia, precum și medicina clasică și cea alternativă oferă ajutor pentru bolile de inimă. Dar și în domeniul spiritualității au fost dezvoltate metode importante de vindecare care pot ajuta oamenii în prezent. Cea mai cunoscută dintre acestea este probabil Rugăciunea inimii în creștinism.
Rugăciunea inimii își are rădăcinile în Vechiul și Noul Testament. Din „camera interioară” (Mt. 6, 6), din adâncul inimii, ea se înalță spre Dumnezeu. Inima rănită se îndreaptă spre Dumnezeul milostiv și se deschide puterilor sale. Din locul mistic, tainic, din rugăciunea insistentă a cuvintelor „Doamne Iisuse Christoase, miluiește-mă”, ia naștere inima curată. [6]
Inima sacră în Egiptul antic
Pentru egipteni, simbolul inimii era reprezentat de arborele Persea (avocado). Forma de pară a fructului său și mai ales cea a miezului seamănă cu forma inimii. În unele ilustrații, fructul de avocado se găsește pe capul lui Isis, mama lui Horus, unde fructul este tăiat și miezul asemănător unei inimi poate fi văzut în întregime..[7]
În Egiptul antic, soarele servea unei orientări cuprinzătoare. Fie că era vorba de arhitectură sau de pregătirea meselor, principiile și instrucțiunile lui Ra, zeul soarelui, erau întotdeauna onorate și urmate. Inima (Ab) era văzută, de asemenea, ca un organ de percepție spirituală și sediul discernământului. Horus, care, pe o cale de transformare, a devenit una cu zeul soarelui Ra, era numit conducătorul inimii. Acest lucru indică legătura dintre inimă și soare. La fel cum soarele se află în centrul sistemului nostru solar, inima se află în centrul corpului uman. Numai această poziție centrală ridică atât soarele, cât și inima la rang de sanctuar, de templu în care izvorăște sursa vieții.
Legătura dintre inimă și suflet formează o unitate divină (Ba) în ființa umană. Această unitate este nemuritoare, conform înțelepciunii egiptene antice: Ba rămâne chiar și după moartea unei ființe umane. Inima joacă atunci un rol decisiv. Anubis, zeul tărâmului morților, are sarcina de a o cântări. El o pune pe cântar, contrabalansată de o pană a lui Maat, zeița adevărului și a justiției. Inima nu trebuie să fie mai grea decât pana. De aceasta depinde soarta defunctului.[8]
Din ce în ce mai mulți oameni de pe Pământ ar trebui să se dedice acestei lucrări cu soarele, pentru că numai iubirea și lumina vor transforma omenirea. Omraam Mickael Aivanhov
Soarele – inima cosmosului solar
În lucrarea sa Sun Yoga, Omraam Mickael Aivanhov prezintă o nouă cultură bazată pe soare, în care fraternizarea tuturor popoarelor devine posibilă. El ne învață că oamenii care își concentrează atenția asupra soarelui spiritual, asupra lui Tiphereth, centrul corpului solar, se vor apropia în același timp de propriul centru, de soarele lor interior. Prin unirea cu soarele, ființa umană devine treptat asemenea acestuia. Concentrarea asupra soarelui îi permite să își folosească toate gândurile, dorințele și energiile pentru realizarea celui mai înalt ideal. Cel care se străduiește să învingă numeroasele forțe de care este sfâșiat încoace și încolo, pentru a le uni într-o singură și salutară direcție plină de lumină, devine un puternic focar care poate radia în spațiu. Da, dacă omul stăpânește forțele naturii sale inferioare, el poate – asemenea soarelui – să distribuie binecuvântările sale întregii omeniri. El trăiește într-o asemenea libertate încât conștiința sa se extinde asupra umanității. Această stare îl pune în situația de a oferi tuturor abundența de lumină și iubire care radiază din soare. Inima sa este reprezentantul soarelui cosmic.
