Discipolul său, Huang Po a rezumat învățătura lui Hui-neng după cum urmează:
Atât Buddha, cât și toate ființele simțitoare sunt dintr-o singură Minte (conștiința universală sau non-mintea), și nu există alte lucruri. Această Minte nu are început, nu s-a născut niciodată, și nu va trece niciodată; nu este nici albastră, nici galbenă; nu are chip, nu are formă; nu aparține categoriei ființei și ne-ființei; … transcende toate măsurătorile, numele, semnele de identificare și formele de antiteză. ….. Oprește-ți gândurile, uită-ți poftele, și Buddha ți se va dezvălui chiar în fața ochilor tăi.[1]
Învățăturile lui Hui-neng predate în această sutra încep cu autobiografia sa, care conține esența învățăturilor sale într-o poveste simbolică.[2] Se descrie pe sine ca pe un tăietor de lemne incult care a auzit un călugăr recitând Sutra Diamantului, una dintre scripturile importante ale tradiției budiste Mahayana și Zen, într-o piață. Sutra Diamantului își trage numele de la „învățătura care, ca un diamant, trece prin toate gândurile dualiste și atașamentul față de obiecte și îl aduce pe om pe malul iluminării „. În timp ce asculta, Hui-neng a recunoscut esența acestei învățături și a vrut să afle mai multe despre aceasta. El l-a întrebat pe călugăr unde poate afla mai multe despre aceasta, și călugărul l-a trimis la cel de-al cincilea patriarh, Hui-jen. Așadar, Hui-neng s-a dus la mănăstirea acestuia.
Un barbar sudic devine un Buddha
La sosire, patriarhul l-a întrebat de unde a venit și ce dorea. Hui-neng i-a răspuns că era un tăietor de lemne din sud și că a venit să obțină Buddhaitatea. Hui-jen l-a întrebat, „Ca barbar sudic analfabet, cum poți deveni un Buddha?” Hui-neng i-a răspuns: „Deși există bărbați din nord și sud, nordul și sudul nu reprezintă nicio diferență pentru natura lor Buddha. Fizic, un barbar este diferit de Sfinția Ta, dar nu există nicio diferență în ceea ce privește natura lor Buddha.”
Acest răspuns i-a surprins pe patriarh și pe discipolii săi deoarece arăta că Hui-neng avea o înțelepciune profundă chiar și fără a fi studiat literatura budistă. Cu toate acestea, Hung-jen l-a trimis la bucătărie pentru muncă, adresându-i cuvintele: „Acest barbar este prea obraznic și nu ar trebui să mai vorbească”. Hui-neng a lucrat acolo opt luni fără să se întâlnească cu patriarhul.
În acea perioadă, patriarhul și-a adunat studenții și le-a cerut să formuleze înțelegerea învățăturii într-un verset. Printre discipoli se afla Shen-hsiu, un savant al budismului, care credea că această sarcină era să testeze dacă era potrivit pentru a-l succeda pe patriarh. A scris pe un perete al mănăstirii:
Corpul nostru poate fi comparat cu Copacul Bodhi (Copacul Înțelepciunii) iar mintea noastră cu o oglindă strălucitoare. Ștergem cu grijă din oră în oră și nu lăsăm să se așeze praful.
Când patriarhul a văzut acest verset, a recunoscut că Shen-hsiu nu experimentase încă conștiința universală și nu trecuse încă prin „poarta iluminării” și i-a explicat: „Cei care obțin iluminarea supremă în mod spontan își recunosc propria natură sau esență spirituală. Nu poate fi creată sau distrusă.” Ar trebui să se retragă și să se gândească la aceasta. Dar Shen-hsiu a părăsit mănăstirea și și-a fondat propria școală a „Căii Graduale”, denumită ulterior Școala de Nord.
Nu există copacul Bodhi
Hui-neng de asemenea a auzit despre verset, și din moment ce nu putea nici să citească, nici să scrie, a cerut unuia dintre călugări să i-l citească, dar nu a recunoscut iluminarea sau conștiința universală în aceste cuvinte. Dar Conștiința Universală s-a trezit în sine, așa că l-a rugat pe călugăr să noteze următoarele:
Nu există niciun copac Bodhi și nicio oglindă strălucitoare. De vreme ce totul este gol, unde se poate așeza praful?
Călugării și cărturarii mănăstirii au fost uimiți de profunzimea și înțelepciunea versetului. Dar patriarhul l-a șters de pe perete fără să spună nimic. În secret, însă, s-a întâlnit cu Hui-neng și i-a spus că îl va face succesorul său, al șaselea patriarh. Totuși, din moment ce nu putea numi un „băiat de bucătărie” ca succesor al său, fără a provoca neliniște în mănăstire, Hui-neng trebuia să părăsească mănăstirea și să se retragă pentru câțiva ani. I-a spus următoarele cuvinte:
Pentru cel care nu-și cunoaște propria Minte (conștiința universală), nu este niciun folos să învețe Buddhismul. Pe de altă parte, dacă își cunoaște propria Minte și își vede intuitiv propria natură, el este un erou, un învățător al zeilor și oamenilor, un Buddha.
Hui-neng nu putea nici să citească, nici să scrie, nu studiase literatura budistă, dar recunoscuse intuitiv esența învățăturilor lui Buddha și budhismul și intrase în conștiința universală. El a înțeles că esența iluminării este „a vedea fără a vedea”, „a auzi fără a auzi”. Diferența dintre aceste două puncte de vedere – cel al drumului treptat și al trezirii imediate – a dat naștere unei dezbateri de lungă durată între cărturarii budiști.
Ideea de gol
Hui-neng s-a stabilit în mănăstire la vremea lui și a început să învețe despre conștiința universală. El a explicat că a face atât fapte bune, cât și rele duce la aderarea la formă. Ele sunt cele două fețe ale unui medalion, duc la o nouă naștere și nu ajută la atingerea conștiinței universale. Prin urmare, învățătura sa nu conține instrucțiuni, exerciții sau acte rituale. Prin dialoguri despre imposibilitatea de a găsi conștiința universală cu intelectul obișnuit (mintea) sau prin acțiuni bune sau rele, și-a condus discipolii la ideea de gol, la recunoașterea instantanee care nu poate fi pusă în cuvinte: „… esența spirituală este substanța pe care o vedeți în fața voastră – pur și simplu începeți să o judecați și veți cădea în eroare”. Aici găsim paralele, la cuvintele lui Iisus Christos: „Împărăția mea nu este din această lume” (Evanghelia după Ioan, capitolul 18) și la cuvintele lui Pavel: „Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (Prima Epistolă către Corinteni, capitolul 15).
Depășirea lumii contrariilor sau „a fenomenelor” se realizează prin înțelegerea intuitivă a conștiinței universale:
A practica o multitudine de practici … înseamnă să progresezi de-a lungul pașilor, dar Buddha care a existat dintotdeauna nu este un Buddha al treptelor. Trezește-te la conștiința universală și realizează că nu există nimic … de realizat. Acesta este adevăratul Buddha. Buddha și toate ființele vii sunt conștiința universală și nimic altceva.
Hui-neng a contrazis astfel punctul de vedere al lui Shen-hsiu că exista o oglindă care trebuia curățată cu atenție. El l-a sfătuit pe studentul care dorește să înțeleagă adevăratul secret de a „alunga atașamentul spiritului față de orice. Oamenii obișnuiți privesc spre exterior, în timp aceia care merg pe cărare privesc înăuntru”. („Împărăția lui Dumnezeu este în tine”, Evanghelia după Luca, cap. 17).
Acțiunea spontană
Adevărata trezie constă în uitarea (depășirea) exteriorului și interiorului, intrând astfel în conștiința universală. Hui-neng explică faptul că oamenii obișnuiți se tem să-și piardă mințile, neștiind că golul nu este cu adevărat gol, ci adevărata împărăție a iluminării, a ființei în neființă.
Nici speculațiile intelectuale, nici acțiunile care au un scop specific nu ne pot apropia de conștiința universală. Buddha se caracterizează prin realizarea intuitivă a inexistenței dualității, de a nu fi separat. Deoarece ești practic perfect în toate privințele, nu trebuie să cauți să completezi această perfecțiune cu practici și rituri externe.
Din aceasta ia naștere o acțiune spontană care nu așteaptă rezultate, așa cum este descris și în Bhagavadgita: Scop – și speculație – acțiunea liberă, care se naște din sine, îl caracterizează pe cel care a recunoscut și realizat conștiința universală.
Hui-neng și succesorul său Hung-po aparțin astfel lanțului de învățători din lume care subliniază că există ceva mai cuprinzător decât lumile vizibile și invizibile care nu pot fi explicate din ele: împărăția care nu este „din această lume”: conștiința universală. La sfârșitul vieții sale Hui-neng a lăsat următoarele cuvinte discipolilor săi:
Cel care îl caută pe Buddha (din afară) practicând anumite doctrine, nu știe unde se găsește adevăratul Buddha. Cel care este capabil să realizeze adevărul în propria sa minte a semănat sămânța Buddhaității.
Cel care nu a realizat esența minții și îl caută pe Buddha din afară este un prost motivat de dorințe greșite! Am lăsat posterității învățătura Școlii Imediate, pentru mântuirea tuturor ființelor simțitoare cărora le pasă să o practice.
Ascultați-mă, viitori discipoli! Timpul vostru va fi mult pierdut dacă neglijați să puneți în practică această învățătură [3]
[1] D.T. Suzuki: Doctrina Zen no-mind, Weisser Books, York Beach, Maine USA,1972, p. 130-131. Minte (cu majusculă) este înțeleasă ca Mintea originară sau conștiința universală. “În timp ce îl asculta pe Hui-neng, Mintea lui Chi-ch’eng (un discipol) a înțeles imediat … ce este Mintea originară.” (ibid. p.19)
[2] Sutra Diamantului și sutra lui Hui-neng: traduse de A.F. Price și Wong Mou-lam; Shambhala Boulders, 2005, pp. 67 – 78.
[3] Ibid p. 152
