„Divinitatea și-a dezvăluit fața ascunsă. Acum marea Mamă a lumii se ridică în ea.” Sri Aurobindo [1]
Simt că, de câțiva ani încoace, un delicat curent subteran se face simțit în conștiința oamenilor, la început destul de timid, ca o vibrație fină, iar recent din ce în ce mai clar, mai puternic și mai plin de speranță. În acest articol aș dori să mă refer la această vibrație, la această forță spirituală, ca la Femininul Sacru.
Ce este acest Feminin Sacru în esența sa cea mai profundă, cum funcționează, cum apare – toate acestea trebuie explorate mai profund. Am o bănuială că puterea Femininului Sacru va fi de cea mai mare importanță în această perioadă de transformare și poate fi o pregătire pentru trezirea umană.
De ceva timp încoace, mi-am făcut un bun obicei să mă așez dimineața la pian și să cânt cântece sacre din diferite culturi spirituale, de exemplu din sufism, budism, hinduism, ebraică, rocadă. Observ că o vibrație foarte fină se deplasează prin corpul meu eteric, ceea ce deschide inima și declanșează sentimentul de a fi în legătură intimă cu marea țesătură a sfințeniei.
Alte impulsuri importante care m-au determinat să urmăresc femininul sacru au fost două cărți: Mai întâi, bestsellerul mondial al filosofului cultural Charles Eisenstein (Este posibil să cunoaștem lumea mai frumoasă decât o cunosc inimile noastre[2]), publicat în 2013, iar mai târziu și romanul botanistului american Robin Wall Kimmerer (Braided Sweetgrass[3]), publicat în Germania în 2021.
Ambele cărți subliniază faptul că în cultura noastră occidentală se manifestă o conștiință separatoare, care, în esență, a dat naștere actualei crize mondiale (a se vedea înțelepciunea nativilor KOGI din munții columbieni[4]).
Atitudinea conștientă de separare și detașare poate fi descrisă după cum urmează: Ființa umană se concepe pe sine ca un individ independent printre alți indivizi independenți într-un univers care este independent. Ea se simte separată de materie, de spirit, de toate celelalte suflete. În necesitatea afirmării de sine, ființa umană se află în competiție cu toți ceilalți indivizi și, prin urmare, dorește să exercite cât mai mult control posibil și să își urmărească interesul propriu în cea mai mare măsură posibilă. Oricine dorește să depășească acest „program biologic” mai mult sau mai puțin nemilos se străduiește „pentru lucruri mai înalte”. Omul alege calea renunțării și a disciplinei și dorește să se înalțe în sferele spirituale, o astfel de persoană consideră că sufletul este separat de corp. Sacrul nu face parte din această lume.
Eisenstein și Kimmerer au combătut „paradigma separării” care prevalase până atunci cu o perspectivă complet diferită asupra creației și vieții, „paradigma interconexiunii reciproce”. Ei concep Pământul și universul ca pe un organism viu, ca pe o „mare țesătură” în care toate creaturile sale (pietre și minerale; plante; animale; ființe umane; elementele foc, pământ, apă și aer, precum și spiritele lor elementare; planetele și sistemele solare; ierarhiile spirituale) comunică și interacționează reciproc, fiind astfel intim interconectate. Ei vorbesc despre o țesătură sacră în care totul este interconectat, în care fiecare acțiune este astfel semnificativă și are un impact asupra întregului.
Sensul, conștiința și inteligența sunt proprietăți intrinseci ale materiei și ale universului. (Eisenstein,[5]).
Astfel, sacrul se află în mijlocul lumii, este în adâncul fiecărei creaturi, în adâncul Pământului, în adâncul Soarelui (cf. și Teilhard de Chardin[6]).
Cărțile lui Eisenstein și Kimmerer arată clar că criza ecologică (ca toate crizele noastre) este o criză spirituală. Cum s-a putut ajunge la așa ceva?
Cultura iudeo-creștină a Occidentului este caracterizată de o imagine „masculină” a lui Dumnezeu. În iudaism, acesta este un Dumnezeu pedepsitor care i-a alungat pe oameni din paradis. În creștinism, acest Dumnezeu mânios al Vechiului Testament a fost înlocuit de un Dumnezeu al blândeții și al iubirii. În figura lui Christos, acest Dumnezeu creștin s-a întrupat pe Pământ, dar apoi s-a înălțat din nou de pe cruce la Tatăl său ceresc. În adâncul subconștientului, purtăm mai mult sau mai puțin încă în noi imaginea unui Dumnezeu distant și furios.
