Emergența sacrului – Partea I

LOGON (Peri Schmelzer) l-a intervievat pe doctorul Thomas Steininger, filosof și activist cultural german - Dialogul rezultat este o formă de comunicare în care ne concentrăm asupra a ceea ce se întâmplă între noi, într-un câmp conversațional interpersonal.

Emergența sacrului – Partea I

Dr. Thomas Steininger este filosof și activist cultural. În calitate de editor al revistei Evolve – Magazin für Bewusstsein und Kultur (revistă pentru conștiință și cultură) și cu munca sa în echipa de viziune a revistei Emerge consciousness culture, el se vede ca „parte a unei mișcări în care oamenii se întâlnesc și care doresc să dea„ spiritului lumii „o direcție nouă, vitală”. În centrul atenției și muncii editorialelor Emerge și Evolve se află cultivarea de noi forme de comunitate creativă și comunicativă.

*****************************************************************

L.: Thomas, de ce ai ales numele „Emerge” și cum ai descrie scopul și conținutul lucrării tale?

Emergența

T.S. „Emergență” înseamnă că apare ceva ale cărui proprietăți actuale nu pot fi regăsite în proprietățile elementelor din care a izvorât. Din materie răsare viață … din viață răsare conștiința. Cum este posibil acest lucru? Acestea sunt așa-numitele probleme de apariție, când noul nu poate fi explicat folosind vechiul. Noua calitate apare din prezent, nu din trecut. Cultura emergerii conștiinței practică o formă de dialog prin care poate apărea ceva nou în timpul și din întâlnirea noastră. Apare un fel de inteligență sinergică, care ne conduce într-un spațiu-noi care este mai mult decât spațiul nostru individual.

L.: Se întâmplă ceva în conștiință, ceva ce, în același timp, depășește conștiința individului?

T.S.: Da, aș vrea să explic acest lucru un pic mai mult. Trăim într-o cultură extrem de individualizată și suntem obișnuiți să percepem lumea în mod radical din perspectiva egoului nostru. Dar, din punct de vedere cultural-istoric, aceasta este o realizare enormă. În trecutul nostru indigen, când trăiam într-o conștiință tribală, conștiința egoului nu exista. A existat doar o percepție colectivă de sine. De asemenea, în societățile tradiționale oamenii se percep în principal ca o expresie a colectivului. În Europa, am trecut printr-un proces cultural în care – prin diverse salturi culturale: nașterea filosofiei în Grecia, Renașterea, epoca modernă – am dezvoltat o puternică percepție de sine. Una dintre expresiile care ancorează acest lucru în conștiința modernă este cea a lui René Descartes: „Gândesc, deci exist”. Această conștiință a egoului, ce percepe totul ca un obiect este o mare realizare. Doar atunci când pot spune „eu”, îmi pot asuma responsabilitatea și pot descoperi că am libertatea de a alege. Dezvoltarea capacității de responsabilitate și libertate în această eu-conștiință este contribuția europeană la istoria culturală.

O reintegrare în ansamblu

Și totuși, inversul acestei eu-conștiințe este faptul că suntem radical înstrăinați de mediul nostru. Narcisismul exagerat, prin care suntem incapabili să vedem alte lucruri în afara egocentrismului nostru, provine și el din această sursă. Presupunem că acest proces de individualizare se află acum într-un moment de vârf, în care îi percepem limitările și laturile sale întunecate. Apare nevoia de a face următorul pas, o revenire în marea totalitate, și există diverse abordări ale modului în care poate avea loc această reintegrare.

L.: Nu este caracteristic ca astfel de puncte de criză să apară întotdeauna exact la momentul potrivit? Individul trebuie să fi atins o anumită stare de conștiință înainte de a putea vedea că poate sau trebuie să transceadă.