Dorința soarelui de a se dărui dă naștere – în viziunea lui Omraam – luminii și căldurii. Micul soare, inima pură, ca și marele soare, nu cunoaște decât un singur scop: să ajute, să susțină, să hrănească, să ofere, să înalțe și să vindece. Ea este plină de un singur gând, acela de a se arăta dezinteresată, generoasă și iubitoare.[9]
Christos – Misterul Inimii
Din timpuri imemoriale, persoanele și grupurile gnostice și-au urmat inima spirituală. Pentru Bogomili – o mișcare spirituală din Evul Mediu – „sângele viu al lui Dumnezeu” curgea în inima umană purificată pentru a crea forma sufletească nemuritoare a ființei umane. Crucea care vibrează în inima spirituală reprezintă accesul suprasensibil care duce la Graal – la potirul în care se primește „sângele divin”. Inima pură se spiritualizează în acest proces. Ea caută legătura cu întreaga umanitate, pe de o parte, și cu Spiritul Sfânt, pe de altă parte. Soarele mic interior se aseamănă cu soarele mare. Cel mare se arată în cel mic.
Christos, unsul, este, în viziunea gnostică, inima originară a cosmosului solar, care se manifestă continuu ca o trinitate de viață, lumină și iubire. Se dă deci sfatul de a ieși din labirinturile intelectuale ale creierului și de a ne îndrepta atenția spre inimă, căci acolo se ascunde sursa vieții, „fântâna de apă din deșert”. Oricine poate elibera puterea lui Christos în inima sa, poate înțelege în profunzime înțelepciunea vieții veșnice.
Înțeleptul bulgar, maestrul Peter Deunov subliniază că în mica sămânță se ascunde toată viața. Creatorul a așezat în sămânță dezvoltarea viitoare: în cea a copacului vocația de a deveni copac, în cea a ființei umane vocația de a deveni ființă umană. În adâncul inimii fiecărei ființe umane se află scânteia divină a Spiritului ca o sămânță.[10] Conform înțelepciunii rozacruciene, ideea și structura ființei umane originare și perfecte sunt cuprinse acolo. Câmpul din jurul acestui centru spiritual, care înconjoară și ființa umană materială, se numește „microcosmos”. O parte din misiunea sublimă a unei ființe umane este de a trezi sufletul originar din scânteia Spiritului. Acest lucru se face cu ajutorul puterii lui Christos, puterea soarelui spiritual. Aceasta duce la „renașterea din Apă și Spirit” (Ioan 3,5). Rozacrucienii vorbesc despre „transfigurare” și descriu fuziunea sufletului originar cu Spiritul ca pe o „nuntă alchimică”.[11] Este calea creștină de inițiere care începe în inimă. Acolo, divinitatea imanentă a ființei umane se face recunoscută, ajutându-o să se transforme și să treacă prin „poarta îngustă” în ființa nemuritoare.
[1] Gadalla, Moustafa, Ägyptische Kosmologie. Das belebte Universum (Cosmologia egipteană. Universul animat), a 3-a ediție, Ancient Mail Verlag, Groß-Gerau 2022
[2] Wolfgang Biesterfelds, Herz (Inima), HWPh, 3 (1974), p. 1100-1112
[3] Rudolf Steiner, Gesammelte Artikel aus der Zeitschrift Lucifer – Gnoza 1904/05 (Culegere de articole din revista Lucifer – Gnoza 1904/05), Gesamtausgabe Bd. 7, überarbeitete Auflage, Rudolf Steiner Verlag, Basel, 2018, p. 168-169
[4] Ibid.
[5] Arnold Mindell, Quantum Mind – La granița dintre fizică și psihologie, Portland, Oregon, 2000
[6] A. G. Paparnakis, Invocarea numelui lui Dumnezeu în Vechiul Testament, în: hermeneutica și teologia Vechiului Testament, Bd. 2, Thessaloniki 2006
[7] Blavatsky, Helena, Dicționar al Doctrinei Secrete, Verlag Esoterische Philosophie, Hannover 1997, S. 173
[8] Gadalla, Moustafa, ibid,, pp. 61-90
[9] Omraam Mickael Aivanhov, Sonnen-Yoga. Surya – Yoga. In: Gesammelte Werke, Band 10, Prosveta Verlag, Dietingen 2011, p. 268-277
[10] Peter Deunov (Beinsa Duno), Gloria Vieții, Verlag Bjalo Bratstvo, Sofia 2007
[11] Confer Jan van Rijckenborgh, Nunta alchimică a lui Christian Rozacruce, Rozekruis Pers, Haarlem
