Dacă ne concentrăm pe Rozacrucea modernă și ceea ce ea oferă lumii astăzi, putem identifica trei caracteristici principale. În primul rând, filosofia spirituală universală și viziunea asupra lumii; în al doilea rând, ca grup sau societate este o școală care se definește drept rozacruciană; iar în al treilea rând, aceasta joacă un rol practic în viața elevilor săi.
Ca filosofie concentrându-se pe concepte cosmologice și antropologice, Rozacrucea este fără îndoială un fruct al Renașterii. Ea rezultă din contopirea mai multor curente spirituale care, eliberate de toate superstițiile și fanteziile, sunt sintetizate și exprimate într-un mod practic de înțelegere și abordare a vieții.
Odată ce înțelegem această scurtă explicație, vedem că în toate epocile și în toate regiunile planetei noastre, au existat întotdeauna oameni care au ajuns la aceleași concluzii și care au făcut din acestea un ‘modus vivendi’, un mod de viață. De-a lungul scurtei istorii a Rozacrucienilor, începând cu Renașterea până astăzi, acești oameni s-au asociat cu societăți care purtau numele de „Rozacruciene” sau una dintre variațiile sale.
Prin urmare, suntem capabili să afirmăm că au existat întotdeauna ‘Rozacrucieni’ atât înainte cât și după apariția Rozacrucienilor clasici ai secolului al 17-lea. Există o amplă literatură disponibilă celor interesați care vorbește despre istoria acestor societăți.
În acest articol, am dori să privim bazele filozofice ale Rozacrucii, și modul în care acestea pun în lumină existența societății actuale.
Societatea noastră se bazează solid pe comunicare și, mai precis, pe comunicarea axată pe cuvânt. În mod obișnuit, se înțelege că cuvintele sunt construite din litere individuale care, când sunt combinate, pot reprezenta concepte specifice. În diferitele lor combinații dau naștere unui limbaj practic care poate defini și transmite concepte și idei raționale.
Dacă de exemplu, luăm în considerare cuvântul ‘roză’, există o înțelegere comună și împărtășită a ceea ce înseamnă acest cuvânt, o bază comună care formează un fundament practic pentru structura noastră socială și interacțiunile vieții noastre. Totuși, apare o problemă potențială dacă folosim acum aceleași cuvinte pentru a transmite concepte și idei care nu sunt nici cunoscute, nici tangibile. În astfel de cazuri, suntem obligați să ne extindem explicațiile care, în funcție de ideea pe care dorim să o transmitem, pot face comunicarea mai dificilă și mai deschisă la neînțelegeri.
Misterele sau Școlile de Inițiere precum Rozacrucea, au fost întotdeauna conștiente de limitările limbajului, și din acest motiv, au apelat la utilizarea simbolismului și analogiei. Limbajul simbolic poate avea un efect puternic evocator și sugestiv, și când este încadrat în imagini complementare, trezește imaginația la posibilitatea de a vizualiza interior realitățile intangibile și mai subtile.
Rozacrucea, clar înrădăcinată în Misterele tradiției occidentale, utilizează atât un limbaj secular, cât și simbolic, pentru a aduce omenirii mesajul ei. Acest mesaj este caracterizat de semnătura dualității, împletirea subtilului cu concretul, a imaginației interioare cu reprezentarea vizuală exterioară.
După cum îi indică numele, Rozacrucea simbolizează conexiunea dintre spiritualul pur (roza), și pământescul fundamental (Crucea). Roza reprezintă ideea Spiritului ca fiind activ în viață, în timp ce Crucea reprezintă viața în cele patru elemente ale sale: focul, apa, aerul și pământul, sau dintr-o perspectivă mai științifică, hidrogenul, oxigenul, nitrogenul și carbonul. Principiul central al Rozacrucii este deci unirea divinului și a umanului, a spiritualului și a materialului, recunoscând în continuare contradicția profundă pe care o implică o astfel de unire.
Fără îndoială suntem cu toții de acord că, dacă am folosi doar limbajul simbolismului, nu am putea crea planurile detaliate pentru a construi un avion, de exemplu. În schimb, putem de asemenea să fim de acord că limbajul tehnic și științific necesar pentru construirea unui avion, nu ne-ar servi deloc dacă am dori să generăm în mintea noastră gândurile și conceptele, imaginile și ideile care ne-ar permite să abordam o înțelegere a realităților care transcend viețile noastre tangibile de zi cu zi.
Rozacrucea nu se apropie de divin pe calea mistică studiind ‘cerurile’ esoterice și ale lor ‘divinități’ atât de des învăluite în fantezii mentale, dar încearcă să descifreze misterul Spiritului în manifestarea sa naturală. Dacă Universul este creația sublimului Arhitect, Rozacrucea nu caută să înțeleagă Arhitectul, dar încearcă să descopere intențiile de bază în Creația sa. Și prin această abordare, de asemenea, recunoaște despre calea către cunoașterea secretelor Universului că începe prin a înțelege acea creație magnifică ‘omul’, și de ce este cunoscut ca ‘microcosmos’.
Ipoteza de pornire este că prin a se cunoaște pe sine, omul poate începe să cunoască atât universul, cât și scopul său. Urmând același sfat pe care zeița Persephone i-l dă lui Parmenide în opera sa ‘Despre Natură’, Rozacrucianul parcurge calea ‘fiind în acum’, atât mental cât și experiențial, și nu se preocupă de ceea ce nu este, sau nu poate fi, evitând astfel intrarea în speculații.
Pentru un Rozacrucian, calea ce conduce la descoperirea Adevărului urmează calea către Logos, și folosește gândirea rațională și cea analogică. Și precum Rozacrucienii clasici, el înțelege Logosul din aspectele sale duale. Mai întâi, Logosul ca manifestare, exprimat în fundamentele imuabile ale legilor naturale ale universului, apoi, activ în ideea de „a fi“, sau de a deveni ceea ce este. Pentru unii aceasta este o cale a sorții, în timp ce pentru Rozacrucian este o cale care stă la baza scopului vieții însăși.
Pentru cititor va fi clar de ce Rozacrucienii nu au stat niciodată de partea unui autoritarism dogmatic pe această cale, la fel ca multe alte religii, dar au luptat întotdeauna pentru eliberarea minții de sub jugul iraționalității și credinței oarbe. Nu este logic să instigăm mintea care caută, care este încununarea ființei umane, la limitele impuse de o ascultare dogmatică față de ideile iraționale izvorâte din ignoranță. Din această perspectivă, Rozacrucienii au parcurs întotdeauna o cale împotriva principalului curent, în convingerea că oricine umblă împotriva curentului unui râu, va ajunge în cele din urmă la sursa nașterii sale.