T.S.: Nu o văd atât de mult din perspectiva individuală, ci mai mult din perspectiva culturală, colectivă, pentru că este destul de interesant că hiper-individualismul nostru este, de asemenea, un fenomen colectiv al timpului nostru. Acest lucru este incitant; are legătură cu individul și în același timp individul este o expresie a timpului în care trăiește. Și, după cum spui corect, pare să fie timpul. Din ce în ce mai mulți oameni și grupuri caută noi forme de reintegrare în ansamblu.

Un câmp trans-individual

Dialogul emergent este o formă de dialog în care ne concentrăm pe ceea ce se întâmplă între noi, pe un câmp conversațional interpersonal. Acest lucru nu necesită o retragere a individualului și întoarcerea la o conștiință a pre-individualului. Noul câmp este un câmp trans-individual și pentru a-l percepe nu e nevoie de  mai puțină ci, din contră, de mai multă individualitate. Câmpul presupune o percepție profund personală și un sentiment de responsabilitate pentru acest noi spațiu.

Aș dori să adaug că de obicei toate spațiile în care  indivizii se întâlnesc, se numesc noi-spații și, dacă are loc cu adevărat ,o întâlnire a lui „tu” cu  „eul”, asta este deja mult. Dar devine și mai interesant atunci când nu este doar o întâlnire  eu-tu, ci când ne întâlnim împreună în câmpul întâlnirii ca atare. Există o unitate ce transcende părțile sale din „Eu” și „Tu”, iar viața sa este  rezultatul întâlnirii noastre. În grupuri poate fi perceput mai ușor decât în ​​conversațiile a două persoane. Accentul nu se pune pe „noi”, ci pe prezența partajată. Această prezență a unității ce apare, o numim Înaltul-Noi. Dar nu este vorba doar de conștiință de grup. Această prezență include și locul, natura, istoria care ne-a adus împreună. Deschiderea creativă ce se naște din această integritate are o putere alchimică. Se eliberează o inteligență, o frumusețe, care apare din spațiul întâlnirii noastre.

L.: Lucruri nou apărute, vin pe lume. O puteți vedea în multe locuri, o puteți simți. Calea rozacrucienilor este despre găsirea unei relații cu sursă a apariției. Iată-mă și iată această sursă. Mă confrunt cu ea și totuși este cumva și în mine. Această experiență aparține fructelor individualizării. Mai ales în ziua de astăzi putem experimenta sursa vieții în profunzimea propriei noastre ființe interioare … într-o profunzime transcendentă care este dincolo de egoul nostru. Suntem două ființe, de aceea, într-o experiență interioară putem avea sentimentul că suntem profund confruntați cu noi înșine – ca fiind un „altul”.

Vorbiți despre un spațiu de întâlnire în care este prezentă integritatea. A experimenta acest domeniu ne poate face să ne simțim nesiguri. Dacă, într-o conversație, rămân în propriul „spațiu”, mă simt mai sigur decât dacă mă deschid către Nou-spațiul care apare.

Disponibilitatea de a păși dincolo de tine

T.S .: Da, este nevoie de o individualitate matură pentru a suporta această incertitudine, pentru a fi deschis  acestui spațiu fluid, acestui nou spațiu de conversație. Trebuie să permit ca așa ceva să se întâmple ca să ne putem întâlni dincolo de limitele a ceea ce știu. Este necesar să pot percepe spațiul în propria sa existență și să fiu deschis pentru ceea ce se întâmplă, pentru ceea ce vreau să se întâmple între noi.

L .: Ce fel de calități sunt necesare pentru aceasta?

T.S .: Dorința de a trece dincolo de tine iar aceasta necesită un grad ridicat de maturitate personală. Numai când sunt stabil, mă pot implica în ceva cu adevărat nou. În același timp, am nevoie de abilitatea de a mă elibera de mine, de a nu fi blocat într-o stare fixă ​​de a fi.

(continuă în partea 2)

Print Friendly, PDF & Email

Distribuie acest articol

Imagine prezentată:

Data: octombrie 21, 2020
Autor: Peri Schmelzer (Germany)
Fotografie: Pexel auf Pixabay CCO

Imagem em destaque: