În această metodă ultima întrebare este singura; este întrebarea care ne însoțește chiar de la început. (Ramana Maharshi)
Întrebarea „Cine sunt eu” este metoda directă de realizare a „Sinelui”, potrivit lui Ramana Maharshi. El a numit această cale directă spre iluminare „auto-investigație” sau cunoaștere de sine.
Directă este. Această întrebare țintește direct în centru, în miezul existenței umane. Ea caută Inima pulsantă a universului și o descoperă în adâncurile propriei noastre ființe. Este vorba despre sens. Este despre existență. Ce înseamnă să exiști ca ființă umană?
Din adâncurile sufletului uman, din conștiința umană, se naște această întrebare. Ea se ridică pentru a ne întâlni în lumea noastră de iluzii. Ea ne confruntă cu ceea ce suntem, cu ceea ce am devenit. Cine sunt eu? Este ultima întrebare, singura la care trebuie să se răspundă. Este întrebarea care ne însoțește de la început.
Cunoașterea de sine
Deși Ramana considera Liniștea ca fiind cea mai înaltă formă a învățăturilor sale, aici recomanda metoda cercetării de sine oamenilor care îi cereau sfaturi practice. Frumusețea acestei metode, care constă în doar două întrebări, constă în simplitatea ei. Ea poate fi aplicată de oricine, fără a fi nevoie de cunoștințe ezoterice sau de studiul sistemelor filosofice. Acest sistem simplu poate fi de mare valoare pentru omul modern, care pare să devină o victimă a propriilor gânduri, a propriilor creații. Suferim din cauza lipsei de semnificație și, prin urmare, suntem predispuși la depresie, frică și singurătate.
Pentru a înțelege cum funcționează metoda cercetării de sine, luăm în considerare următoarele trei aspecte ale existenței noastre:
În primul rând, lumea din afara noastră. Aceasta este lumea obiectelor, tărâmul tridimensional al timpului și al spațiului.
În al doilea rând, lumea interioară, domeniul psihologic, lumea gândurilor și dorințelor noastre.
În al treilea rând, lumea spirituală, împărăția Tăcerii, a Gnozei. Este tărâmul Centrului, al Inimii spirituale, al Sinelui.
Două întrebări
Ramana subliniază că atunci când conștiința noastră este îndreptată spre exterior, ea creează conexiuni cu obiectele din jurul nostru. El oferă metafora izbitoare a pânzei de păianjen. Păianjenul creează pânza din propria-i ființă. Firele exterioare sunt toate identificările pe care le facem cu lucrurile din jurul nostru. Odată ce pânza este pusă la punct, ea ne acoperă adevărata noastră natură, devenim orbi. Vedem și experimentăm doar rețeaua de identificări pe care am creat-o. Păianjenul dorește să prindă ceva, dar în cele din urmă este prins în propria pânză de iluzii.
Care este primul lucru pe care îl putem face pentru a ne elibera de iluziile noastre? La fel cum păianjenul își retrage pânza înapoi în sine din când în când, și noi ne putem retrage pânza. Facem acest lucru punându-ne întrebarea „Cine are toate aceste gânduri?”. Această întrebare ne mută atenția de la lumea din jurul nostru la viața noastră interioară. Ea rupe legătura cu toate obiectele din lumea exterioară nouă. Prima întrebare a metodei de cercetare de sine este „Cui îi apar toate aceste gânduri?”. Cine este cel care are toate aceste dorințe și temeri? Răspunsul este: eu.
Acum trebuie să urmeze a doua întrebare. Păianjenul și-a retras pânza în interiorul său; noi ne-am mutat atenția către lumea noastră interioară, psihologică. Devenim conștienți de faptul că pânza de iluzii există și în lumea noastră interioară. Ea constă din toate liniile de forță care leagă sfera noastră aurică de personalitatea noastră. Pentru a dizolva această pânză interioară, se pune a doua întrebare: Cine sunt eu?
Sunt eu corpul meu? Sunt numele meu, linia mea de sânge? Sunt bunurile mele? Sunt toate experiențele mele senzoriale, deci trecutul? Sunt educația și creșterea mea? Sunt eu credințele mele religioase? Sunt eu cunoștințele mele ezoterice? Sunt talentele și calitățile mele? Sunt speranțele și dorințele mele?
Răspunsul lui Ramana Maharshi este: nu sunteți toate aceste aspecte. Deși acesta este un mic imbold în direcția cea bună, cel care dorește să atingă adevărata cunoaștere de sine trebuie să o descopere singur. Dacă nu suntem toate aceste aspecte, atunci rămâne întrebarea: cine sunt eu?
Ramana spune: „Gândul – cine sunt eu? – va distruge toate celelalte gânduri și, precum bățul folosit pentru a agita rugul în flăcări, el însuși va fi distrus în cele din urmă.[1]
Pentru a înțelege ce vrea să spună, să dezvoltăm puțin mai mult metafora noastră. Păianjenul a retras pânza de iluzii în interiorul său; noi ne concentrăm asupra conținutului propriei noastre minți. De ce face păianjenul o pânză? Pentru a supraviețui, pentru a se menține. Fără pânza sa, păianjenul își pierde baza existențială. Întrebarea „Cine sunt eu?” permite luminii strălucitoare a conștiinței să strălucească asupra pânzei de iluzii. În acest fel se aprinde rugul funerar.
Descoperire uimitoare
Dacă vom persevera în cercetarea de sine, vom ajunge la o concluzie uimitoare: păianjenul însuși nu este altceva decât pânza de păianjen, care este un mănunchi al tuturor acestor gânduri. Păianjenul, conștiința-eu, este sinteza tuturor acestor prelucrări de informații. Ramana spune că gândul eu, adică „sunt o persoană separată care trăiește într-un corp și trebuie să mă întrețin”, este gândul rădăcină. După apariția acestui gând eu, apar toate celelalte gânduri. Dar atunci când rădăcina este smulsă, toate celelalte gânduri sunt și ele dezrădăcinate.
Prin urmare, gândul eu este rădăcina, păianjenul, din care se nasc toate celelalte gânduri, pânza. Cum ne eliberăm de păianjen și de pânza sa? Cu întrebarea „Cine are toate gândurile?”, ne-am mutat atenția de la lumea exterioară la cea interioară, psihologică. Acum, lumea noastră subiectivă, domeniul gândului „eu”, trebuie să fie cedată lumii spirituale, Centrului spiritual, adevăratul nostru Sine. Întrebarea „Cine sunt eu?” ne îndreaptă în direcția Sursei Unice.
Învățătura universală
Putem descrie calea de eliberare ca fiind: lumea exterioară – lumea interioară – lumea spirituală. Sau, cu alte cuvinte: corp – suflet – spirit. Pasul de la lumea interioară la lumea spirituală este cel mai abstract, deoarece privește o parte a existenței noastre care ne este necunoscută. Pentru a ne ajuta, putem folosi instrumentul ce ne-a fost dat de către Școala Rozacrucea de Aur. Este justificată combinarea învățăturilor spirituale din diferite culturi? Da, pentru că atât metoda cunoașterii de sine, cât și învățăturile Rozacrucii fac parte din învățătura universală.
Învățătura Universală în sine nu este o metodă sau o carte, ci plinătatea radiației cosmice. Ea poate fi experimentată ca Iubire, Lumină, Înțelepciune, Adevăr, Putere, Har și multe altele. Marii învățători ai omenirii, precum Ramana Maharshi, au acces direct la această plinătate a radiației. Ca persoane, ei au devenit una cu Sinele lor spiritual. Ei beau din Sursa Unică și pot transfera anumite aspecte omenirii într-o formă materială, cum ar fi o carte, sau mai direct ca o radiație eterică. Prin urmare, putem traversa granițele culturale care sunt doar firele din rețea. O Sursă Unică, o Învățătură Universală Unică, o Omenire Unică.
Rozacrucea de Aur spune: o ființă umană este un microcosmos. Acest microcosmos este un întreg univers la scară mică. Este o creație spirituală septuplă, o emanație a Spiritului Septuplu. Arhetipul spiritual al adevăratei ființe umane este centrul acestui mic univers. Noi îl numim „Roză”; Ramana îl numește „Sinele”. Sursa Unică se emană pe sine ca Spiritul Septuplu. Această plenitudine a radiației se manifestă ca univers, ca macrocosmos și microcosmos. Astfel, putem înțelege că roza noastră centrul, scânteia spiritului nostru, este conectată la Învățătura Universală, la Spiritul Septuplu.
Poate că această scurtă explicație ne poate ajuta la ultimul pas: trecerea de la lumea psihologică la cea spirituală.
Ca persoană, trăim în microcosmosul nostru. Numai că nu suntem conștienți de acest lucru, conștiința noastră nu este capabilă să experimenteze realitatea spirituală. Păianjenul și pânza sa au pus un văl peste lumea spirituală. Realitatea pe care o experimentăm reflectă identificările noastre, legăturile noastre cu lucrurile din afara noastră.
Pentru un căutător al Adevărului, devine evident că atât păianjenul cât și pânza trebuie dizolvate, predate focului spiritual.
Atenția
Când Ramana a fost rugat să rezume învățăturile sale într-un singur cuvânt, a spus: „Atenție”.
Pe calea eliberării, ne-am mutat atenția de la lumea exterioară la domeniul interior. Am descoperit că rețeaua de atașamente există și în lumea noastră mentală, subiectivă. Pentru a dizolva această pânză, atenția noastră trebuie să ajungă la un nivel mai profund. Avem nevoie de focul purificator al Spiritului. Pentru a ajunge în domeniul spiritual, ne îndreptăm atenția, atenția noastră, către Centrul spiritual, Roza nostră, Sinele. Întrebarea „Cine sunt eu?” ne orientează în direcția cea bună. Cine sunt eu cu adevărat?