Sub conducerea unui Dumnezeu „masculin”, am dezvoltat științele și am dobândit capacitatea de a ne controla mediul înconjurător în anumite domenii. În acest proces, însă, ne-am izolat de interdependența sacră a tuturor lucrurilor create, iar în viața noastră de zi cu zi am pierdut relația cu divinul în toate formele sale. (Llewellyn Vaughan-Lee,[7])
Pe de altă parte, viziunea interconexiunii descrisă de Eisenstein și Kimmerer ne deschide ochii asupra femininului sacru din creație. Integralitatea vieții în sacralitatea sa aparține laturii feminine a divinului.
În contrast cu transcendența Sa impresionantă, Ea întruchipează prezența divină iubitoare și grijulie. (Llewellyn Vaughan-Lee,[8])
Cum se combină aceste cuvinte cu cele spuse de Christos: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”? Și cu faptul că, după învierea sa, s-a arătat într-un corp complet diferit, un corp eteric, nemuritor, cu care a putut să se înalțe la cer? Această „corporalitate” (eterică) poate fi văzută ca fiind cu adevărat sacră.
De asemenea, în Flautul fermecat al lui Mozart este pus un semn de întrebare asupra sacrului feminin în creație. Aici, femininul cosmic profanator este dezvăluit în mod impresionant sub forma Reginei Nopții. Ea este mama întunecată care vrea să-și țină copiii închiși în sfera ei.
Și: să aruncăm o privire la lumea noastră. În afară de tot farmecul și constrângerea pe care o exercită sexele unul asupra celuilalt, nu cunoaștem forțele puternice ale mamei întunecate. În misterele egiptene ea se numește Nephtys. Sora ei, Isis, simbolizează ordinea superioară, divină a naturii, femininul sacru.
Nu este ușor să descrii femininul sacru. Acesta nu poate fi definit în mod clar. Divinitatea feminină este prinsă fără să vrea într-un singur termen. Uneori este numită „Zeița”, alteori „Anima Mundi”, alteori „Sophia” sau „Isis”, sau „Mama Divină” sau „Mama Lumii”.
Dar este foarte important să înțelegem că Femininul Sacru nu este în niciun caz în opoziție sau contradicție cu masculinul. Femininul sacru merge mână în mână cu Masculinul sacru. Mama Divină este una cu Tatăl Divin, dătătorul de impulsuri. Ea îi dă acestuia chipul și forma sa cosmică, atotcuprinzătoare. El se vede pe sine însuși în ea. Cei doi sunt una, așa cum sunt Yin și Yang. Divinul este dincolo de orice diviziune.
Așadar, Femininul Sacru nu are nimic de-a face cu genul, nimic de-a face cu clasificarea de gen. Femininul sacru este Divinul care dă formă celui fără formă, îi permite să își dezvăluie bogăția. Iar acest lucru se întâmplă prin creația pe care cele două o aduc într-o întrepătrundere, în perpetue acte divine de procreare.
Deci, putem spune că există o primă creație, o lume sacră, inatacabilă: lumea Spiritului-Suflet. Lumea noastră, în care calitățile s-au separat unele de altele, este o ieșire din ea.
Pentru conștiința noastră occidentală, rațional-liniară, divinul, în interacțiunea sa între „masculin” (impulsiv, fără formă, nerevelat) și „feminin” (privind, dând naștere, revelând) este dificil de înțeles.
Din nou și din nou în decursul istoriei, în principal datorită influenței Bisericii, a existat o lipsă de înțelegere, chiar o devalorizare a femininului. Femininul a fost caracterizat ca fiind „periculos”, ca fiind „legat de pământ și cel ce ține pământul legat”, ca un factor ce trebuia depășit pe calea spirituală. Nu a fost recunoscut faptul că masculinul din lumea noastră poate fi legat de pământ și să lege pământul în același mod.
Ambele aspecte indică dimensiunea lor superioară ascunsă în care sunt una. Această unitate trebuie să fie din nou căutată. Lumea noastră este școala de pregătire pentru aceasta.
În Divina Comedie, Dante descrie ascensiunea către femininul sacru, către Maria, regina cerului. Dante poate intra în această sferă doar cu ajutorul lui Beatrice. Femininul cosmic sacru le permite să intre în sfera sa doar celor care au atins femininul sacru în interiorul lor. Beatrice poate fi înțeleasă ca un simbol pentru corpul de înviere pe care Dante îl obține în cursul Divinei Comedii.
În tradiția orientală, în special în spiritualitatea indiană, găsim o venerare intimă a Mamei Divine în toate aspectele sale: Mama Născătoare (Ambe), Mama Divină (Jagadambe), Mama Sacră (Mata Bhavani), Mama hrănitoare (Durga Tinashini), Mama Cosmică Întunecată (Kali), Mama Dulce și Îndrăgită (Uma), Regina Divină (Sita) și Mama Elementală (Radha Rukha Mane). (cf. Hagara Feinbier,[9]).
