Multidimensionalitatea ființei umane
Există o cunoaștere originară, o Sophia Perennis, care se reflectă în aproape toate tradițiile culturale – o găsim dacă privim Vedele, filosofia hermetică, sufismul, teosofia, antroposofia, și creștinismul esoteric, din care face parte și rozacrucianismul. O parte din această cunoaștere originară este intuiția conform căreia ființa umană este un microcosmos septuplu, care constă dintr-o parte nemuritoare și una muritoare.
Să aruncăm o privire mai atentă asupra acestui septuplu miracol al existenței noastre:
Există adevăratul sine al omului, miezul individualității sale nemuritoare. Ființa lui cea mai profundă este:
(7) eternul, elementul imaterial, spiritul (Atman), care se îmbracă cu
(6) sufletul etern (Buddhi) și
(5) gândirea superioară (Manasul superior)
Această trinitate așteaptă să se desfășoare în omul pământesc. El poate crea posibilitățile pentru ca acest lucru să se întâmple.
Personalitatea lui pământească constă în:
(4) intelectul său pământesc (Manasul inferior) – corpul mental
(3) aspectul emoțional – corpul astral
(2) vitalitatea sa – corpul eteric și
(1) corpul fizic.
Este clar că este structura microcosmică nemuritoare cu nucleu său spirit-suflet, care se scufundă în lumea materială în timpul încarnării, și acolo se leagă cu o personalitate pământească muritoare, pentru a poseda o formă fizică, ca mijloc de a se exprima în lumea materială.
Despre sensul vieții umane
Sinele nostru adevărat doarme în ființa noastră ca o sămânță. Așteaptă ca propria conștiință pământească personală să perceapă această sămânță și să-i susțină desfășurarea într-o ființă spirit-suflet umană perfectă. Aspirația noastră către perfecțiune, dreptate, pace și iubire atotcuprinzătoare, este un atribut al sinelui adevărat nemuritor. El este motorul, cel care ne face să căutăm până când vom găsi această sursă interioară și vom recunoaște că noi, ca oameni pământeni, conștienți de sine, trebuie să devenim slujitorii identității noastre superioare, astfel încât aceasta să poată deveni activă. În adevăratul nostru sine, care este inseparabil legat de sursa divină, există toată înțelepciunea și toată forța creatoare necesară pentru a permite ca trezirea spirituală în ființa noastră naturală să se întâmple, pentru a putea deveni un instrument viu al forțelor spirituale eterne, și astfel să susținem evoluția naturală și spirituală care se manifestă în conformitate cu voința divină.
Cel mai înalt sens al existenței noastre constă în susținerea unei conștiințe cosmice atotcuprinzătoare scufundată în aspectul material.
Pentru ca aceasta să se întâmple, gândirea noastră pământească, logica egoului oamenilor de astăzi, trebuie transformată într-o gândire superioară, în care există înțelepciune și iubire. Cea mai înaltă capacitatea de gândire este deja activă într-un spațiu transpersonal al conștiinței, și poate fi exprimată în lumea materială cu ajutorul servirii voluntare a personalității.
Când murim, adevăratul nostru sine se separă mai întâi de forma fizică și ia cu el corpurile subtile în sferele de dincolo. Acolo, esența vieții trăite este integrată în structura esenței a nenumărate încarnări ale microcosmosului. Acestea formează sămânța pentru concepția unei noi încarnări în materie.
Legea karmei oferă fiecărei individualități o șansă de a experimenta consecințele tuturor acțiunilor și eșecurilor trecute, care nu corespund cu legea divină, în următoarea lor întrupare. Astfel, li se oferă posibilitatea de a transcende aceste consecințe în mod voluntar, și astfel de a le transforma în înțelepciune.
Roata reîncarnării se învârte pentru sinele noastru adevărat până când ne vom recunoaște adevărata destinație și îi vom permite realizarea. Omul nou care vine este imaginea realizării unei persoane spirit-suflet, a cărei manifestare a formei va fi imperisabilă și nu va mai fi supusă morții. El va deveni cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, care este chemat să coopereze în manifestarea a tot.
Când devenim conștienți de această minunată dezvoltare, care este înnăscută în noi și la care suntem chemați, atunci ne vom întoarce în liniște către nucleul sufletului ceresc care locuiește în inima noastră, și vom găsi apoi decizia corectă, care corespunde cu voința creatoare superioară, în fiecare moment al vieții noastre.
Când ne câștigăm propria autonomie interioară, a cărei unică legătură este cu identitatea sufletului nostru spirit, vom ști în fiecare moment cum trebuie să ne comportăm pentru a rămâne în conformitate cu legea noastră interioară.
Ca o contemplare finală asupra misterului vieții și al morții, aș dori să mă refer la un poem al lui Hermann Hesse intitulat „Viața pe care am ales-o eu”. În acest poem, el afirmă că, înainte de a veni în această viață pământească, i s-a arătat cum o va trăi, cu toată întristarea, cu durerea, cu bucuriile, cu lumina ei.
„Mi s-a arătat răul și binele
Mi s-a arătat abundența eșecurilor mele …” și apoi
„Am auzit o ființă întrebându-mă
dacă voi avea curajul să o trăiesc”. Și poemul continuă:
„Aceasta este viața pe care o voi trăi!
i-am răspuns eu cu voce decisivă.”