O confirmare frumoasă a „principiului atenției” o găsim în Misterele gnostice ale Pistis Sophia, capitolul 16 „Minunea atomului originar”. Acolo citim despre experiențele unei persoane care și-a păstrat atenția fixată asupra acestui Centru spiritual, Sinele său, atomul său de scânteie de spirit.
„Roza este o ordine universală, un suflet universal, o omni-manifestare care nu se poate exprima aici. Este o omni-manifestare care nu este din această lume, un regat gigantic, dar nu de această natură. Bobul de trandafir conține o viață liniștită care ar putea înflori într-o măreție exuberantă.”
Un exemplu dintr-o cultură diferită? Da. O terminologie diferită? Da. Același adevăr universal? Da.
Arunachala
În copilărie, Ramana a fost atras de muntele sfânt Arunachala din sudul Indiei. La vârsta de 16 ani a plecat de acasă și a locuit într-o peșteră în vârful muntelui. Iubea Liniștea, dar chiar și acolo, căutătorii veneau la el pentru sfaturi spirituale. Mai târziu în viață s-a mutat la vale pentru a fi mai accesibil. Apoi, la poalele muntelui, s-a format în jurul lui un mare ashram.
O veche legendă hindusă spune că zeul Shiva s-a manifestat ca o coloană de lumină. Dar, din compasiune pentru oamenii care nu puteau suporta această lumină, s-a ascuns în muntele Arunachala.
Citatul de mai jos este preluat dintr-un frumos eseu despre puterea lui Arunachala.
„Arunachala este cu adevărat un loc sfânt. Dintre toate locurile sfinte, este cel mai sacru! Să știți că este inima lumii. Este cu adevărat Shiva însuși! Este locuința inimii sale, un kshetra [loc sfânt] secret. În acel loc, Domnul locuiește mereu dealul de lumină numit Arunachala. ” (…)
Cu toate acestea, așa cum spune versetul de mai sus din Arunachala Mahatmyam, Arunachala este un kshetra secret. Pentru că este acest loc care conferă jnana [cunoașterea de sine] și pentru că majoritatea oamenilor au atât de multe alte dorințe și nu doresc cu adevărat jnana, Arunachala a rămas întotdeauna relativ puțin cunoscută. Dar pentru acei puțini care caută jnana, Arunachala se face întotdeauna cunoscută printr-un mijloc sau altul.
Haideți să încercăm să ridicăm puțin vălul acestui mister. În primul rând, trebuie să știm că Shiva este Spiritul Septuplu, cunoscut și sub numele de Duhul Sfânt. Shiva este arhitectul universului, al macrocosmosului și al microcosmosului. Shiva distruge și construiește, este cel care reînnoiește totul.
Din cauza păianjenului și a pânzei sale, a conștiinței egocentrice cu dorințele și identificările sale, natura noastră septuplă microcosmică ne este necunoscută. Ne-am pierdut în pânza de iluzii. Arunachala este ascunsă de noi.
Acum devine clar de ce Arunachala, care este Lumina septuplă a lui Shiva, se arată atunci când începem să căutăm adevărata cunoaștere de sine. Cine sunt eu cu adevărat? Când depășim ideea că suntem corpul, forma, atunci Arunachala redevine coloana de lumină și își dezvăluie adevărata natură.
Urcăm pe munte. Pas cu pas ne descoperim adevărata noastră natură. Din ce în ce mai mult cedăm atât păianjenul cât și pânza focului nostru spiritual central, „Sinelui” nostru. Când ajungem în vârf, are loc încoronarea spirituală. Shiva ni se dezvăluie direct; este revărsarea Spiritului Sfânt. Tamilii hinduși sărbătoresc acest festival al luminii, ei îl numesc „Karthika Deepam”. În tradiția creștină îl numim ‘Whitsun’ sau ‘Pentecosta’, Rusaliile.
În timpul „Deepam”, un foc mare este aprins pe cel mai înalt vârf al Arunachala. Acesta devine un far de lumină care poate fi văzut de departe. Din Evanghelii știm că atunci când Spiritul Sfânt s-a pogorât peste ucenici, s-au văzut limbi de foc în jurul capetelor lor. Shiva dansează înconjurat de un inel de flăcări aprinse. Este același simbolism universal ca și cel al așezării pietrei din vârful piramidei. Deepam, piatra din vârf, limbile de foc din timpul sărbătorii de Rusalii, descriu același eveniment sfânt când Shiva ni se dezvăluie.
Atunci ne cunoaștem pe noi înșine și universul. Atunci nu ne mai punem întrebarea „Cine sunt eu”, pentru că SUNTEM.
La vârsta de șaptezeci de ani, când corpul lui Ramana era pe moarte, unii dintre elevii săi l-au întrebat dacă nu-și poate păstra forma materială. El le-a răspuns:
„Ei spun că sunt pe moarte, dar eu nu voi pleca. Unde aș putea să plec? Eu sunt aici.”
[1] https://www.sriramanamaharshi.org/wp-content/uploads/2012/12/who_am_I.pdf