Minunatul mit indian al lui Shiva și Shakti venerează, de asemenea, puterea femininului sacru și descrie modul în care cuplul divin Shiva – Shakti are nevoie de un proces lung și dureros pentru a aduce împreună polii extremi ai ascetismului și extazului, ai independenței și fuziunii simbiotice, ai aversiunii față de lume și ai „grijii față de lume” devotate într-o conștiință matură.
Multe mituri și basme din Orient și Occident ne vorbesc despre șapte sau doisprezece frați fermecați în corbi, care trebuie să fie răscumpărați de o soră. Este oare această soră răscumpărătoare un simbol al femininului sacru? Vrea ea să ne dea indicații pentru practica noastră spirituală, pentru viața noastră de zi cu zi?
În ce fel ne poate inspira femininul sacru pentru provocările noii ere?Să ne uităm la planul sacru care pătrunde în lumea noastră și despre care Goethe spune în Faust: „Eternul feminin ne atrage spre el.” Acesta ne cheamă „la ordine”, la ordinea superioară a ființei umane.
Femininul sacru nu exclude, ci învăluie și integrează.
Femininul sacru ne poate face să vedem cum diferitele părți ale vieții sunt legate între ele. Ne poate arăta modelele de relații și interconexiunile care hrănesc viața. Femininul sacru oferă spații pentru dezvoltare. Protejează, învăluie și arată devotament și grijă. Își „întinde cu iubire mantia” (cf. reprezentările Mariei). Ne poate ajuta să vedem în mod conștient ceea ce înțelegem în mod intuitiv: Totul face parte dintr-un întreg viu, organic, în care întreaga creație comunică între ele și fiecare celulă creată exprimă întregul într-un mod unic.
Calea de dezvoltare a sufletului nu este o cale dreaptă, liniară, în care tot ceea ce este „deranjant” poate fi lăsat deoparte. Este o cale dinamică care face apel la transcendență, la sfințire. Femininul sacru ne poate învăța că fiecare experiență care este evaluată și reflectată cu onestitate are o mare importanță. Calea sufletului se desfășoară în linii șerpuite, ea duce, de asemenea, la fundături și are nevoie de întoarceri din nou și din nou.
Creșterea sufletului nu se face prin ascetism sau excludere, ci prin observare și evaluare atentă, prin recunoașterea intuitivă a sacrului, care strălucește în toate lucrurile vii și care (în felul său) ne „vorbește” continuu.
Femininul sacru dă naștere la ritmul sacrului.
Acest ritm se numește: inspirație și expirație. Femininul sacru știe că a fi este mai important decât a face. Mult prea repede ne gândim că propriile noastre conflicte și că problemele lumii pot fi rezolvate doar prin „activitate” și „acțiune” continuă. Dar tocmai această concentrare pe „activitatea neliniștită” este cea care ne-a adus în situații critice. În tăcere se află cea mai mare putere. În ea putem simți ritmul divin și putem încerca să ne acordăm cu el.
Femininul sacru oferă un spațiu prezenței corporale.
Suntem creaturi ale divinității și suntem meniți să fim astfel atât în corporalitatea noastră, cât și în structura noastră sufletească și spirituală. Existența noastră trupească, prezența noastră trupească și „prezența noastră împreună” sunt de o importanță elementară ([12]). Sexualitatea noastră poate deveni, de asemenea, o expresie a sacrului, o reflectare a „sexualității divine” care se realizează în mod creativ într-o structură hermafroditică. Calea spre aceasta este ilustrată în Cântarea Cântărilor într-un mod emoționant.
Femininul sacru întruchipează prezența divină iubitoare și grijulie.
Femininul sacru ne arată că viața spirituală nu este o viață ruptă, o viață îndepărtată de sferele spirituale, ci mai degrabă, văzută din exterior, o viață complet normală. Fiecare din cea mai mică acțiune cotidiană este semnificativă în a fi împreună cu oamenii, animalele, plantele. Dacă această conviețuire are loc pe baza și în conștiința esenței noastre interioare, ea este sfințită, vindecată. Femininul sacru funcționează în mod complet printr-o prezență nespectaculoasă și iubitoare în relațiile noastre, în familie, în împrejurimi. Aici se dovedește a fi ea însăși. „După roadele lor îi veți cunoaște”. Sunt fructe ale naturii superioare sau fructe care aparțin lumii contrariilor? Putem simți și stimula sacrul din adâncul fiecărei creaturi.
Femininul sacru ne învață înțelepciunea de a primi și de a asculta.
Femininul sacru ne arată cum iubirea și dorința pot crea un spațiu în inimă pentru a ne conecta la Divinitate. Atunci când inima noastră este deschisă, tot ceea ce avem nevoie în acel moment vine la noi. La fel cum o mamă știe adesea intuitiv cum să-și asculte copiii pentru a le percepe nevoile reale, Femininul Sacru ne învață cum să ascultăm viața în interior și în exterior, cum să participăm la marele mister.
Ascultarea este o calitate esențială pentru a primi. Putem învăța să ascultăm, să fim atenți în interior și în exterior și să fim atenți la semnele care ne spun despre ce este vorba în realitate în viață. Viața este o expresie directă a divinului, o imagine în plan material. Putem învăța să percepem prezența ascunsă a divinului în materie, în natură.
Femininul sacru dezvoltă dialogul creativ.
Femininul sacru are un ochi pentru întreg. Ea simte diferitele interrelații și știe intuitiv cum funcționează împreună. Ea dorește să aducă diferitele perspective și puncte de vedere ale creaturilor din marea țesătură într-un proces constructiv de conlucrare sinergică, într-un dialog cu adevărat creativ.
Putem învăța nu numai să vorbim din ceea ce știm deja, din ceea ce am citit, din ceea ce face parte din filosofia noastră, ci și să ascultăm ceea ce vrea să fie spus și exprimat chiar în acest moment. Putem învăța să avem respect pentru alte perspective și puncte de vedere, chiar să „împletim” aceste perspective cu contribuția noastră. Femininul Sacru are întotdeauna în vedere unitatea, fără a dori să anticipeze unitatea.
Femininul sacru își desfășoară serviciul în „Corpul viu universal”.
Femininul sacru ne arată imaginea de ansamblu, țesătura sacră. În calitate de indivizi și de comunitate spirituală, suntem holoni (părți) ai Corpului viu universal. Fiecare grup și comunitate spirituală are o sarcină și o vibrație specifică în interiorul său, care determină natura participării sale în lumea exterioară și interioară. Unele grupuri spirituale lucrează și servesc în lumea exterioară, de exemplu, oferind ajutor prin activități de vindecare. Alte grupuri lucrează aproape de lumea fizică și ajută la vindecarea corpului eteric al pământului. Alte grupuri lucrează în lumea astrală, iar altele în adâncul interiorului, chiar și în planurile de neființă. Nu există competiție aici, nu există mai bine sau mai sus. Fiecare își îndeplinește locul prin serviciu. Putem învăța să ne încadrăm cu umilință în acest mozaic al serviciului.
Femininul sacru anunță o calitate a conștiinței în care opusele și polaritățile sunt combinate în mod fructuos.
În noua eră care se apropie, Femininul Sacru va iniția mai ales o „calificare cheie” a conștiinței umane. Sri Aurobindo ([13]) îl numește efectul „conștiinței supramentale”, Ken Wilber, în filosofia sa integrală a conștiinței, îl numește stadiul galben sau turcoaz. Este capacitatea de a elibera în sine o calitate complet nouă a conștiinței pe baza conexiunii cu propria esență interioară, în care toate opusele și polaritățile pot fi conectate și contopite în mod fructuos. Apoi, spiritul și materia, focul și apa, masculinul și femininul, raționalitatea și emotivitatea, știința și religia, activitatea și liniștea, ambiția și modestia, umilința și curajul nu mai sunt opuse.
În cuvintele lui Sri Aurobindo:
Acesta este nodul care leagă stelele între ele: Cele două care sunt una formează secretul întregii puteri. Cei doi care sunt una sunt și putere și dreptate în lucruri. (Sri Aurobindo,*13)
[1] Sri Aurobindo, Savitri, Cartea I, din: Collected Works of Sri Aurobindo, Volumele 33 și 34, p. 21).
[2] Charles Eisenstein: Lumea mai frumoasă pe care inima noastră știe că este posibilă, München 2020.
[3] Robin Wall Kimmerer, Braided Sweetgrass, Înțelepciunea plantelor, Berlin 2021[4] Lucas Buchholz, The KOGI – Cum un popor natural inspiră lumea noastră modernă, Saarbrücken 2019
[5] Charles Eisenstein: Lumea mai frumoasă pe care inima noastră știe că este posibilă, München 2020, p.28.
[6] Teilhard de Chardin, Inima materiei, Zurich 2019.
[7] Llewellyn Vaughan Lee, The Matrix of Life, Freiburg 2011, p. 50.
[8] Llewellyn Vaughan Lee, The Matrix of Life, Freiburg 2011, p. 50.
[9] Hagara Feinbier, Come Together Songs, Vol. 3, Bad Belzig 2011, p. 127.
[10] Tematica LOGON numărul 7 „Puterea”, p
[11] Ela Thole, The Divine Shakti, Bielefeld 2015.
[12] Gernot Böhme, Liebe kann man nicht machen, interviu în revista EVOLVE în numărul 5/2015, precum și în numărul 39/2023)
[13] Satprem, Sri Aurobindo sau: Aventura conștiinței, Gladenbach 2010, p. 244
